Viața Maicii Domnului IX / Sfântul Maxim Mărturisitorul

           Învierea


            92.    Dar Maica fără prihană nu se despărţea de mormânt, şi vedea şi auzea tot ceea ce se petrecea şi se spunea. A văzut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început, care a adormit străjile şi a rostogolit piatra şi mai apoi din nou trezirea străjilor şi intrarea lor în cetate. Toate acestea n-au putut să le vadă femeile care s-au dus şi care s-au întors mai apoi, dar Fericita Maică a Domnului, robită de dragostea Fiului ei, şi care a rămas fără să se despartă de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea şi a văzut şi slăvită Sa înviere. Căci celelalte femei au văzut şi ele piatra rostogolită şi îngerul aşezat pe ea; dar când şi cum anume a avut loc aceasta n-au ştiut. Singură Maica preacurată a Domnului ce a stat acolo a ştiut toate. De aceea, înaintea tuturor ea a primit vestea învierii şi a fost socotită vrednică să vadă înaintea tuturor pe Domnul şi Fiul ei, vedenie dumnezeiesc de frumoasă şi piscul tuturor bunurilor dorite, şi a auzit vocea Sa dulce şi a crezut tuturor tainelor providenţei sale, mai întâi pe cele ale întrupării Sale, iar acum şi pe cele ale învierii Lui. Nu numai pentru că a fost Maica preacurată şi sfântă, ci şi pentru că a rămas cu sârguinţă împreună cu El în ceasul pătimirii şi a suferit compătimire şi a primit de la El puterea sufletească spre a nu muri împreună cu El. De aceea, ea este vie împreună cu El şi preamărită cu El. Astfel, deci, preasfântă Maica Domnului a văzut înaintea tuturor învierea Fiului său. Ea a fâcut-o cunoscută ucenicilor Săi vestind-o mai întâi mironosiţelor. Dacă în istoria învierii Evangheliştii n-au pomenit nimic de aceasta, anume ei au lăsat deoparte în scris mărturia Maicii pentru crezare, şi ca nimeni să nu scoată un pretext de necredinţă din vedenia învierii rostită de către mamă. Pentru toate acestea, ei n-au pomenit nimic despre aceasta, ci au istorisit cele spuse de celelalte mironosiţe.

               93.    Astfel, deci, Sfânta Născătoare de Dumnezeu a văzut cu ochii săi învierea Fiului şi împăratului ei şi s-a umplut de bucurie şi a plecat de aici la casa ucenicului iubit aşteptând ceasul înălţării lui Hristos. Or, această casă era Sionul, cum a fost scris mai sus, căci Evanghelistul Ioan şi-a vândut partea părintească şi averile pe care le avea în Galileea după moartea lui Zevedei, tatăl său, şi a cumpărat la Ierusalim casa din Sion, în care a primit-o pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu după porunca Domnului şi învăţătorului său, şi îi slujea. Din pricina acestei case a ajuns cunoscut arhiereului, cum se spune în Evanghelie, că acest ucenic era cunoscut arhiereului, şi ucenicii erau adunaţi în casă de frica iudeilor. Aici s-a arătat Domnul intrând prin uşile încuiate după înviere. A suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt! Tot aici, după opt zile L-a mulţumit şi pe Toma arătându-i urmele cuielor. Aici ucenicii au săvârşit după înălţarea Domnului cele dintâi taine ale sfintei mese şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu avea această casă ca pe un aşternut, ca un picior pe pământ după înălţarea lui Hristos. Şi atunci, înainte de înălţare, după ce înviase din morţi, sfânta şi pururea slăvită Sa Maică era în aceeaşi casă, şi aştepta înălţarea Lui, căci aceasta era încheierea Iconomiei şi vieţii Sale pe pământ. Or, de la înviere şi până la înălţare, Domnul S-a arătat de mai multe ori preasfintei Sale Maici atunci când a voit, mângâind-o nu doar o dată, după cum a binevoit. însă nu S-a arătat una după alta ucenicilor, ci atunci când a trebuit, gustând chiar şi hrană în faţa lor, pentru ca ei să creadă că nu li se arăta în chip mincinos şi că era cu adevărat Domnul Iisus Hristos, împăratul şi învăţătorul lor. Atunci i-a făcut să înţeleagă numeroase taine, le-a făgăduit venirea Duhului Sfânt şi le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de Sus. După care i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat. Acolo era şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu, căci se cuvenea întru totul ca şi ea să fie acolo, pentru că aşa cum în vremea Patimii inima sa fusese zdrobită mai mult decât a tuturor celodalţi, dar rămăsese în picioare nedespărţită de El, tot aşa să vadă şi slăvită Sa înviere şi să se umple de bucurie.

               94.  Domnul a făgăduit Apostolilor venirea Duhului Sfânt şi i-a binecuvântat. Insă Preacurata şi Sfânta Maică era binecuvântată încă de la început, de când a auzit acel Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei!, şi această binecuvântare adevărată a primit-o în sânul său aducând pe lume nimicirea întregului blestem. Astfel, încă de la început ea a fost plină de Duhul Sfânt şi a fost îmbrăcată cu putere de Sus. începând din acea zi, Duhul Sfânt a venit asupra ei şi puterea Celui Preaînalt a umbrit-o, cum a spus arhanghelul Gavriil: Duhul Sfânt Se va pogori peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! In ea s-a împlinit, aşadar, toată făgăduinţa şi a fost încununată cu nestricăcioasa cunună a împărăţiei cerului şi a pământului, aşa cum Fiul ei, atunci când a înviat din morţi nu numai ca Dumnezeu, ci şi ca om, a primit toată puterea în cer şi pe pământ. Atunci când Domnul a urcat la cer şi L-au văzut în ceruri Apostolii împreună cu Sfânta Fecioară, de îndată le-a trimis îngeri ca să-i mângâie şi să anunţe a doua şi noua sa venire, şi astfel ei s-au închinat şi s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare, şi erau întăriţi în rugăciune cu slavă, atât Maria, Mama lui Iisus, cât şi fratii Săi, căci Sfânta Născătoare de Dumnezeu a fost pururea părtaşă şi călăuză a tot binele. După înălţarea lui Hristos, când se afla încă în ţara ei, ea a fost cea care săvârşea tot binele, comoara tuturor celor bune. Şi aşa cum, atunci când trăia în ţară, ea însăşi era pilda şi călăuza tuturor celor bune, tot astfel, după înălţare, Sfânta Mamă a lui Hristos a fost pildă bărbaţilor şi femeilor şi călăuza oricărui lucru bun, cu harul şi ajutorul slăvitului ei împărat şi Fiu. De aceea, ea le-a rânduit atunci Sfinţilor Apostoli postul şi rugăciunea, iar ei s-au întărit în post şi în rugăciune şi cerere până când s-au împlinit cincizeci de zile şi s-au umplut de harul Duhului Sfânt, Mângâietorul sufletului. De atunci aceşti vrednici Apostoli au ieşit propovăduind Evanghelia şi răspândind cuvântul vieţii în Ierusalim şi în toată Iudeea, iar după puţină vreme până la marginile pământului, unde le poruncea lor Duhul Sfânt, făcându-şi ucenici din toate neamurile păgâne, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, după porunca Domnului.

               95.  Maica Domnului însă locuia în casa Apostolului iubit în Sion şi,după măsura slavei şi laudei sale, ea îşi împlinea zilele sfintei şi preacuratei sale vieţii dumnezeiesc de frumoase, căci aşa era de acum înainte viaţa sa, preaminunată şi mai presus de fire! Şi aş spune că era mai înaltă şi mai minunată decât viaţa sa de dinainte, afară de zămislirea înfricoşătoare şi negrăită şi de naşterea ei, căci această taină e mai presus de orice rânduială a firilor; vorbesc însă despre sârguinţa şi viaţa sa dumnezeiască, căci faptele sale de mai apoi n-au fost cu nimic mai prejos decât cele dintâi. Căci naşterea şi creşterea minunată au fost mai presus de fire, şi ea a zămislit şi a născut pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, împărat şi Dumnezeu a toate, lucru de negândit, de neînţeles şi de negrăit. De acum ea arată o lucrare încă şi mai înaltă decât firea, în toate zilele vieţii sale, şi printr-o bogată sârguinţa a arătat biruinţe nebiruite asupra firii şi a alungat cu totul pe vrăjmaşul omenirii, iar mai apoi, în împlinirea ostenelilor sale, ea a compătimit şi a îndurat nenumărate necazuri, încercări, tânguiri, jale în răstignirea Domnului, şi din toate părţile a fost îmbrăcată în slavă, şi a dobândit multe cununi de biruinţă şi a fost aşezată ca împărăteasă a tuturor făpturilor şi mai apoi, ceea ce e mai adânc decât toate, a văzut astfel pe Fiul ei înviat din mormânt şi înălţat la cer cu firea pe care o luase din ea, pe Fiul şi Cuvântul Tatălui, adevărat Dumnezeu şi împărat a toate. După toată această slavă, ea n-a primit nicidecum o viaţă lipsită de încercări şi de osteneli, şi n-a fost deloc scutită de munci şi de sârguinţe, să nu fie! Ci ca şi cum şi-ar fi început abia acum viaţa sa dumnezeiască şi purtarea sa de grijă, ea nu a dat somn ochilor ei, nici genelor sale dormitare, nici odihnă trupului ei, ci atunci când Apostolii s-au împrăştiat în lumea întreagă, Sfânta Maică a lui Hristos, ca împărăteasă a tuturor, în mijlocul lumii întregi, în Ierusalim, locuia în Sion împreună cu Apostolul iubit, care îi fusese dat drept fiu din partea Domnului Iisus Hristos.

               96.    Ea a trimis pe ceilalţi ucenici ca să propovăduiască celor de departe şi celor de aproape. Insă ea, rămânând în cetatea împărătească din Sion, singură suferea din nou necazuri şi atacuri din pricina Fiului ei. Pentru El, ea se împotrivea şi lupta cu potrivnicii, iudeii cei răi, şi din nou a fost pe lângă El mijlocitoare şi rugătoare pentru toţi, nu numai pentru credincioşi, ci deopotrivă pentru vrăjmaşi, ca să le facă milostivire. Şi ei au fost conduşi la cunoştinţă şi la căinţă, căci şi ea învăţase de la Fiul său Cel milostiv când era pe cruce şi spunea: lartă-le, Părinte, că nu ştiu ce faci Şi, mai mult, prin ea însăşi era milostivă şi îndurătoare şi dorea pentru toţi oamenii mântuirea şi venirea la cunoştinţa adevărului. Şi nu se mulţumea numai cu aceasta, ci sporea încercările postului şi rugăciunii. Nu se despărţea de mormântul Domnului, ci sălaşul său era locul ei de căpătâi, perna ei era piatra, alergările minţii ei erau rugăciunile şi vedeniile Fiului ei, masa ei erau laudele Lui, hrana ei erau istoriile, povăţuirile şi învăţămintele patimii Domnului, băutura şi baia ei erau lacrimile, odihna şi desfătările ei erau îngenuncherile; căci se spune de către povăţuitori adevăraţi, şi a ajuns până la noi, că din pricina neîncetatelor ei îngenuncheri, mâinile sale sfinte, mâinile cu care odinioară primise în braţe pe Domnul născut din ea fără sămânţă, se făcuseră deosebit de aspre. Acum ea se ruga şi cerea din nou. Şi cine ar putea povesti cu de-amănuntul ostenelile şi lucrările sale dumnezeieşti de frumoase, pe care dacă le-ar spune sau le-ar scrie cineva una câte una, mulţimea scrierilor s-ar dovedi uriaşă. Dar este înţeles şi recunoscut faptul că, aşa cum în urma Împăratului, Fiul ei, ea a rămas prin El lucrătoarea, călăuza şi împărăteasa tuturor credincioşilor şi a celor ce nădăjduiesc în numele Său, bărbaţii şi femeile care erau tovarăşele şi ucenicii ei, aşa se îngrijea şi se tulbura pentru toţi şi ochii tuturor nădăjduiau în ea şi, în locul Domnului ei Iisus Hristos cu trupul printre oameni, ei o vedeau pe cea care L-a adus trupeşte pe lume, Maica cea fără de prihană şi preabinecuvântată. Ea le era o mângâiere şi un imbold în înfăptuire, în încercări şi în dăruirea faţă de toţi.

           97. Dar nu era numai un îndemn şi o povăţuire în răbdare şi îndurare pentru fericiţii Apostoli şi pentru ceilalţi credincioşi, ci ea era părtaşă la ostenelile lor şi îi susţinea în propovăduirea lor, şi era părtaşă cu gândul la lipsurile, chinurile şi robia ucenicilor Domnului. Şi suferea împreună cu ei aşa cum luase parte la patimă prin junghiurile inimii. Tot aşa şi acum, ea mângâia prin lucrarea ei pe ucenicii Săi vrednici, tot atât cât îi întărea prin cuvânt, dându-le drept exemplu patima împăratului şi Fiului ei. Ea le aducea aminte de răsplăţile şi cununile împărăţiei cerurilor, de fericirea şi desfătările fără de sfârşit în vecii vecilor. Atunci când Irod l-a luat pe Petru, căpetenia Apostolilor, şi l-a închis, legându-l cu lanţuri, ea era cu gândul întemniţată împreună cu el. Sfânta şi binecuvântata Maică a lui Hristos se împărtăşea de lanţurile lui, şi se ruga pentru el, şi a poruncit şi Bisericii să se roage. Şi înainte de aceasta, atunci când nelegiuiţii iudei l-au ucis cu pietre pe Ştefan, şi când Irod l-a omorât pe Iacob, fratele lui Ioan, încercările şi suferinţele şi chinurile au străpuns inima Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi ea a fost martirizată împreună cu ei prin durerea inimii şi plânsul lacrimilor sale. A ajuns la noi prin Părinţi şi acest cuvânt că atunci când Apostolii s-au risipit spre a propovădui în ţara şi în ţinuturile hărăzite fiecăruia dintre ei, Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul era acolo spre a sluji şi a îngriji pe sfânta Născătoare de Dumnezeu al cărei fiu fusese făcut din porunca Domnului. Atunci Sfânta împărăteasă i-a spus prin harul lui Hristos: „Nu mi se pare cuvenit, fiule, ca prietenii şi fraţii tăi să meargă să propovăduiască numele lui Hristos, Fiul şi Dumnezeul meu, şi să facă ucenici printre neamurile păgâne, iar tu să rămâi fără să faci nimic din pricina grijii tale faţă de mine. De altfel eu şovăi să mă despart de tine altfel decât prin bunăvoirea Domnului, care a poruncit să fim împreună. Acum însă, du-te, pleacă şi tu în ţara care ţi-a fost poruncită şi eu voi veni împreună cu tine, ca să se împlinească şi una şi cealaltă, propovăduirea ta şi locuirea mea nedespărţită de tine!” Aşa a poruncit ea ucenicului iubit şi a plecat împreună cu el să meargă şi propovăduiască, iar Măria Magdalena şi celelalte mironosiţe au plecat şi ele împreună cu ea.

               98.    Atunci Domnul şi Fiul Cel milostiv S-a arătat într-o vedenie şi i-a poruncit să schimbe drumul. Totuşi, pentru ucenicul iubit a poruncit ca el să se ducă, dar să meargă şi mironosiţele împreună cu el ca sprijin şi ca să slujească. Mai întâi, i-a îngăduit să plece, pentru ca zelul Sfintei împărătese şi râvna ei să fie cunoscute, pentru că Evanghelistul nu dorea să o lase pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu pentru că şi el şi ea doreau aceasta. Iar, în al doilea rând, a poruncit să se întoarcă, pentru ca cinstea ei să fie deosebită, şi nu unită de cea a Apostolilor, şi pentru ca să conducă poporul credincios şi Biserica din Ierusalim, de care s-a îngrijit împreună cu Iacob, fratele Domnului ce fusese aşezat acolo episcop. Astfel, oriunde mergea, ea binecuvânta pământul prin venirea ei. Şi aşa a venit din nou la Ierusalim şi locuia în casa lui Ioan. Insă Teologul şi Evanghelistul a plecat după porunca Domnului spre Efes, cetatea pământului Asiei. Şi împreună cu el şi mironosiţele şi Prohor, unul dintre cei şapte diaconi. Acolo a propovăduit numele lui Hristos Dumnezeu şi a luminat pe cei ce erau în întuneric. Acolo au suferit împreună cu el vrednicele mironosiţe şi s-au făcut apostoli împreună cu el, unele murind de încercări, altele de mucenicia şi sângele vărsat. Şi s-au dus încununate la împăratul şi învăţătorul lor Hristos. însă după plecarea lui Ioan Evanghelistul, fericitul Iacob, fiul lui Iosif, numit şi fratele Domnului, a purtat de grijă şi a slujit-o pe Sfânta Maică a lui Hristos, dată fiind marea sa bunăvoinţă. Şi a ajuns întâiul episcop al Ierusalimului El a purtat de grijă şi a slujit-o pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu în locul lui Ioan Evanghelistul. Astfel, întoarcerea Sfintei Născătoare de Dumnezeu la Ierusalim a fost un lucru bun, căci ea era tăria, limanul şi zidul credincioşilor ce să găseau aici. Şi toată grija sau osteneala creştinilor era încredinţată Preacuratei căci erau în mijlocul poporului nesupus şi răzvrătit al iudeilor. Şi din toate părţile credincioşii lui Hristos mergeau în lupte şi moarte, iar ea îi mângâia şi îi întărea pe toţi.

               99.    Ea insă era nădejdea fericită a creştinilor de atunci şi de mai apoi; şi până la marginile lumii ea este mijlocitoarea şi puterea credincioşilor. însă atunci, grija şi lupta ei erau mai stârnitoare, spre a îndrepta şi întări noua lege a creştinismului şi pentru a se preamări numele lui Hristos. Iar luptele ce s-au abătut asupra Bisericilor, încălcarea sălaşelor creştinilor, omorârea multor creştini, aruncarea lor în» închisori şi necazurile lor de tot felul, prigoanele, ostenelile şi necazurile Apostolilor izgoniţi din loc în loc, toate acestea cădeau asupra ei. Ea suferea pentru toţi şi prin cuvânt şi faptă purta de grijă de ei. Era pilda binelui şi învăţăturii, binelui în locul Domnului şi Fiului ei şi mijlocitoare şi rugătoare pentru toţi credincioşii, şi se ruga ca milostivirea şi ajutorul Său să se reverse peste toţi. Şi Sfinţii Apostoli o luaseră drept călăuză şi învăţătoare, şi îi dădeau de ştire de orice li se întâmpla. Şi primeau de la ea poruncă şi sfat bun, iar cei ce erau aproape de Ierusalim reveneau aici ca să o vadă. O înştiinţau de tot ceea ce făceau şi cum propovăduiau. Şi săvârşeau toate după povăţuirile ei. Când însă au plecat în ţările îndepărtate, se grăbeau să vină în fiecare an de Paşti la Iemsalim, şi să prăznuiască împreună cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu praznicul  învierii lui Hristos, şi fiecare din ei făcea cunoscută atunci propovăduirea sa neamurilor păgâne şi prigoanele întâlnite din partea iudeilor şi a păgânilor. Şi astfel, înarmaţi prin rugăciunea şi învăţătura ei, mergeau din nou în locul propovăduirii lor. Aşa au făcut an de an când nu au avut piedici serioase, afară de Toma. Acesta nu putea să vină din pricina marii depărtări şi a greutăţii de a veni dm India. Dar toţi ceilalţi veneau an de an să o viziteze pe Sfânta împărăteasă, şi reînarmaţi cu rugăciunea ei se întorceau la propovăduirea Veştii celei bune.

               100.    Dar cine va număra războaiele şi ura iudeilor necredincioşi, mâniile şi răzmeriţele omorâtorilor de Dumnezeu? Cine va zugrăvi hulele, batjocurile, tăgăduirile minunilor Domnului şi mărturiile mincinoase şi dispreţuirile cu care atacau învierea lui Hristos, căci spuneau că ucenicii îi furaseră trupul, cum stă scris în Sfânta Evanghelie, că acest cuvânt s-a lăţit printre evrei până în ziua de astăzi. Adeseori se adunau şi voiau să arunce cu pietre în casa în care locuia Sfânta Maică a Domnului, dar puterea lui Hristos le strica planurile. Odată însă, fiii mâniei au strâns o adunare a pierzaniei, odraslă a necurăţiei, popor mincinos şi răzvrătit, neam nebun şi neînţelept care cugetă pierzania şi care nu are ştiinţă, a cărui mânie se aseamănă şarpelui veninos şi surd, ale cărui urechi sunt înfundate. Aceşti omorâtori ai lui Dumnezeu necredincioşi au hotărât să dea foc casei în care locuia comoara vieţii, Maica Domnului Iisus Hristos, şi să o radă de pe faţa pământului. Au luat în mâini foc, pietre şi răngi de fier smulse din ziduri. Au înconjurat cetatea lui Dumnezeu cu gloata lor şi cu urletele lor, dar n-au putut să o atingă, căci sfânta cetate se făcea încă şi mai puternică, căci despre ea a spus Prorocul: Lucruri preaslăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu. Căci focul s-a întors împotriva lor şi a ars pe mulţi dintre cei necredincioşi, pietrele pe care le-au aruncat pe acoperişul casei sfinte s-au întors împotriva lor şi i-au zdrobit pe necredincioşi, ciocanele şi răngile au căzut în ţărână şi planul lor ticălos s-a nimicit. Durerea s-a întors asupra lor şi minciuna lor a căzut asupra capului lor, şi sabia le-a străpuns inima şi a zdrobit arcul lor după cum iadul a înghiţit de vii cu furie un mare număr dintre ei.

               101.    Toţi credincioşii au văzut aceasta şi au lăudat pe Hristos. Dreptul se va bucura când va vedea răzbunarea, spune Prorocul. Acestea sunt lucrurile iudeilor răi, care n-au încetat niciodată de la primele lor acţiuni duşmănoase până când au ajuns la culmea tuturor nelegiuirilor lor şi L-au osândit la moarte şi încă moarte pe cruce pe împăratul milostiv şi ziditor a toate. Şi acum din nou cu îndrăzneală arătau faţă de Sfânta Maică preacurată o duşmănie cutezătoare, dar durerea s-a întors împotriva lor. Şi în faţa minunilor atât de mari şi atât de multe, nu s-au ruşinat, ci până şi în timpul săvârşirii ieşirii ei din această lume, şi-au arătat încă o dată ticăloşia lor şi furia lor vrăjmaşă lui Dumnezeu, cum vom spune atunci când vom ajunge la locul cuvenit. Dar acum să reluăm calea cuvântului nostru, căci atunci când au avut loc asemenea minuni şi duşmanii şi potrivnicii lui Hristos şi ai Maicii Sale au fost după dreptate loviţi, necredincioşii n-au mai îndrăznit să uneltească aşa ceva, şi Sfânta Fecioară şi Maica Domnului n-a mai fost dispreţuită de ei, ci o priveau cu respect şi de departe i se închinau cu frică. Şi au uitat nebunia lor lipsită de rânduială, obişnuită lor ca şi câinilor, nu numai din pricina minunilor săvârşite atunci, şi a loviturilor aduse pe drept cuvânt împotriva lor, ci, din zi în zi, din pricina minunilor săvârşite de harul şi mijlocirea ei. Căci demonii erau alungaţi, bolnavii de nevindecat erau vindecaţi, şi zeci de mii de semne şi minuni se săvârşeau prin ea. Cu toate aceste minuni, de pe faţa ei strălucea lumina şi slava şi harul se revărsa asupra credincioşilor, iar asupra vrăjmaşilor frica şi teama, căci Hristos şi împăratul a toate, Fiul ei, o preamărea pe Maica Sa fără prihană şi sfântă şi făcea casa ei neapropiată pentru toţi vrăjmaşii şi atacatorii, iar prin harul şi mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poporul celor credincioşi sporea şi se înmulţea, iar credinţa creştinilor se întărea.

            102.   Căci pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos a socotit de cuviinţă ca Preasfânta Sa Maică să rămână ani mulţi în această lume, pentru ca prin harul ei credincioşii să fie şi mai întăriţi, iar Biserica creştinilor să sporească spre slava Tatălui şi a Fiului şi Duhului Sfânt. Insă fericita şi atot-renumita Maică a lui Dumnezeu, cinstită cu o astfel de cinstire de către Fiul ei, ajunsese la o vârstă înaintată, căci împărăteasa tuturor făpturilor se apropia de optzeci de ani ai acestei vieţi trecătoare, şi nu înceta in ostenelile ei, în rugăciunea ei şi în cererile sale către Fiul ei, ci din zi în zi sporea, săvârşind tot lucrul bun. Se arăta mereu mică, dar sporea cu osteneala şi binefacerea care se arătau, după cum am fost pe deplin înştiinţaţi că după mulţi ani sfintele sale îngenuncheri se făceau pe marmura Sionului, iar culcuşul ei era de piatră, atunci când firea trupului se folosea de ceva somn. Mai mult încă, ea era săracă, dar mila ei biruia asupra sărăciei.
Jugurile aurite şi cinstite îşi urmau unul altuia minunate, bogăţie în sărăcie, bunătate în lipsă, simplitatea inimii. Insă milostivirea ei nu era numai pentru ai săi şi pentru rudele sale, ci şi pentru străini şi duşmani, căci era cu adevărat Maica milosteniei, era Maica Celui milostiv şi iubitor de oameni, Care face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi şi trimite ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, ea era Maica Celui ce S-a întrupat şi S-a răstignit pentru noi, vrăjmaşii şi răzvrătiţii, pentru a revărsa asupra noastră milostivirea Sa, era Maica sărăciei şi a îmbogăţirii tuturor, fiindcă Cel sărac S-a făcut sărac pentru noi ca să ne îmbogăţească pe noi cei săraci şi căzuţi. Acum deci, până aici să meargă cuvântul despre ostenelile, bunătăţile şi măreţiile, ei. Voi spune pe scurt că, mai presus de orice, ea a născut un Fiu mai presus de fire, pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Astfel a împlinit o viaţă şi purtare mai adâncă decât firea, şi a fost făcută biruitoare asupra a tot ce a avut loc mai înainte şi asupra a tot ce se va întâmpla mai apoi, prin covârşirea şi înălţarea bunăvoirilor şi a faptelor sale bune. Ea creştea, sporea tot atât pe cât soarele e mai strălucitor decât stelele.

Sursa: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns