Viața Maicii Domnului VII / Sfântul Maxim Mărturisitorul

„Florile Iordanului” Photo by Laura

            Botezul şi arătarea lui Iisus

            1.   Să ascultăm acum cuvântul descoperii şi botezului Domnului. Iisus avea treizeci de ani şi Ioan ceva mai mult. Atunci, în al cincisprezecelea an al domniei cezarului Tiberiu, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată ludeea şi toată împrejurimea Iordanului, şi erau botezaţi de către el în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele, căci purtarea sa era mai adâncă decât cea omenească şi viaţa sa pustnicească era admirată de toţi, şi ei se adunau la el şi- i ascultau învăţătura şi erau botezaţi de el. Insă toate acestea s-au întâmplat prin hotărârea Providenţei. Numele său va fi rostit şi învăţătura sa şi mărturia sa despre Iisus Domnul nostru vrednice de crezare, căci el propovăduia şi spunea: Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, Eui nu-i sunt vrednic să-I duc încălţămintea; eu vă botez cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt! Atunci a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan să se botele de către Ioan. Şi botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri picând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care bine am voit! Acestea sunt marile taine pe care le striga vestitul martor. De aceea, Domnul L-a înălţat pe Ioan şi a răspândit faima sa în tot poporul, ca mărturia sa să fie vrednică de crezare. Astfel, mulţi au crezut în cuvântul său şi s-au făcut ucenici ai Domnului, aşa cum au făcut Andrei, Petru şi Ioan care scrie: Ioan era acolo cu doi dintre ucenicii săi; aceştia erau Andrei, fratele lui Petru şi Ioan Evanghelistul.

            2.   Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l- au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Şi mulţi alţii au crezut din pricina mărturiei lui Ioan, pentru că din pricina felului său de viaţă, a hrănirii sale minunate, a veşmântului său şi a propovăduirii sale îndrăzneţe, era o minune pentru toţi, astfel că ei se întrebau în inima lor: oare nu acesta este Hristosul? Şi iudeii au trimis în Ierusalim preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Dar în mijlocul vostru se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, care mai înainte de mine a fost şi Căruia eu nu-i sunt vrednic să-l dezleg cureaua încălţămintei! Dar ce este acest cuvânt: după mine trebuie să vină, şi e în mijlocul vostru? Trebuie să vină după, prin propovăduire, căci mai întâi a început să propovăduiască Ioan, şi apoi Domnului Iisus. Mai întâi Ioan s-a arătat cinstit de toţi, şi apoi Domnul Iisus care era mai înainte de el în cinste şi în slavă, deoarece cavalerul vine şi deschide calea regelui care urmează. Or, în mijlocul vostru stă cu trupul căci a venit să se boteze asemenea tuturor celorlalţi. Dar Botezătorul a dat mărturie nu numai prin cuvânt, ci L-a arătat şi cu degetul, căci atunci când L-a văzut pe Iisus venind la el, a spus despre El: Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii!, pentru că El nu numai vesteşte curăţia, dar e curăţitorul lumii întregi. Apoi Ioan a continuat şi a spus: Acesta este despre care am zis: După mine vine un Bărbat Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste EI. Şi eu nu-L cunoşteam pe EI, dar Cel ce m-a trimis să botez Acela mi-a zis: Peste cine vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu!

            3.   Dar nu numai atunci s-a oprit asupra lui Duhul Sfânt, sau nu a venit doar în acea clipă căci oare cum ar fi fost aceasta pentru Cel în care locuia de la început toată plinătatea Dumnezeirii. Ci pentru ca să fie văzut de toţi Cel ce este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat. Şi cred că aşa cum a făcut alte numeroase minuni ca semne pentru noi, tot aşa pogorârea Duhului Sfânt la botez a fost un semn pentru noi. Aşa s-a făcut această venire a Duhului Sfânt şi o dată cu această venire s-a auzit şi glasul Tatălui care mărturisea despre domnul Iisus: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care bine am voit! Şi astfel, la Iordan s-a arătat Sfânta Treime Cea Una, unită prin fiinţă şi împărţită în trei iposta-suri. Ipostas întreit, căci fiecare are numele său propriu. Fiul se vedea cu trupul în Iordan, Duhul cobora peste El ca un porumbel, iar Tatăl mărturisea de sus pe Fiul Cel Iubit. Insă toţi sunt o singură fire, căci sunt într-una şi s-au arătat a fi una. Şi nu numai pentru aceasta, dar ca să înţelegem că unul este ipostasul lui Hristos Dumnezeu şi om, căci Dumnezeu S-a înomenit şi a îndumnezeit omenitatea Sa pentru totdeauna. De aceea, pe Cel ce S-a unit într-un ipostas şi în două firi prin dumnezeire şi umanitate, Tatăl L-a numit Fiu Iubit. Atunci numai Ioan s-a învrednicit de vederea Duhului Sfânt. Dar glasul şi mărturia Tatălui au fost auzite de tot poporul, ca odinioară pe muntele Sinai, când Dumnezeu a dat Legea lui Moise. Numai Moise a văzut vedenia, în timp ce poporul a auzit doar glasul, nu numai cei ce se găseau acolo, ci între cei ce se găseau acolo, după vrednicia fiecăruia, afară de cei ce erau nevrednici să asculte şi neascultători faţă de Lege. Şi una şi alta erau deci de trebuinţă şi drepte pentru botezul lui Hristos, căci dacă poporul şi Ioan ar fi fost socotiţi împreună vrednici de vederea Duhului Sfânt şi de auzirea glasului de Sus, nu i-ar fi revenit o cinste mai mare Inainte- mergătorului Ioan Botezătorul, iar vederea venirii înfricoşătoare şi măreţe a Duhului Sfânt ar fi părut ca fiind comună tuturor; dar, pe de altă parte, dacă nici o voce n-ar fi fost auzită de către popor, mărturia dată lui Hristos ar fi rămas necunoscută şi atunci mărturia lui Ioan ar fi fost îndoielnică, şi s-ar fi spus că el dădea mărturie ochiului sau prin har. Dar acum, când acest glas a fost auzit de către toată lumea, el a făcut vrednică de crezare mărturia lui Ioan, şi i-a făcut pe toţi să înţeleagă slava Domnului Iisus.

            4.   După botez însă, Iisus a ieşit în pustie sub călăuzirea Duhului Sfânt în locuri îndepărtate, pentru a provoca la luptă cu sila pe luptător, pentru a ne pregăti ritul credincioşilor după botez: postul şi lupta. A postit patruzeci de zile şi a flămânzit prin firea trupului Său. Ispititorul a venit şi L-a ispitit în multe chipuri, dar Domnul Iisus Hristos a fost cu totul biruitor într-o luptă neînduplecată, şi ispititorul a fost alungat. Iar după biruinţă, îngerii veneau şi îi slujeau. Este un semn pentru noi faptul că, după credinţă şi botez, trebuie să îndurăm încercări, dar după încercări, răsplătirile şi harurile sunt date celor ce au luptat. După care S-a întors din nou acolo unde era Ioan. Acesta L- a văzut din nou şi a dat mărturie ca şi mai înainte despre El şi nu numai o dată, ci de două ori. Atunci ucenicii lui Ioan au mers după El, Andrei şi Ioan cei dintâi, căci Andrei era semnul curajului, iar Ioan semnul fecioriei. Andrei l-a adus pe fratele său Petru ca ucenic al Domnului; fratele mai mic s-a făcut călăuza naşterii duhovniceşti pentru fratele mai mare şi întâiul-născut, ca Petru să nu fie întru toate cel mai bătrân. începând de atunci, Ioan i-a încredinţat împăratului Hristos pe ucenicii săi şi propovăduirea sa. El însuşi a fost aruncat de Irod în închisoare la puţină vreme, căci s-a grăbit să fie înainte- mergătorul patimii Lui, aşa cum a fost înainte-mergătorul propovăduirii şi botezului Său. Ce ne învaţă, aşadar, Sfânta Evanghelie? Când Iisus a auzit că Ioan a fost aruncat în închisoare, a plecat de acolo şi s-a dus în Gaâleeaw. De atunci Iisus a început să propovăduiască şi să spună: Pocâiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor! începutul propovăduirii şi al învăţăturii Sale a fost Galileea. Aici i-a primit ca ucenici pe Filip şi pe Natanail, căci mai înainte îi primise pe Petru, Andrei, Iacob şi Ioan.


            5.   După aceea, s-a făcut nuntă în Cana Galileii, şi începutul minunilor, prefacerea apei în vin. Preacurata şi Preasfânta Sa Maică a fost şi ea acolo, martor al minunilor şi ascultătoare a învăţăturilor Domnului. Mijlocitoarea tuturor celor bune s-a făcut mijlocitoare şi a acestei minuni, căci ea dorea ca o Maică fără prihană să vadă semnele Fiului şi Domnului ei. De aceea, cu evlavie şi chibzuinţă, ea I-a atras luarea-aminte, şi fără să-L silească prin nici o poruncă să facă o minune, I-a făcut doar cunoscută cu chibzuinţă nevoia împrejurării, şi I-a spus: Nu mai au vin. Şi dorinţa inimii sale descoperea că dorea să vadă săvârşirea minunilor, căci ştia că El era Ziditorul a toate şi înnoitorul şi strămutătorul firilor după cum voia El, care se sălăşluise în pântecele său mai înalt decât firile şi păstrase fecioria ei nestricată, şi ieşise din pântecele său după cum voise, şi păstrase pântecele ei peceduit şi nedeschis. Ea învăţase că El putea să facă tot ceea ce voia, şi de aceea I-a atras cu chibzuinţă luarea-aminte asupra împrejurărilor, însă milostivul Domn şi Fiul ei, pentru a o învăţa o smerenie încă şi mai mare şi chibzuinţă Sa, pentru că ar fi început să-şi descopere prea mult puterea Dumnezeirii Sale, a mustrat-o numai prin cuvânt: Ce-ţi este ţie şi mie, femeie? Ceasul meu n-a sosit încă!’ Dar, de fapt, a consimţit şi a împlinit cererea ei. A cinstit-o ca pe o maică şi a împlinit dorinţa inimii ei. însă Fericita şi Preasfânta era conştientă de bunătatea şi puterea Sa. Şi a spus slujitorilor: Faceţi tot ce vă va spune El! Şi astfel, puterea negrăită a Domnului a preschimbat apa în vin ales. Dar schimbarea apei în vin a pricinuit deopotrivă schimbarea celui care îl chemase. Mirele a părăsit nunta şi casa şi a urmat şi a slujit Oaspetelui său, milostivului împărat Domnul, Mirele sufletelor sfinte şi neprihănite. Aşijderea, mireasa slujea Preasfintei Maici a Domnului, pentru ca minunea săvârşită de Domnul să nu preschimbe doar apa în vin, ci şi căsătoria în feciorie. Astfel, pe cât i-a fost cu putinţă, Preasfânta Fecioară şi Maica Domnului a rămas nedespărţită de Domnul ei milostiv şi de Fiul ei dorit. Oriunde mergea Acesta, ea II însoţea şi socotea ca pe mântuirea şi lumina ochilor şi sufletului ei a-I urma şi a-I asculta cuvintele.

            6.   Iar când Domnul a intrat în casa lui Petru şi a vindecat-o pe soacra acestuia ce pătimea de friguri, Preasfânta şi Binecuvântata Sa Mamă, Fecioara Măria, era împreună cu El, şi cu femeile ce se făcuseră ucenicele Domnului. Acum, soacra lui Petru împreună cu fiica ei, femeia lui Petru, ascultau învăţăturile Domnului şi îi urmau împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, făcându-se slujnicele şi tovarăşele ei. De aici, Domnul Iisus a plecat din nou spre Nazaret împreună cu Sfânta Sa Mamă, pentru că Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, copleşit de zile, atinsese deja vârsta de o sută zece ani. El, care fusese învrednicit să se facă hrănitorul şi slujitorul Domnul şi împăratului a toate şi Dumnezeu, Iisus Hristos, el se făcuse martorul minunilor negrăite ale naşterii şi creşterii Sale, iar după botez al minunilor Sale, şi aşa s-a dus spre viaţa veşnică, şi a primit de la Domnul Iisus Hristos o binecuvântare vrednică de bunăvoirea şi de slujirea sa credincioasă. însă fiii săi Iacob şi Iuda au urmat lui Hristos ca ucenici, iar fiicele sale s-au făcut ucenicele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi atunci când Domnul, în călătoriile Sale, propovăduia mântuirea şi vindeca toată boala şi toată neputinţa, ele îl însoţeau adeseori, îi slujeau şi vedeau minunile făptuite de El, după cum stă scris în Sfânta Evanghelie: şi erau multe femei care urmau lui Iisus din Galileea şi Ii slujeau. însă Sfânta şi slăvită Maică a Domnului era călăuza lor, a tuturor, şi mijlocitoarea lor pe lângă Domnul şi Fiul ei. De aici Căutătorul mântuirii tuturor s-a dus la lacul Ghenizaret, care era mare şi renumit, plin înăuntru de peşti şi înconjurat de felurite ierburi roditoare. Acolo, după învăţătura pe care o dăduse poporului din barcă, i-a poruncit lui Petru să pescuiască. Au întins mrejele şi au prins un mare număr de peşti, şi spaima i-a cuprins pe Petru şi pe toţi cei ce erau cu el pentru pescuitul peştilor pe care ii prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe loan, fiii lui Zevedei, care erau împreună cu Simon. Şi a zjs Iisus lui Simon: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm au lăsat totul şi au mers după EL ca şi cum ar fi fost întâia oară.

            7.   De la Ghenizaret, Domnul a intrat în Capernaum, unde a vindecat pe paraliticul, care era chipul firii noastre îmbătrânite şi paralizate, căci aşa cum -a pus pe picioare şi i-a poruncit să-şi ducă patul şi să umble, tot aşa Milostivul a înnoit firea noastră căzută şi paralizată, şi a strâns în credinţă mădularele desfăcute, care erau păgânii împrăştiaţi, făcând din ele un singur trup, ascultător faţă de capul a toate, Hristos Dumnezeul nostru. El a poruncit ca ei să poarte jugul poruncilor Lui şi să se întoarcă în patria lor dintâi, care este raiul de unde am căzut. începând de atunci, s-a făcut adunarea poporului şi nenumăratele minuni ale Domnului, pe care Evangheliştii nu le-au putut scrie în întregime, căci, dacă toate cele făcute de Iisus ar fi fost scrise de cineva, lumea întreagă n-ar fi putut cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Căci cugetul oamenilor lumii nu poate cuprinde belşugul şi puterea minunată. Atunci Iisus învăţa poporul şi vindeca nu numai neputinţele şi bolile trupului, ci şi ale sufletului. Iar ucenicii învăţau pe cei ce fuseseră tămăduiţi şi aduşi la credinţă, şi îi botezau după porunca Domnului, căci, ca în toate celelalte lucruri, Domnul a săvârşit vechile rânduieli ale Legii şi a fost temelia Legii celei noi; astfel, şi la botezul lui Ioan, El a primit botezul în apa Iordanului. Iar, începând de atunci, a botezat El însuşi prin darul Duhului Sfânt şi a poruncit ucenicilor Săi să facă asemenea. Atunci Zevedei, tatăl lui Iacob şi Ioan, a murit, iar ei i-au cerut voie Domnului să meargă să-şi îngroape tatăl, dar Milostivul nu le-a îngăduit, pentru ca ei să nu socotească nimic mai de dorit decât să rămână împreună cu El. Iar după porunca Sa, ei şi-au tăiat voia proprie. După aceasta le-a dat poruncă să meargă să poartă de grijă de casa lor şi de mama lor. Iar ei s-au dus şi au făcut tot felul de lucruri bune, şi au atras-o pe mama lor adăugând-o slujitoarelor Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să slujească Domnului împreună cu ea pentru totdeauna. Or, prin porunca Domnului, din averile însemnate ale tatălui şi ale mamei, ei au împărţit o parte săracilor, o parte au dat-o spre folosul ucenicilor, iar restul l-au vândut şi au cumpărat casa din Sion ce avea să devină casa Maicii Domnului după răstignirea şi înălţarea lui Hristos, acolo unde ucenicul cel iubit, când a primit-o de la Domnul în clipa patimii, a dus-o şi i- a slujit după porunca blândului împărat. După Galileea, şi Iudeea a fost umplută de minunile şi semnele minunate ale lui Hristos, iar Maica sa era pretutindeni împreună cu El, privind şi ascultând minunile şi învăţăturile marii Sale bunătăţi. într-o zi a fost de faţă şi Ioana, o femeie bogată şi cinstită. Şi când a auzit învăţătura Domnului, că cel ce vrea să fie desăvârşit să-şi vândă averile şi să le dea săracilor, să-şi ia crucea sa şi să-i urmeze, s-a lepădat de toate, şi-a lăsat soţul şi copii, casa, câmpurile şi toate averile, şi a urmat Domnului, rămânând tot timpul de atunci încolo împreună cu Sfânta Sa Maică.


            8.   Apoi a avut loc sărbătoarea corturilor când, printre alte minuni şi vindecări, Domnul Iisus a făcut şi aceasta: a intrat în Templu cu un bici şi a găsit aici pe vânzătorii de vaci, de oi şi de turturele şi pe schimbătorii de bani aşezaţi acolo, şi i-a alungat pe toţi afară din Templu, ceea ce era un semn al Legii vechi şi al celei noi, căci a făcut să înceteze Legea veche şi a înălţat în locul ei pe cea nouă. După care, umplând şi Iudeea de minuni, s-a întors în Galileea umblând prin oraşele şi satele ei. S-a dus în oraşul Magdala, de unde I-a urmat Măria Magdalena, din care Domnul scosese şapte demoni. Ea era deosebită prin bogăţia şi prin neamul bun al naşterii ei, iar la vederea Domnului a arătat râvnă şi I-a slujit lui Hristos cu credinţă ca şi Maica Sa cea fără prihană. Şi ea era semnul firii omeneşti, căci fusese lovită de şapte duhuri rele, care se împotrivesc celor şapte daruri dumnezeieşti, şi astfel firea omenească era chinuită de şapte neputinţe. Magdalena L-a găsit pe Doctorul şi Curăţitorul firii noastre, pe Cel ce risipeşte toată boala de tot harul, şi s-a arătat deosebit de zeloasă în credinţă, milostenie şi gândurile bune. A urmat Domnului în toate zilele ce î-au rămas şederii ei pe pământ. Uceniţă şi slujitoare, ea a fost însoţitoare supusă a împărătesei, a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a rămas împreună cu ea. A fost făcută vrednică de harul ultim al apostoliei, mergând din ţară în ţară pentru Hristos, şi s-a dus până la Roma primind cununa muceniciei, îndurând încercarea cea bună până la vărsarea sângelui. Pe scurt, aşa cum fericitul Apostol Petru era zelos printre ucenici şi era întâi-stătătorul lor, tot aşa Măria Magdalena printre mironosiţe şi femei, dar faptele sale bune urmează să fie pomenite după cum se cuvine, atunci când vom sosi la momentul răstignirii lui Hristos.


            9.   Să revenim însă la cursul dintâi al cuvântului şi să spunem care e continuarea vieţii Maicii Domnului şi împărătesei noastre, tot ceea ce a săvârşit alături de Fiul şi Domnul ei, şi încă mai multe ea însăşi după înălţarea Sa. Cititorii şi ascultătorii să-mi ierte lungimea acestui cuvânt, căci cuvântul nostru este despre asemenea taine şi lucruri măreţe, încât pentru ele au fost folosite şi se folosesc toată limba, toată iscusinţa, toată tăria şi harul, tot timpul din veşnicie şi până astăzi, prezent şi viitor, şi tot aşa vor fi folosite şi pe mai departe, dar ele sunt şi vor fi întotdeauna mai prejos decât această sarcină şi insuficiente, şi nimeni, nici chiar puterile cereşti cele fără de trupuri nu vor putea vreodată rosti aceste taine după vrednicie şi cuviinţă, doar că şi astfel aceste dumnezeieşti şi slăvite taine sunt rostite şi preamărite pe măsura puterii şi mărimii fiecăruia. Or, ni se spune şi vom spune că după naşterea negrăită şi mai adâncă decât cunoştinţa din Maica fără prihană şi preafericită, Maica nestricată nu s-a mai despărţit vreodată de milostivul său Fiu şi împărat; încă din cea mai fragedă copilărie El era Domnul, ea II hrănea cum se cuvine şi Ii slujea ca o roabă, şi nu se despărţea niciodată de El. De aceea, când a avut doisprezece ani după vârsta trupească şi s-a urcat la Ierusalim la praznicul Paştelui iar l-a întoarcere copilul Iisus a rămas în Iemsalim, Maica preacurată umbla întristată şi suspinând căutându-L. Şi când L-a găsit, L-a întrebat cu tristeţe: „Fiule, ce ne-ai făcut?” şi cele următoare. Apoi s-a întors împreună cu ei şi a venit la Nazaret, şi împăratul şi Domnul a toate le era supus. Dar când şi-a început păstorirea şi a împlinit treizeci de ani, şi a fost botezat în Iordan de Ioan, Duhul Sfânt a venit peste El în chip de porumbel şi Tatăl a mărturisit din cer pe Fiul iubit, şi a început să propovăduiască şi să facă minuni, Sfânta Maică II însoţea întotdeauna pe cât era cu putinţă, vedea minunile Sale şi auzea învăţăturile Lui.



Sursa: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns