Viața Maicii Domnului V / Sfântul Maxim Mărturisitorul

,,Crinii Maicii Domnului” photo by Laura S.


Dragi cititori și urmăritori ai acestui blog,

Continuăm seria de articole închinate Maicii Domnului, cu partea a V-a, din cartea ,,Viața Maicii Domnului”, a Sfântului Maxim Mărturisitorul, intitulată ,,Vederea și cuvântul”. Alegerea aceasta nu este întâmplătoare, deoarece, ne aflăm într-o perioadă binecuvântată, premergătoare marii sărbători creștine Adormirea Maicii Domnului, din 15 August. Pentru creștinii ortodocși aceste perioade sunt motive de bucurie, de întărire și de dăruire. În fragmentul de azi vom citi despre cei care au fost martorii nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, e vorba despre păstorii și magii care au fost să i se închine și să-i ducă primele daruri Pruncului Sfânt. Bucuria aceasta a dăruirii a rămas peste veacuri, deoarece ,,Harul Duhului Sfânt i-a învăţat să aducă aceste daruri, ca să fie pentru noi chipul aducerii darurilor duhovniceşti, ca şi noi să aducem o purtare bună şi sfântă drept aur, înţelegerea şi vederea duhovnicească drept tămâie, şi omorârea patimilor şi mădularelor trupeşti drept smirnă, din care se va face nepătimirea şi de unde ni se va da împărăţia cerurilor”. Bucurii!


By Laura S. și autorii blogului.


Viața Maicii Domnului

Vederea şi cuvântul

(…)

Maicii celei nenuntite şi cu totul nestricate erau mai presus de orice har şi slavă, iar rânduiala chipului ei era mai adâncă decât orice cunoştinţă omenească. Nimic din rânduiala durerilor şi din neputinţele naşterii nu se vedea în ea, ci după naştere era şi mai strălucitoare şi mai frumoasă, căci era plină de harul şi lumina naşterii ei, şi era lucru minunat pentru toţi cei ce o priveau. Plini până la saturare de toate minunile şi măreţiile, magii se bucurau şi lăudau pe Domnul. De aceea, s-au închinat căzând în genunchi, ca unui împărat şi Dumnezeu, şi i-au adus daruri preţioase, aur, tămâie şi smirnă ca unui împărat şi Dumnezeu şi ca Celui ce S-a întrupat pentru noi şi avea să moară ca noi să dobândim de la El nemurirea. Dar şi aici, Harul Duhului Sfânt i-a învăţat să aducă aceste daruri, ca să fie pentru noi chipul aducerii darurilor duhovniceşti, ca şi noi să aducem o purtare bună şi sfântă drept aur, înţelegerea şi vederea duhovnicească drept tămâie, şi omorârea patimilor şi mădularelor trupeşti drept smirnă, din care se va face nepătimirea şi de unde ni se va da împărăţia cerurilor. Atunci s-au împlinit cuvintele preasfintei şi preabinecuvântatei Fecioare pe care le rostise mai înainte: că mi- a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt numele Lui şi iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Căci, într-adevăr, atunci au început să se arate slavele ei, iar la sfârşit slava, lauda şi credincioşia ei au sporit încă şi mai mult.


            40. Altfel, magii au întâlnit lucrul doririlor lor. Au văzut pe împăratul slavei şi s-au închinat Lui, I-au adus daruri văzute şi împreună cu acestea s-au adus deopotrivă pe ei înşişi ofrandă Domnului. Astfel, ei ş-au făcut temelia şi înainte-mergătorii întoarcerii la credinţă a păgânilor şi a primirii acestora înslujirea lui Hristos, şi cei dintâi credincioşi şi închinători ai lui Hristos, vestitorii Săi şi martorii împărăţiei Sale prin darurile lor scumpe şi prin dispreţul lor pentru nebunia evreilor şi sminteala puternicului Irod. Pentru că fiind înştiinţaţi printr-o arătare să nu se întoarcă la Irod, ei s-au dus pe un alt drum în ţara lor. Şi aşa Hristos, împăratul Cel bogat, când a venit în lume a ales sărăcia şi a făcut-o cinstită prin alegerea sa. Tot aşa, credinciosule, când auzi despre această smerenie şi această sărăcie, dacă eşti în sărăcie, nu uita aceasta în cugetul tău, ci schimbă peştera cea mică şi cortul cel umil în cerurile cerurilor, iar ieslea cea micuţă în stea strălucitoare, în preamărire a îngerilor, scutecele cele sărăcăcioase şi pe strângătorii de biruri în daruri şi îninchinare de magi şi în primire a tuturor păgânilor, şi astfel nu coborî smerenia Domnului până la înălţimile teologiei, ci ai mai degrabă nădejdea inălţimilor şi bunătăţilor celor slăvite.


            41. Însă, când fericita Maică vedea toate acestea, inima ei se umplea încă şi mai mult de credinţă, nădejde şi iubire faţă de Fiul şi împăratul ei, şi aştepta bunătăţi încă şi mai adânci şi mai slăvite, cum le şi vedea cu adevărat. Şi a rămas copleşită atunci când s-au împlinit şi alte semne ale smereniei Lui. Căci după naşterea Domnului într-o peşteră umilă şi venirea Sa într-o iesle micuţă, când s-au împlinit opt zile, L-au tăiat împrejur şi l-au pus numele lisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a se zamislii în pântecele Maici Domnului. Acesta a fost numele fericirii sale de mai apoi, în care s-a făcut schimbul dezbrăcării patimii în trup cu darul nepătimirii. Iar în ziua a patruzecea au dus pe pruncul lisus la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului. Şi nu este lipsit de folos ca ajunşi în acest loc să tâlcuim deosebirile cuvintelor Sfinţilor Evanghehşti, felul cum Matei, după naştere, vorbeşte de îndată de fuga în Egipt, de mânia lui Irod şi de omorârea nou-născuţilor. Luca însă după naştere vorbeşte de urcuşul de patruzeci de zile la Ierusalim şi de aducerea lui lisus la Templu. Trebuie ştiut, aşadar, că Matei a lăsat deoparte pomenirea tăierii-împrejur, urcuşului la Ierusalim şi a aducerii la Templu, a lui Simeon primindu-L în braţele sale şi a celorlalte lucruri care au fost săvârşite atunci. Ceea ce el a scris a avut loc după multe zile, la doi ani sau poate mai puţin, vedenia îngerului de către Iosif, fuga în Egipt şi apoi întoarcerea din Egipt, căci aşa sunt rânduite Scripturile, la mult timp după ce au avut loc întâmplările, şi în acelaşi timp cu lucruri petrecute mai înainte, cum spune mai jos acelaşi Evanghelist Matei, în acest chip: Iosif a primit poruncă în vis şi a plecat şi s-a aşezat în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească cuvintele Prorocului că Nazarinean se va numi. După care adaugă de îndată şi spune: In zilele acelea a venit loan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii. Or, propovăduirea lui loan Botezătorul a avut loc după treizeci de ani, iar el leagă istoria aceasta cu vremea naşterii lui Iisus.

Aşa a făcut când a zugrăvit naşterea Domnului şi sosirea magilor, închinarea şi întoarcerea în ţara lor. Numaidecât a adăugat fuga lui Iosif în Egipt împreună cu Domnul şi Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu. După care a vorbit de uciderea nou-născuţilor şi celelalte, cum îi dădea să scrie Duhul Sfânt. Insă prin harul Duhului Sfânt Luca a scris ceea ce a avut loc după naştere, şi ceea ce Matei a lăsat deoparte, despre tăierea-împrejur, urcarea la Ierusalim şi aducerea la Templu, odihnirea în braţele lui Simeon şi celelalte, căci n-a fost dat unui singur Evanghelist să descrie întreaga iconomie, ci unul a descris unele evenimente şi minuni ale Domnului, al doilea sau al treilea sau al patrulea, altele. Deci tâlcuirea pasajului este după cum am spus.


            42. Dar trebuie cercetat cum anume Irod a fost numaidecât nesocotit de magi, cum furia şi mânia sa nu s-au arătat atunci, ci după un timp atât de îndelungat, şi cum el a fost un om atât de necredincios şi aprig la mânie. Şi cum anume evanghelistul Matei n-a spus că în acest timp copilul se ascundea, nici că magii n-au răpit copilul împreună cu mama sa, pentru că îşi dădeau seama de furia sa, sau că treceau dintr-un loc în altul cum se întâmplă multora. In realitate, avem la îndemână o tâlcuire cu privire la acest personaj, căci ni s-a spus că în aceste zile, când magii au sosit la Ierusalim şi au întrebat despre naşterea pruncului, iar Irod a minţit cu înşelăciune şi sub pretextul închinăciunii, căutând un mijloc ca să-L omoare, el a avut mare tulburare şi luptă în propria sa casă. Acest lucru s-a întâmplat prin rânduială de Sus, care nu i-a lăsat prilejul de a căuta odrasla împărătească şi pe Domnul a toate. Această luptă şi această tulburare a fost iscată de femeia şi copiii săi. El a biruit după multe înfrângeri, şi numaidecât şi-a omorât pe femeia sa, dar n-a avut puterea de a-i ucide şi pe fiii săi fără porunca împăratului. De aceea, înnebunit de furie împotriva lor şi pregătindu-se a plecat la Roma la împărat ca să primească de la el puterea asupra lor, care i-a şi fost dată. Fiindu-i dată îngăduinţa, a venit şi şi-a sugrumat copiii, îndopându-şi sufletul cu sângele lor, sufletul său nebun, îndrăcit şi ucigaş. Şi când cruzimea i-a uns inima, a dat din nou peste o luptă iscată împotriva lui într-un al doilea loc. A căzut într-o nebunie şi într-o furie încă şi mai aspră şi mai îngrozitoare, şi şi-a adus aminte de întrebarea magilor şi de naşterea pruncului împărat. S-a temut ca acesta să nu-i ia puterea, fiindcă era robul patimilor averii şi al puterii. S-a umplut de pizmă şi de furie şi, din pricina căutării unui singur Prunc şi împărat a toate, şi-a îndreptat furia împotriva tuturor nou-născuţilor nevinovaţi, şi a ucis cu sabia fără milă pe toţi nou-născuţii ce se găseau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpulpe care îl aflase de la magi.


            43. O, putere nemiloasă şi vrăjmaşă lui Dumnezeu! Cum a putut să nu roşească omorând atâţia nevinovaţi, când fie şi numai pentru micile animale inima omului nu s-ar pleca la un asemenea omor, necum să execute atâţia nou-născuţi înzestraţi cu raţiune! Dar nelegiuitul n-a şovăit nici măcar înaintea sugrumării propriilor săi copii adulţi. Cât de ticăloase sunt iubirea şi pizma puterii, începuturile tuturor relelor! Unul din arhangheli, din pricina cinstirii şi slujirii lui Dumnezeu, s-a coborât până la această cădere şi a fost prefăcut în demon, vrăjmaşul lui Dumnezeu, vrăjmaşul cel lacom de putere. Pizma l-a făcut pe acelaşi Beliar, şi prin el pe unul din iudei, omorâtor pe Dumnezeu, şi a făcut să uite nenumăratele bunătăţi ale Domnului. Tot astfel, aceste două patimi îl stăpâneau cu cruzime pe Irod necredinciosul şi l-au făcut ucigaş al copiilor săi, mai întâi al propriilor săi copii, apoi al nenumăraţilor nou-născuţi nevinovaţi, şi mai mult încă, a uneltit uciderea împăratului şi Domnului a toate, ucigând pe cel de pe urma căruia trăgea folos. Dar, o Iroade, vrăjmaş al lui Dumnezeu şi tovarăş al diavolului, dacă au fost deşarte şi mincinoase cuvintele magilor, pentru ce te-ai temut şi ai tremurat? Şi dacă, dimpotrivă, ele sunt adevărate şi a sosit Cel ce a fost propovăduit de Proroci, de ce nu cugeti că nu-ţi este îngăduit să-L ucizi? Orbule şi neştiutorule, care pentru multa pizmă ai atras asupra ta mânia lui Dumnezeu şi ai căzut din putere şi din viaţă şi ai ajuns hrană pentru viermi înainte de moarte, aşa cum ai şi fost vrednic după cuviinţă şi dreptate! Dar chiar şi în această lume pedeapsa ta a fost înfricoşătoare şi grozavă pentru toţi cei ce au văzut furia venind asupra ta şi pentru Cel Veşnic ai fost predat unui chin şi mai aspru şi mai ticălos în focul gheenei după faptele tale cele rele. Dar să ne întoarcem la cuvântul nostru dintâi.


            44. Când a căzut ca din senin hotărârea crudă a lui Irod cel ticălos şi mulţimea celor nevinovaţi a fost trecută cu sub tăcere prin ascuţitul săbiei fără nici o milă, ca un foc ea nu a ars şi nu a pustiit doar Betleemul şi împrejurimile lui, ci a întristat întreaga Iudee. Cu mult înainte Prorocul şi-a rostit jalea sa cu privire la acest eveniment: glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu mai sunt. Să vedem cum se înţelege acest cuvânt. Rahela era mama lui Beniamin şi, când a murit, el a fost numaidecât îngropat în calea Efratei, adică în Betleem, pentru că Rama e o parte a casei lui Beniarnin. Or, Beniarnin era fiul Rahelei, şi mormântul Rahelei era aproape de acel loc. De aceea, pentru Beniarnin şi mormântul său, copii ucişi sunt numiţi fiii Rahelei. Şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt. N-a fost o nenorocire mică. Nu putea fi mângâiere nici petru surghiun, nici pentru strămutare. Pierzania şi omorârea fiilor Rahelei şi ai lui Beniarnin era desăvârşită, dar astfel a fost înălţat şi ales Betleemul, nu numai pentru alte fapte înalte, dar chiar şi pentru aceasta. Ea a săvârşit de mai înainte Pastile şi le-a suferit, şi n-a jertfit numai un miel necuvântător, ci mai mulţi, şi cuvântători şi fără prihană, de abia izbăviţi de chinurile naşterii, şi de îndată strămutaţi prin sabie de la chinurile acestei vieţi trecătoare spre cealaltă lume veşnică, ei care de-abia văzuseră lumina zilei şi pentru lumina cea înţelegătoare au fost numaidecât lipsiţi de această lumină trecătoare. Ei s-au mutat în lumina cea neînserată, eroi şi mucenici înainte de vreme, contemporani ai lui Hristos fără a fi învăţat adevărul şi ucişi pentru El înaintea altor mucenici, jertfe ale lui Hristos, jertfite pentru El şi din pricina Lui înainte chiar de patima Sa pentru noi, căci se cuvenea ca o dată cu arătarea lui Hristos între oameni, o mare bunăvoire să se înrădăcineze în lume.



Sursa: SfântulMaxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns