Viața Maicii Domnului XI / Sfântul Maxim Mărturisitorul

„Flori în dar aduse Fecioarei Maria”, photo by Laura S.

      Epilog

            125. Ce gând va număra şi cea laudă va rosti, sau ce mână va scrie cu meşteşugul cărţii mulţimea nenumărată a harurilor şi bunătăţilor Sfintei Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară pe care le-a arătat şi le arată din zi în zi neamului omenesc? Ea este mijlocitoare arzătoare pentru toţi cei ce o cheamă pe lângă Fiul ei, Hristos Dumnezeu, liman liniştit al tuturor celor clătinaţi de valuri, izbăvitoare din valurile lumii şi ale trupului, călăuzitoarea vieţii tuturor celor rătăciţi,căutătoare şi întorcătoare a celor pierduţi,ajutorul şi puterea celor din încercări, mijlocitoarea celor robiţi, învierea lui Adam celui căzut, nimicirea lacrimilor Evei, mângâietoarea celor ce jelesc,scaunul împăratului, care poartă pe Cel ce poartă toate, înnoirea lumii învechite,scara ce urcă la cer, pe care a coborât Dumnezeu pe pământ, podul ce duce pământul la cer, uimirea îngerilor, rana demonilor, rădăcina supunerii şi nestricăciunii, pomul cu rod nemuritor, cea care a lucrat Lucrătorul prieten al oamenilor, cea care a făcut să înflorească Rădăcina mântuirii, brazda care a făcut să înflorească Spicul ce întăreşte inimile, masa ce poartă Fericirea veşnică, tămâia adusă lui Dumnezeu spre ajutorul nostru, folosul lumii, pricina îndrăznelii celor morţi la Dumnezeu, maica Bunului Păstor, staulul oilor înţelegătoare, izgonitoarea vrăjmaşilor nevăzuţi, cea care deschide uşile raiului, glasul ne sugrumat al apostolilor, sprijinul nebiruit al ucenicilor, tăria şi puterea creştinilor, zorii Zilei neînsângerate, născătoarea Soarelui dreptăţii, cea prin care a fost izgonită stăpânirea mâncătorului răcnitor, cea prin care S-a arătat Mântuitorul Hristos prietenul oamenilor, cea prin care am fost izbăviţi de noroiul multor păcate, şi am fost sloboziţi de sub stăpânirea feluritelor patimi, ridicarea oamenilor şi căderea demonilor, stânca Vieţii din care curge apa nemuririi pentru cei însetaţi, stâlpul Luminii ce călăuzeşte şi luminează pe cei întunecaţi, vasul cu Mana pogorâtă din cer, pământul făgăduinţei care odrăsleşte blândeţea, floarea nestricăciunii cununa podoabelor, pilda vieţii îngereşti, pomul stufos la umbra căruia se odihnesc cei osteniţi, născătoarea care ne-a izbăvit din robia înşelătorului, ajutorul nostru în faţa Dreptului Judecător, cea care şterge zapisul greşelilor noastre, veşmântul celor goi de tot binele, uşa tainei celei mari, slava neîndoielnică a credincioşilor, cea care cuprinde pe Dumnezeu Cel Necuprins, scaunul sfânt al Celui ce şade pe hemvimi, locuitoare împodobită de slavă pe lângă serafimi, cea care uneşte îngeri şi oameni, cea care a unit fecioria şi naşterea, fiind în acelaşi timp Fecioară fără prihană şi Maică a lui Emanuil; cea prin care s-a dezlegat blestemul, cea prin care s-a deschis raiul, cheia împărăţiei, pricina bunătăţilor veşnice, vasul înţelepciunii lui Dumnezeu, comoara Proniei Lui, stâlpul fecioriei, uşa Vieţii, temeiul înnoirii noastre, pricina milostivirii dumnezeieşti faţă de oameni, cununa Soarelui Celui Nevăzut, strălucirea lipsită de umbră a Luminii, scânteierea ce face să strălucească sufletele, tunetul ce loveşte pe vrăjmaşi şi demonii înşelători, cea care face să salte Izvorul Vieţii, baia care curăţă gândurile, potir ce revarsă bucuria, cortul Cuvântului lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor mai presus de orice sfinţenie, chivotul ales al Duhului Sfânt, cununa cinstită a împăraţilor ce slujesc lui Dumnezeu, cinstea şi podoaba arhiereilor vrednici şi sfinţi, turnul neclătinat al Bisericii soborniceşti, meterezul neapropiat al cetăţii credincioşilor, despre care David a spus: Cine mă va duce la cetatea întărită care este adunare credincioşilor veniţi din adunările păgânilor, cea care vindecă neputinţele noastre, nădejdea şi ajutorul sufletelor noastre.

            126. Şi ce voi mai spune, căci vremea îmi lipseşte pentru a povesti măreţiile şi renumele Preabinecuvântatei şi Preaslăvitei noastre Impărătese Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Măria, şi chiar dacă s-ar aduna limbile îngerilor şi ale oamenilor, ele nu vor fi în stare să laude şi să cânte după cuviinţă şi vrednicie, nici eu cel neputincios, nevrednic, neştiutor şi bâlbâit, nu pot spune ce este rânduit şi vrednic, dar fericita Maică a Domnului Celui milostiv şi iubitor de oameni va sfinţi acest cuvânt nepotrivit al nostru, gătit cu harul şi darurile sale, iar nu cu puterea şi ştiinţa noastră. De aceea, cer tuturor prietenilor lui Dumnezeu şi credincioşilor în Hristos care laudă pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, să se adune pururea, împodobiţi cu râvnă şi dorinţa gătelilor duhovniceşti, ca să împlinească psalmodia şi lauda dumnezeiască în acest strălucit praznic al Adormirii ei, căci e cu adevărat mare şi slăvită şi împodobită din toate părţile, şi minuni mari şi taine dumnezeieşti s-au săvârşit întru ea. îngerul Gavriil venind din nou de la Dumnezeu să-i anunţe moartea, i-a dat semnul de biruinţă, ramura de finic, ca să arate că a fost biruitoare a tuturor rânduielilor firii. Apoi Sfinţii Apostoli s-au adunat din toate colţurile lumii răpiţi de nori; s-au strâns Cei Doisprezece şi mulţi alţii care i-au urmat veniţi într-o clipă să slăvească pe Sfânta şi Slăvită Maică a Domnului, şi au descoperit acolo taina celei de-a Doua Veniri, după cum spune Apostolul Pavel: După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi aşa pururea cu Domnul vom fi, taină dumnezeiască a răpirii de mai apoi pe nori. Chiar şi aici, la Adormirea Fecioarei, s-a săvârşit marea şi slăvită minune, venirea într-o clipită a unui atât de mare număr din toate colţurile pământului, din ţări îndepărtate, şi oprirea lor în Sion, în faţa Maicii Pururea Fecioară. Apoi, Hristos, Dumnezeu Fiul, împăratul slavei, Domnul şi Fiul său, care a socotit bun să aducă la fiinţă soarele, şi prin venirea Duhului Sfânt, sălăşluirea în sânul ei şi întruparea din ea, El a săvârşit Iconomia mântuirii noastre, a fost răstignit şi îngropat şi a înviat a treia zi, apoi S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Acelaşi împărat milostiv a venit şi atunci cu mulţimile îngerilor şi ale arhanghelilor, şi a cerut sufletul sfânt şi slăvit al binecuvântatei şi fericitei Sale Maici, şi l-a urcat în sălaşele slăvite ale Tatălui Său, cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, şi mai mult decât toţi pentru Maica Sa fără prihană.

            127. Dar, din porunca Domnului, Dumnezeului şi Invăţătorului lor, Apostolii au dus din Sion în Gheţimani trupul sfânt şi neprihănit al împărătesei lor, şi l-au aşezat în mormânt ca odinioară Iosif şi Nicodim trupul lui Iisus. Şi aşa cum Domnul slavei a înviat a treia zi, tot aşa şi aici a treia zi trupul Sfintei Maici n-a mai fost găsit în mormânt, ci a fost mutat cum a vrut Fiul său. A fost îngropată ca un mort după rânduiala firii, şi a fost mutată ca Maica lui Dumnezeu pentru a întări şi face vrednică de crezare învierea Fiului său, Domnul, şi luarea firii pe El care o îmbrăcase din ea, întărind propria noastră înălţare şi adevărata noastră nestricăciune ce va veni. Aşa cum naşterea ei s-a făcut în chip nestricăcios, tot aşa moartea ei a fost nestncăcioasă. După cum naşterea ei a fost mai înaltă decât cuvântul şi decât firea, tot aşa şi mutarea ei a fost mai adâncă decât rânduiala firească a vremii. Şi a fost uimire, căci aşa cum sufletul ei a urcat la cer fără trup, aşa şi trupul ei a urcat fără suflet. Ea a arătat Fiului ei şi slujitorilor Săi părtăşia şi despărţirea ei. A urcat la cer prin har şi sub călăuzirea Fiului ei înainte de învierea obştească, făcându-ne să nădăjduim în învierea ce va să vină. A fost înălţată cu totul: mai întâi deosebi cu sufletul ei sfânt, atunci când a cerut-o Domnului, iar mai apoi şi trupul fără prihană după cum a voit Domnul. Astfel, mărturisim conştiinţa omenească pe care o avea Fericita şi harul slăvit cu care a preamărit-o Fiul ei. Aşa se cinsteşte de către toţi acest praznic minunat, cinstire a îngerilor şi a oamenilor, şi împodobit cu harul Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi sorocul praznicului slăvit este bun şi binecuvântat, plin de roade, împodobit întru toate, culesul e vestit, roadele pomilor şi tot felul de alte roade se revarsă, şi aceasta e de asemenea cinstea firii noastre spre slava Ziditorului şi a Vestitorului desfătărilor raiului, şi toate acestea sunt date spre cinstea acestui praznic sfânt, spre desfătarea închinătorilor săi. Este bună şi folositoare pentru toţi oamenii această vreme între zilele anului, plină de folos şi desfătare.

             128. Prin înălţarea şi mutarea Sfintei Fecioare, firea noastră a urcat acum la cer. Ca odinioară prin înălţarea Fiului ei, ea s-a făcut mai înaltă decât tronurile, decât hemvimii şi serafimii, căci s-a făcut cu adevărat mai înaltă decât toate făpturile nemateriale şi netrupeşti, şi preaslăvita, preabine-cuvântata Maică a Mânmitorului nostru, Hristos Dumnezeu, înveşmântată cu slavă împărătească, închinată de toate oştirile, puterile şi stăpânirile, şi de tot numele dat nu numai în această lume, dar şi în cea viitoare, nevăzută şi necunoscută. Spun numai ceea ce pentru mine e mai strălucitor şi mai folositor decât toate celelalte. Acum cel de-al doilea mijlocitor a plecat la Pavel mijlocitorul, un om îmbrăcat în Dumnezeu la Dumnezeu Cel întrupat, o a doua aducere a firii noastre la Tatăl, după cea dintâi care s-a adus o dată pentru totdeauna pentru toţi, şi ea e pururea vie spre ajutorul celor ce aşteaptă pe Dumnezeu de la ea. Dar astfel de lucruri sunt mai presus de cuvântul şi puterea noastră, şi nu suntem în stare să le pătrundem şi să le rostim cu limba. De aceea, vom lăsa deoparte tainele ascunse, căci Domnul în cer şi pe pământ a făcut tot ceea ce a vmt; după puterile noastră însă vom mulţumi Domnului şi ne vom aduce datoria cuvântului nostru de laudă şi cerere Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Sale Preabinecuvântate şi Preasfinte.

            129. Te lăudăm, împărate şi Dăruitorule al tuturor tainelor, pentru toate bunătăţile Tale şi pentru cea pe care ai ales-o aici spre slujba tainelor Tale! Te lăudăm, înţelepciune negrăită şi Putere a iubirii de oameni, care nu numai că ai unit şi îndumnezeit firea noastră, dar ai vrut să o alegi pe Maica Ta dintre noi şi să o faci Împărăteasa tuturor! Te lăudăm pe Tine Cel ce ai luat asupra Ta patima şi răstignirea şi moartea pentru noi şi ai socotit lucru bun pentru numele Tău să suferi atâtea osteneli şi chinuri în această lume pentru Sfânta Ta Maică şi pentru a o uni cu slava Ta şi prin cererile şi ajutorul ei să ne dăruieşti şi nouă viaţa veşnică! Te lăudăm pe Tine Care Te-ai dat pe Tine însuţi ca să ne izbăveşti, şi Care ne-ai dat din nou pe Preasfânta Ta Maică spre ajutor în bunătatea Ta, Iubitorule de oameni şi împăratule dulce! Te lăudăm şi pe tine, împărăteasă binecuvântată şi slăvită, care ai de-a pururea milostivire de noi şi suferi pentru toate chinurile noastre şi ceri Fiului tău să nimicească păcatele şi ispitele noastre. Nu plângem moartea şi îngroparea ta, ci prăznuim cu slavă mutarea ta, căci ai fost mutată la cer, şi nu-i laşi pe cei ce locuiesc pământul. Şi, deşi eşti lipsită de ostenelile şi chinurile acestei vieţi trecătoare şi ai ajuns la fericirea negrăită şi nesfârşită, nu uiţi însă sărăcia noastră de acum, ci ne mântuieşti acum încă şi mai mult şi ne izbăveşti din toate încercările şi feluritele noastre ispite. Nu ne lăsa orfani de ajutorul tău şi de harul tău dorit, ci lucrează pentru noi şi acoperă-ne cu roua slavei tale şi închină Fiului tău şi Dumnezeului nostm mijlocirea necontenită şi cererea celor ce te laudă şi te slăvesc, căci cu adevărat acum eşti împărăteasa tuturor de-a dreapta împăratului cu haina ţesută de aur, împodobită şi îmbrăcată prin harul Duhului Sfânt, prea-înfrumuseţată cu podoabă şi gătelile, şi bogaţii poporului slujesc slava ta, sufletele sfinţilor şi ale drepţilor, cei bogaţi în fapte bune care sunt adevărata bogăţie.

            130. Acum ai, prin Fiul tău şi Dumnezeul tău, cununa frumuseţii şi toiagul împărăţiei şi podoabă mai presus de orice stăpânire. Te rugăm: Nu uita poporul tău care laudă pe Fiul tău şi cântă numele tău, căci toate le poţi pe lângă Fiul tău milostiv şi iubitor de oameni, Care ascultă cu bunătate toate cererile şi rugăminţile tale, şi tu însăţi eşti milostivă pentru toţi cei ce slujesc şi nădăjduiesc întru tine. Şi purtarea ta de grijă cunoscută din minunile tale necontenite şi zilnice, şi tămăduirile sufleteşti şi trupeşti pe care le arăţi pentru fiecare din cei ce te roagă. Ele sunt negrăite şi nenumărate, mai mult decât nisipul mării, şi ceea ce e mai înalt şi mai adânc decât toate, mijloceşti pentru cei ce au păcătuit împotriva Fiului tău: cererile prorocilor şi sporirile şi posturile drepţilor şi mântuirile câştigate prin harul tău, şi bunătăţile tale pentru lumea întreagă şi pentru fiecare dintre oameni. De aceea frumuseţea ta a plăcut împăratului: marea ta iubire de oameni, mila ta, atenţia ta prevenitoare care II imită într-o mare milostivire. Deşi nenumărate sunt celelalte podoabe ale tale, sfinţenia, înţelepciunea, puterea şi toate celelalte, prin atenţia prevenitoare şi prin milostivire eşti mai mult decât orice imitatoare a Fiului şi Dumnezeului tău. Şi aşa, milostivă şi iubitoare de oameni, prin mijlocirea ta în faţa Lui, reverşi încă şi mai mult peste noi milostivirea şi blândeţile tale. Căci El singur e mângâietorul nostru în faţa Tatălui, Iisus Hristos Cel drept, cum spune Evanghelistul şi Teologul Ioan. El este Cel ce ne iartă păcatele, iar tu, mijlocitoare pe lângă El, abaţi mânia şi supărarea Sa pe bună dreptate împotriva păcatelor şi neascultărilor noastre. Dar în milostivirea şi blândeţea Sa, tu reverşi peste noi toate bunătăţile cele mai presus de fire şi darurile tale, Fecioară Sfântă!

            131. Cu adevărat întreci marginile firii, nu numai prin naşterea mai adâncă decât cunoştinţa, ci prin atenţia prevenitoare ce întrece firea. Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintâi, prin tine s-a rupt peretele vrajbei, prin tine s-a nimicit stăpânirea morţii, prin tine am biruit asupra păcatului, prin tine s-a sădit fecioria între oameni, prin tine învăţăm hotărârea în faptele bune, prin tine ni s-a dat înţelepciune, smerenie şi iubire, iar noi în celelalte podoabe nu ne vom arăta biruitori după măsura în care am fost biruiţi, ci mult mai mult. Am fost izgoniţi din Eden şi prin tine am primit deopotrivă cerul şi Edenul. Am cules rodul pomului cunoştinţei şi am pierdut pomul vieţii, dar prin tine am dobândit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbrăcaţi de veşmântul dumnezeiesc, dar prin tine ne-am îmbrăcat în Dumnezeu şi suntem uniţi cu El, şi ne-a dat puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile şi harurile tale pentru noi, o, Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu, care ne-ai dăruit viaţa în care erai tu. Şi acum mai mult, după adormirea ta, eşti încă şi mai vie şi prăznuită şi şezi împreună cu Cel Viu şi Dăruitorul Vieţii, Fiul tău, şi vezi că Cel născut din tine e Unul din Treime, Cel ce a fost cuprins în tine şi nu poate fi cuprins de cer şi pământ, Cel ce-ţi împlineşte cererile cu simplitate. Pe cei pentru care ceri milostivire, El îi copleşeşte cu bogăţia, şi chiar dacă păcătuiesc din nou şi te roagă din nou, numaidecât faci încă o dată milostivire şi ceri pentru ei iertare, ceea ce e încă şi mai minunat şi mai mare. Eşti într-adevăr uşa Vieţii, pururea apropiată de cei ce intră prin ea, deşi Prorocul te-a numit uşă închisă prin care nu trece nimeni decât numai Dumnezeu şi El o lasă din nou închisă. Dar acum te-ai mutat din această lume şi prin mijlocirea pe lângă Fiul tău şi prin ajutorul şi mâna întinsă spre cei ce te roagă, această uşă a harului şi milostivirii e deschisă pentru toţi şi primeşti pe toată lumea şi asculţi toate rugăciunile.

            132. O, comoară a tuturor bunăvoirilor! O, dăruitoare mai înaltă decât firea! O, floare cu toate miresmele! O, faimă a firii omeneşti, dragostea noastră, viaţa noastră şi pacea noastră, biruinţa noastră, înţelepciunea noastră! O, domnie care strângi toate bunătăţile pe care nici o limbă nu le poate rosti şi nici un gând nu e în stare să le atingă şi nici o întindere a vremii nu le poate învechi! O, dar dumnezeiesc făcut oamenilor şi închinare a oamenilor către Dumnezeu! O, cea plină de har şi de slava Sfintei Treimi, sălaş al bunătăţilor Lui, mireasă nenuntită, Maică a lui Dumnezeu Emanuil! Sălaş al Duhului Sfânt, împărăteasă a toate, vas de aur ce porţi mana, toiag înflorit din rădăcina lui lesei despre care Isaia spune: fericită rădăcina lui lesei pentru că o mlădiţă va ieşi şi o floare din rădăcinile lui va înflorii , Sfeşnic al Luminii, pat al împăratului, masă a Vieţii, templu al Luminii, chivot al Sfinţeniei, izvor al Nemuririi, rai înţelegător, nor de lumină, stâlp de strălucire neclintită, potir al Pâinii vieţii, uşă a lui Dumnezeu, pe care El singur o străbate şi rămâne închisă, munte cu totul sfânt, Eden al celui de-al doilea Adam, cer şi tron înălţat şi ridicat, mg nears, chivot al sfinţeniei, odihnă a Domnului, cum spune despre tine David: înalţă-te, Doamne, întru odihna Ta, şi orice alt nume cu care te-au numit prorocii în chipuri şi asemănări. Cine va înţelege multele tale numiri şi nu se va minuna? Dar numele tău scurt şi adevărat este de Maică a lui Dumnezeu, Fecioară fără prihană, Născătoare de Dumnezeu, preabinecuvântată, Mărie Pururea Fecioară. Acesta e numele tău nou, arătat şi adevărat; numele tale vechi rostite în chipuri şi asemănări le-ai învăţat celor noi şi cele noi le-ai întărit celor vechi. Cu adevărat eşti cartea cea vie în care a fost scris negrăit Cuvântul lui Dumnezeu cu litrerele făcătoare de viaţă a Duhului Sfânt. Eşti cu adevărat trupul Noului Testament scris dumnezeieşte, al Testamentului făcător de viaţă lăsat de Dumnezeu oamenilor. Eşti mijlocitoarea, rugătoarea şi darul mântuirii noastre, ca una care priveşti pururea spre noi şi întinzi mâna poporului credincios.

            133. Priveşte-ne şi acum şi ai milă de turma ta, poporul tău, pe care Fiul tău -a răscumpărat cu scumpul Său sânge. Roagă-te pentru el şi aşează-l în moştenirea ta, şi din zi în zi milostiveşte-te şi îndeamnă pe toţi oamenii împreună şi pe fiecare în parte să se facă toţi un trup ajungând la statura plinătăţii duhovniceşti şi să aibă un singur cap, pe Iisus Hristos, Fiul tău. Poporul tău şi moştenirea ta, îmblânzeşte şi roagă-te pentru el, o, Preasfântă Împărăteasă, şi ocroteşte-l, acope-rindu- cu harul şi cu ajutorul tău, şi alungă din el păcatele nevăzute care omoară sufletele. Păzeşte- în luptele şi ispitele văzute, măcar că din pricina păcatelor noastre cele multe şi a necredinţelor suntem lipsiţi de cuvânt şi vrednici de pedeapsă. Nu-ţi aminti de fărădelegile noastre, dă-ne repede milostivirea ta, căci am sărăcit cumplit. Mântuieşte-ne şi depărtează păcatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tău. Şi în această viaţă păzeşte-ne şi fă-ne biruitori asupra încercărilor şi asalturilor demonului şi asupra ispitelor văzute şi nevăzute şi fa să înceteze toate păcatele noastre. Iar în veacul viitor, du-ne la sălaşurile veşnice, la locul de odihnă, unde stăpâneşte lumina vieţii lui Hristos, Fiul tău, ca de lângă tine să împărătească poporul tău care te slăveşte şi să ne bucurăm de numele tău. Căci eşti fericită între femei şi preabinecuvântată între toate casele şi toate seminţiile, slăvită în cer şi pe pământ, căci toată limba te slăveşte şi te vesteşte Maică a Vieţii. Toată făptura e plină de lauda ta, toţi slăvesc prin tine Sfânta Treime în trei ipostasuri şi o singură fiinţă, slăvitul Dumnezeul nostru.

            134. Acestea sunt, împărăteasă sfântă, Născătoare de Dumnezeu, tainele vieţii tale slăvite. Acestea sunt cuvintele plecării tale, cântul adormirii, slava dinaintea adormirii, cântul de îngropare, minunile mutării sale slăvite. Şi acum, împărăteasă preamărită şi preaslăvită Născătoare de Dumnezeu, îngăduie să-ţi vezi închinate aici de către robul tău umil şi nevrednic aceste câteva cuvinte spre lauda şi slava ta, date de tine, pe care leam rostit după putere cu credinţă şi iubire prin harul tău, căci cugetul meu nu e în stare să pătrundă mai mult, chiar dacă toate gândurile şi limbile celor văzute şi ne-văzute s-ar aduna şi ar veni să te cânte şi să te preamărească după vrednicie. Tu însă, în schimbul acestei aduceri nepotrivite, revarsă din belşug harul tău, mila ta şi mijlocirea ta peste mine, robul tău nevrednic, şi peste toţi cei ce măresc numele tău. O, prealăudată, Maică a lui Dumnezeu, care ai adus pe lume pe Sfântul Sfinţilor, Cuvântul lui Dumnezeu,” primeşte cererea robilor tăi, şi păzeşte-ne de tot necazul şi ispita, şi mântuieşte-ne de chinurile veşnice, şi fă-ne vrednici, în viaţa fără de sfârşit a drepţilor, de o parte din bunătăţile vieţii veşnice prin Hristos Fiul tău şi Dumnezeul tău, căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi mchinăciunea, împreună cu Părintele Său Cel fără de început şi cu Duhul Cel cu totul sfânt, binevoitor şi de viaţă făcător, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Hristoase, împărate al slavei, pentru mijlocirile celei ce Te-a născut pe Tine, ale Sfintei Fecioare Măria, milosti-veşte-Te şi mântuieşte sufletul sărmanului Eftimie care a tălmăcit din grecească în georgiană cartea sfântă a vieţii Sfintei Născătoare de Dumnezeu la Sfântul Munte al Athonului.

August
Aşezarea în Chalkoprateia şi închinarea cinstitului veşmânt al Sfintei Născătoare de Dumnezeu La Vecernie La Doamne strigat-am. Glasul „Pe Tine, Cuvântul Cel fără de început” Cuvintele Sfântului Maxim Să împodobim fără tăcere noi, credincioşii, cu laudă duhovnicească tronul împărătesc cel mai înalt decât Serafimii, pe vrednica Maică a lui Hristos, Dumnezeu şi Mântuitorul, pe cea care este mijlocitoare între Dumnezeu şi oameni. Cu laude strălucite să ieşim în întâmpinarea vrednicei Născătoare de Dumnezeu, cetatea înţelegătoare a Dumnezeului Celui Preaînalt, scaun sfânt şi uşă a cerului, şi să prăznuim astăzi cu bucurie înnoirea bisericii ei. Cu toţii să împodobim şi să prăznuim duhovniceşte pe vasul cel de aur care, în loc de mană, a purtat pe Mielul lui Dumnezeu, pe crinul cel sfânt şi floarea fecioriei, vrednica Născătoare de Dumnezeu cea fără prihană. La Utrenie Canonul Cântarea A îndreaptă lauda mea cum se cuvine ca să împodobesc praznicul tău, împărăteasă sfântă, şi dă-mi cuvânt drept, pe potriva slavei tale, ceea ce eşti moştenire a lui Dumnezeu. Cu cântare de biruinţă să te lăudăm, pe tine, râul cel nesecat al apei celei vii, chivotul care a cuprins pe împăratul, şi vasul vieţii dumnezeieşti. Să lăudăm astăzi cu cântare de biruinţă pe spicul care a înflorit viaţa cea sporitoare. Brâul preacuratului tău trup îl dai spre ocrotirea cetăţii tale de orice năvală a vrăjmaşului, de aceea ne închinăm ţie cu bucurie şi cu credinţă. Cântarea Veniţi, popoare, să prăznuim floarea fecioriei cea plină de miresmele Duhului Sfânt, din care a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Pe tine, Fecioară, noi, credincioşii, te lăudăm ca pe o cetate a lui Dumnezeu, prăznuită din neam în neam, şi te rugăm să ceri de la Fiul tău mare milă. Biserică aleasă înainte de veci prin planul cel cu totul de nepătruns al lui Dumnezeu, floare a fecioriei, mijloceşte pe lângă Fiul tău. Astăzi credincioşii, să săvârşim după vrednicie adunarea duhovnicească întru cinstea Fecioarei lui Dumnezeu, căci brâul ei fără prihană e închinat după vrednicie în biserica ei cea sfântă. Cântarea în Sfânta Sfintelor ai crescut şi de mâna arhanghelului ai fost slujită în chip minunat, Născătoare de Dumnezeu, aşteptând slava. Ai văzut hrană minunată ce dă creştere încă şi mai minunată, şi ţi-ai plecat urechea gata să primeşti pe Cel ce hrăneşte tot trupul. Bogaţii poporului tău îţi slujesc cu daruri, împărăteasă, iar împăraţii şi mai-marii împreună cu preoţii te laudă cu bucurie şi cer de la tine mare milă. Veşmântul cel curat şi brâul trupului care a cuprins pe Dumnezeu au rămas nestricăcioase prin Cel ce S-a născut din tine, Mireasă, şi te-a păstrat Fecioară nestricată. Cântarea Tu eşti, Născătoare de Dumnezeu, aducerea firii noastre jertfă bine-plăcută lui Dumnezeu, icoană înţelegătoare înfricoşătoare demonilor şi dorită îngerilor, şi tărie pentru noi, credincioşii; de aceea pe tine te mărim. Să te prăznuim toţi după vrednicie pe tine, chivotul sfinţeniei, odihna lui Dumnezeu în Sion, în care a binevoit să se sălăşluiască Domnul făpturilor, Fecioară Mărie, cortul sfinţeniei lui Dumnezeu. Să slăvim pe Născătoarea de Dumnezeu, grădina ca neatinsă, izvorul apei vieţii, cartea peceduită pe care e scris cuvântul lui Dumnezeu cel nescris, pe cea povăţuită dintru început de Sfintele Scripturi. Biserica ta astăzi s-a umplut de lumină, Născătoare de Dumnezeu, şi străluceşte de harul minunilor ce se săvârşesc în ea, iar demonii sunt izgoniţi de atingerea brâului tău celui nestricăcios. Cântarea Tu eşti, Mărie, toiagul împărătesc cel minunat, floarea neveştejită, vasul manei celei dulci şi sfeşnicul luminii cereşti. Masa pâinii vieţii, tăbliţele scrise de Dumnezeu şi chivotul legământului care cuprindea vasul cu mană te închipuiau pe tine, Fecioară. In tine s-a împlinit, cea fără prihană, minunea cu adevărat mare şi hotărâtă înainte de toţi vecii, Dumnezeu născându-se din trupul tău. Brâul tău cel sfânt, vrednică Născătoare de Dumnezeu, ocroteşte cetatea ta de toată năvala, şi ca o armă puternică păzeşte pe toţi credincioşii. Cântarea Chivot al sfinţeniei care a cuprins pe cel necuprins, şi căţuie ce poartă în sânul ei focul Dumnezeirii, te lăudăm după vrednicie, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, nor cu rouă cerească. Arhanghelul Gavriil grăia către izvorul fecioriei: Ascultă şi primeşte vestea închinării mele, şi fă să crească Cuvântul lui Dumnezeu primit acum în sânul tău. Bucură-te, cea care ai nimicit blestemul cel dintâi şi ai revărsat bucuria cea veşnică, Preasfântă care ai născut pe Dumnezeu Ziditorul şi Mântuitorul făpturilor. Brâul tău care a încins trupul ce L-a purtat pe Dumnezeu, ne-a fost dat ca o cunună de har şi ca un zid poporului tău credincios, Mărie fără prihană, de aceea te binecuvântăm în veci. Cântarea Cea care poartă pe Atotţiitorul, care înnoieşte firea omenească, scară înălţată spre cer pe care S-a coborât Dumnezeu să mântuiască făpturile Sale, toţi te lăudăm şi te înălţăm în veci. Tu eşti brazda care a făcut să înflorească spicul vieţii prin care am ajuns desăvârşiţi; să înălţăm veşnic pe Măria, grădina cea neatinsă, lucrată de Dumnezeu, izvorul peceduit al Apei celei Vii. Tu eşti mijlocitoare înflăcărată la Fiul tău pentru toţi cei ce te cheamă, limanul liniştit al tuturor celor bătuţi de valuri, care se slobozesc de suferinţele duhovniceşti şi spun: Să lăudăm toţi pe Domnul şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii. AMIN.

Stihirile Sfântului Maxim

Prin atingerea de braul tău, împărăteasă sfântă, se vindecă bolile de tot felul, şi cei neputincioşi găsesc uşurare, şi cu cântări grăiesc: Să lăudăm toţi pe Domnul şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii. Cântarea Iată că de acum toate neamurile te vor ferici, cum ai spus tu însuţi dintru început, Mărie, Preacurată, căci Cuvântul lui Dumnezeu S-a născut din tine în trup, şi puterea vrăjmaşului a pierit, şi i-ai adunat pe toţi întru lauda ta. Tu eşti tăria puterii care izgoneşte pe demoni, stânca vieţii din care cei însetaţi bem apa nemuririi, stâlpul cel de foc ce călăuzeşte pe cei ce sunt în întuneric, şi cea care-i uneşte pe oameni cu Dumnezeu, vrednică Mărie. Tu eşti floarea ne stricăciunii şi cununa bunăvoirilor, podoabă strălucitoare şi pom stufos în a cărui umbră se odihnesc cei osteniţi, şi uşa cerului în care se află bogăţia milei lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Te lăudăm, Sfântă împărătească a oamenilor, care ni L-ai dat pe Fiul tău şi mijloceşti pe lângă El pentru noi, păcătoşii, şi ne-ai dat iarăşi brâul tău cel nestricat ca să ne păzească de armele vrăjmaşilor, şi nu încetezi din zi în zi să ne înalţi din păcatele noastre. La Laude Prin lucrarea lui Dumnezeu, Mărie cea fără prihană, ai făcut să rodească pomul vieţii, Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început din care culegem hrana nemuririi şi ne facem vrednici să mâncăm Trupul Cel Sfânt şi să bem Sângele cel de-viaţă-făcător, de aceea te lăudăm, Preasfântă. Ce limbă omenească va rosti după vrednicie mărirea ta, Fecioară fără prihană, căci eşti mai înaltă decât tot cuvântul, dar primeşti ca laudă după puterile noastre şi acest cânt nepotrivit, şi dai harul tău cu bogăţie îndreptând limba noastră după vrednicie şi cuviinţă ca să te laude pe tine. Ajutor veghind în toate încercările noastre, liman liniştit al celor bătuţi de valuri, călăuză a mântuirii şi scară dumnezeiască care arunci punte între Dumnezeu şi oameni, Fecioară Mărie fără prihană, te prăznuim cu laude duhovniceşti şi ne închinăm ţie cu credinţă.

O biografie doxologică a Fecioarei Măria în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul? Savanţi gruzini din secolul nostm (ca, de exemplu, K. Kekelidze, , şi M. Tarchnisvili, ), specialişti în istoria literaturii georgiene vechi, au relevat existenţa în manuscrisele georgiene a unei Vieţi a Fecioarei Măria atribuite „fericitului părintelui nostm Maxim filozoful şi mărturisitorul”. Un număr de unsprezece manuscrise incomplete prezentau textul ca pe o traducere a unui original grec datorată cunoscutului tălmăcitor de texte duhovniceşti greceşti în limba georgiană, monahul Eftimie Ivireanul. Acesta din urmă activase ca traducător la Sfântul Munte Afhos între anii -, decedând aici în jurul anului în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani. Eftimie a fost autorul unui important număr de traduceri de texte hagiografice bizantine în limba georgiană. Traducerile sale erau însă destul de libere, Ivireanul amplificând sau scurtând ori prelucrând sau remaniind adeseori originalele greceşti transpuse de el în limba georgiană. Unul din cele mai vechi manuscrise georgiene ale Vieţii Fecioarei Măria atribuite Sfântului Maxim (-) în traducerea lui Eftimie Ivireanul e datat în anul , deci la numai doi ani după moartea traducătorului gruzin athonit. In deceniul trecut, eruditul orientalist belgian, iezuitul Jean-Michel van Esbroeck, profesor de limbi creştine orientale la Universitatea din Viena, a strâns toate aceste fragmente neglijate şi risipite în manuscrisele georgiene. Cinci din aceste manuscrise se găseau în capitala Gruziei sovietice, Tbilisi, trei în biblioteca Patriarhiei Iemsalimului, unul în Muzeul Cărţii din Odesa, altul la Biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, iar altul, cel mai vechi pe cât se pare, datând din secolul IX, fusese utilizat pentru a lega o carte de rugăciuni armeană din secolul XVI, aflată acum în proprietate privată. Din toate aceste manuscrise, trei dintre ele fiind substanţiale, van Esbroeck a alcătuit un singur text complet, pe care -a editat critic în originalul gruzin, însoţindu- de o versiune franceză, ambele publicate în în două fascicule din prestigioasa colecţie Corpus Scriptorum Christianorum Orien-talium -. In amplul studiu introductiv ce însoţeşte ediţia şi traducerea sa, orientalistul belgian oferă o analiză a textului şi o încercare de a demonstra paternitatea maximiană a acestui text neobişnuit, cu totul necunoscut în manuscrisele ce ne transmit corpusul grec al scrierilor originale ale Sfântului Maxim Mărturisitorul (PG -). Aşa cum sugerează lungul tidu al Vieţii, aceasta se prezintă sub forma a ceea ce am putea numi o „biografie doxologică”, fiind în acelaşi timp atât o lucrare de lirism omiletic şi imnografic, cât şi una de hagiografie religioasă. Lucrarea este astfel deopotrivă un text devotional şi unul dogmatic: în acelaşi timp o mărturie a unei vibrante afecţiuni şi veneraţii religioase faţă de Maica Domnului, cât şi o expunere a semnificaţiei principalelor evenimente nu numai din viaţa Fecioarei Măria, ci şi din cea a lui Iisus Hristos însuşi, întrucât, aşa cum insistă autorul vieţii, de la Hristos şi „prin El vine fericirea şi slava preaneprihănitei Sale Maici” (§ ). In felul în care ni se prezintă, textul Vieţii Fecioarei Măria atribuite Sfântului Maxim Mărturisitorul se situează în prelungirea evoluţiilor specifice care au condus la constituirea şi precizarea dogmei mariologice şi a cultului şi veneraţiei Fecioarei Măria în Biserica veche şi bizantină. Plecând de la episoadele mariologice din prologul Evangheliei după laica sau din cadrul Evangheliei după han, o serie de scriitori şi Părinţi bisericeşti, ca de pildă Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful sau Sfântul Irineu al Lyonului, au schiţat încă din secolul II liniile majore ale mariologiei ortodoxe încercând să situeze şi explice locul Fecioarei Măria în istoria mântuirii realizate în Hristos. Dar impulsul fundamental în precizarea dogmei şi veneraţiei mariologice ale Bisericii vechi -a oferit aprinsa dezbatere hristologică din jurul înţelegerii şi definirii Persoanei lui Iisus Hristos de la mijlocul secolului V. Acestea au culminat în definiţia hristologică a Sinodului III de la Efes (), care – la presiunile Sfântului Chirii al Alexandriei (-J- ) împotriva lui Nestorie al Constantinopolului – a proclamat-o pe Fecioara Măria drept Theotokos („Născătoarea-de-Dumnezeu”) în sens real şi Aeiparthenos („Purureafecioară”). Această dublă calitate a Maicii Domnului se considera a fi o consecinţă a justei înţelegeri a unirii divinului şi umanului în Persoana lui Hristos în forma unei uniri ipostatice. Tocmai această divino-umanitate ipostatică era cea care revendica recunoaşterea Maicii Domnului ca „Născătoare-de-Dumne-zeu”. Astfel, în esenţă, mariologia patristică era o consecinţă a hristologiei, fiind indisolubil legată de aceasta din urmă. In acelaşi timp însă, veneraţia faţă de Maica Domnului devine o mişcare tot mai populară, cultul mariologic asimilând unele elemente din religiozitatea elenistică a antichităţii târzii, şi exploatând detaliile privitoare la viaţa Fecioarei oferite de o serie de apocrife creştine care au exercitat o puternică influenţă, cel mai important text de acest gen fiind fără îndoială aşa-numita Protoevanghelie a lui lacob. De altfel, Viaţa Fecioarei Măria atribuită Sfântului Maxim îşi declară încă de la început (§ ) sursele: Scriptura, Părinţii — mai cu seamă Grigorie al Neocezareei, Atanasie al Alexandriei, Grigorie al Nyssei şi Dionisie Areopagitul – şi, în fine, Protoevanghelia lui lacob, apocrif din care scriitorul extrage anumite elemente, deja acceptate şi aprobate de Sfinţii Părinţi mai sus-menţionaţi. Relatarea vieţii Fecioarei începe cu o naraţiune privitoare la căsătoria părinţilor ei, Ioachim şi Ana, relatare dependentă în mare măsură de Protoevanghelia lui lacob. Acelaşi lucru e valabil şi despre materialul privitor la copilăria Măriei, deşi aici autorul accentuează hotărât sporirea Măriei în vktuţi, slava ei lăuntrică, interpretată în termenii Psalmului al hierogamiei mesianice. (Acest fapt aminteşte de teologia virtuţilor a Sfântului Maxim Mărturisitorul, pentru care vktuţile sunt deja prin ele însele un fel de întrupare a Logosului divin.) De asemenea, autorul evocă elementele unei teologii a Sionului extrase din diferite părţi ale Vechiului Testament, pentru a evidenţia semnificaţia creşterii şi educaţiei Măriei în Ierusalim, locul ales de Dumnezeu pentru sălăşluirea sa. Logodirea Măriei cu Iosif şi episodul Bunei-vestiri îi dau autorului posibilitatea de a-şi expune hristologia, extrem de apropiată — aşa cum vom vedea mai jos – de cea maximiană. La aceasta el adaugă câteva reflecţii privitoare la imnul de slavă al Fecioarei („Măreşte suflete al meu pe Domnul…”), respectiv la fericirea ei de întreaga lume şi la răsturnarea puterii şi demnităţii profeţită în cântarea ei, pe care autorul o înţelege ca împlinită Editată în originalul grec de C. TlSCHENDORFF, ; trad. rom. CRISTIAN BĂDILIŢĂ în excelenta şi utila sa antologie de Evanghelii apocrife, Ed. Humanitas, Bucureşti, , p. .-. Tot aici (p. —) e tradus şi Cuvântul Sfântului han Evanghelistul despre Adormirea Maicii Domnului, o altă importantă sursă apocrifa pentru Vieţile Fecioarei Măria. în propovăduirea apostolică prin descoperirea tainelor lui Dumnezeu celor săraci, şi de asemenea păgânilor. Urmează apoi episodul Naşterii, unde autorul subliniază mai multe puncte, tratate toate cu o deosebită sensibilitate teologică. Printre ele menţionăm: succesiunea providenţială a Imperiului Roman universalist principilor lui Iuda, deşi împărăţia lui Hristos nu este doar asupra romanilor ci asupra întregii creaturi; minunata deşertare de sine (kenoză) prin care Logosul inaccesibil şi necuprins al lui Dumnezeu Sa circumscris pe Sine în peştera din Bedeem; lipsa de dureri şi bucuria Măriei la naştere, interpretată în termenii cântării lui Moise din Deuteronom , ; mărturia stelei urmate de magi înţeleasă nu ca un fenomen natural, întrucât prin acesta magii au fost eliberaţi de astrologie, ci ca un fenomen orânduit în chip raţional spre a sluji scopului divin al Creatorului; răsturnarea valorilor reprezentată de adorarea de către ei a lui Hristos Pruncul, Care, deşi împărat bogat ca Unul ce este Logos al Tatălui, intrând în această lume a ales sărăcia, redând astfel demnitatea săracilor; şi, în fine, masacrul pruncilor nevinovaţi prezentat ca o mărturie dată Logosului ca Lumină inteligibilă de către cei deabia născuţi la lumina cea trecătoare a zilei. în episodul prezentării Pmncului la Templu, autorul comentează profeţia dreptului Simeon, potrivit căruia Pruncul prezentat va fi spre căderea şi ridicarea multora: voia dumnezeiască este pentru viaţa şi îndumnezeirea a toate, dar căderea şi ridicarea multora depinde de fiecare dintre noi. Profeţia dreptului Simeon, menţionând sabia care va trece prin sufletul Fecioarei, anticipează în acelaşi timp rolul Fecioarei Măria în Patima lui Hristos, rol căruia Viaţa atribuită Sfântului Maxim îi va da o atenţie considerabilă. In ce priveşte relatarea fugii Familiei Sfinte în Egipt, autorul se întoarce la Protoevanghelia lui lacob, utilizând în acelaşi timp şi datele istorice oferite de istoricul evreu Iosif Flaviu pentru a explica situaţia politică din Iude ea în vremea Naşterii Mântuitorului. întors în Nazaret, în casa Sfintei Familii, Logosul întrupat sporeşte în virtuţi prin supunerea Sa faţă de Legea lui Moise, Maica Sa transformându-se treptat din învăţătoare, Maică a înţelepciunii, în ucenică, Fiică a înţelepciunii. Relatarea privitoare la activitatea publică a lui Hristos se concentrează pe trei aspecte: Botezul (care deţine un loc important în teologia maximiană); minunile.şi învăţătura Domnului; şi ucenicia femeilor pe care autorul le vede ca fiind încredinţate Măriei spre călăuzire şi mijlocire pe lângă Fiul ei. Tocmai existenţa acestor două grupuri: cercul ucenicilor bărbaţi în jurul lui Hristos şi cercul ucenicelor femei în jurul Fecioarei, explică în opinia autorului faptul că evangheliştii confundă uneori numele şi identităţile diferitelor femei pe care le menţionează mai cu seamă relatarea răstignirii, şi care s-ar datora faptului că nu întotdeauna bărbaţii şi femeile erau împreună, aşa cum demonstrează fuga ucenicilor de la răstignirea lui Hristos, cu excepţia lui Ioan. In relatarea Patimii, autorul e preocupat să situeze rolul Fecioarei Măria într-o reconstituire din perspectiva acesteia a întregii naraţiuni a Patimii. Autorul inserează în relatare o tânguire personală a Patimii de natură retorică, pe care o prelungeşte într-o reconstituire a stării sufleteşti atribuită Măriei în vremea Patimii, şi care alcătuieşte o impresionantă combinaţie de elemente emoţionale bine temperate, în care sensibilitatea este încadrată şi explicitată teologic. O atenţie deosebită e acordată încredinţării Fecioarei Măria de către Iisus pe Cmce lui Ioan, act prin care Iisus în acelaşi timp o consolează pe Maica Sa cu o consolare văzută şi îl răsplăteşte pe Ioan pentru iubirea şi devotamentul său. Autorul crede apoi că Fecioara Măria n-a părăsit niciodată mormântul în care se afla trupul mort al Fiului ei, devenind astfel, în ciuda tăcerii Evangheliilor, cea dintâi martoră a învierii; acest detaliu n-ar fi fost menţionat de Evanghelişti, pe de o parte pentru că era mult prea bine cunoscut pentru a mai fi menţionat, iar pe de altă parte pentru că invocarea mărturiei mamei ar fi putut prejudicia credibilitatea relatării. Extinzând apoi referinţa din Fapte , la Apostolii adunaţi în rugăciune împreună cu Măria, Mama lui Iisus, autorul vede în Maica Domnului nu numai inspiratoarea şi modelul vieţii religioase a cercului apostolic, dar şi cea care, din casa lui Ioan din Iemsalim, îi trimite pe Apostoli la misiune, deţinând o poziţie superioară Apostolilor şi împreună-suferind cu aceştia în pătimirile îndurate de ei în cursul misiunilor lor, exact aşa cum suferise împreună cu Fiul ei în vremea Patimii Lui. Ea părăseşte Iemsalimul împreună cu Ioan pentru a arăta că nu e mai prejos decât Apostolii, dar se întoarce în Iemsalim fără el, pentru a arăta că de fapt e mai presus de aceştia, constituind punctul de referinţă al Bisericii Apostolice. Relatarea Adormirii Maicii Domnului cu descrierea adunării Apostolilor şi ucenicilor la căpătâiul ei îl invocă pe Dionisie Areopagitul (Despre Numele Divine III, ), iar în ce priveşte hristofania din clipa Adormirii, exploatează abundenta kteratură a Răsăritului creştin privitoare la această temă {transitus Mariae), aflată în epoca redactării Vieţii probabil într-o stare încă iniţială a constituirii ei. Paralelismul hristolo-gie/mariologie este din nou evident. Odihna Fecioarei n-a rămas netulburată din pricina incidentelor provocate de evreii impioşi, mai cu seamă de unul dintre ei. Acesta încearcă să răstoarne sicriul cu trupul neînsufleţit al Fecioarei, dar este izbit cu sabia de un înger care îi taie mâinile, fiind apoi vindecat printr-o rugăciune adresată Măriei de către Apostolul Petru. Deşi trupul Fecioarei a fost aşezat în mormânt, trei zile mai târziu, la sosirea unui Apostol întârziat, mormântul e găsit gol. In locul trupului, Apostolii găsesc în mormânt veşmântul şi cingătoarea ei. Aceasta două vor fi redescoperite la o familie evreiască din Galileea de către doi prinţi bizantini convertiţi de la arianism la Ortodoxia niceeană, în timpul împăratului Leon I, la mijlocul secolului V: acestea erau relicvele venerate în timpul Sfântului Maxim în bisericile constan-tinopolitane ale Fecioarei din Vlaherne (la extremitatea nord-vestică a incintei fortificate a Capitalei) şi de la Chalkoprateia (lângă Sfânta Sofia). Viaţa se încheie cu un imn de o remarcabilă poezie teologică şi inspiraţie lirică, urmat de o scurtă teologie a Adormi rit prezentată drept confirmare a înălţării noastre împreună cu Hristos şi a nestricăciunii noastre finale; şi cu o aclamare a Manei ca mijlocitoare a harurilor dumnezeieşti, „mult mai numeroase decât nisipul mării”. Editorul a divizat textul Vieţii Fecioarei Măria în de paragrafe de o lungime sensibil egală, după ideile pe care le conţin, arătând că planul întregii Vieţi este unul dintre cele mai simple. El se prezintă în felul următor: §§ -: prolog; -: copilăria la Templu; -: Bunavestire; -: Naşterea; -: prezentarea Pruncului la Templu; -: Botezul şi arătarea publică a lui Iisus; -: Patima lui Hristos; -: învierea lui Hristos; -: Adormirea Maicii Domnului; -: epilog. Există o simetrie perfectă între prolog şi epilog atestată de faptul că două texte scripturistice susţin întregul discurs, autorul Vieţii nepierzându-le din vedere de-a lungul naraţiunii. Cel dintâi este cântarea lui Moise din Deuteronom. încă din deschidere e citat Deuteronom , înlocuindu-se însă „cerurile” prin „toate neamurile”. Această cântare intervine de opt ori în descrierea Patimii şi învierii, în care rolul Măriei realizează oarecum răzbunarea lui Dumnezeu asupra celor necredincioşi. Autorul se vede pe sine în mod explicit în poziţia celui care trebuie să primească cuvântul ca o nouă întrupare a adierii de rouă cerească după Deuteronom , , graţie mijlocirii Fecioarei pe lângă Fiul său. Cel de al doilea text extrem de dezvoltat este aplicarea tipologică a Psalmului Fecioarei Măria. „Menţinând cadrul Vieţii şi exploatând în mod literar Protevangheka lui Iacob, autorul menţine întruparea în centrul compoziţiei. Coerenţa doctrinară nu este mai mică decât cea care priveşte compoziţia. O vom ilustra aici printr-o serie de reflexe ce se observă de la un capăt la altul al Vieţii. încă din § vedem ceata de fecioare ce înconjoară regele, tâlcuită ca fiind nenumăratele suflete sfinte ale drepţilor ce urmează calea Fecioarei, iar mai departe, în § , vedem Fecioara pre zentată drept cea care a îngăduit femeilor să aleagă pentru prima dată opţiunea de a deveni fecioare. Tema sufletului şi fecioriei sale interioare au făcut obiectul unui articol special consacrat Sfântului Maxim Mărturisitorul. întruparea însăşi se exprimă fără îndoială cel mai bine în relatarea Naşterii din § , în care punctul probabil cel mai caracteristic e ignoranţa în care se găseşte Fecioara însăşi cu privire la modul naşterii ei. Găsim fără îndoială termenul «a îmbrăca» trupul omenesc; aparent scos în afara uzului de criza apolinaristă, el trimite la limbajul vechi al Sfântului Atanasie al Alexandriei. îl întâlnim însă la Sfântul Maxim, deşi este rar la el. Contextul în care verbul «a îmbrăca» revine de trei ori (în §§ , , ) e cel explicitat de unirea ipostatică. (…) Aceste două componente, una ontologică în întrupare, cealaltă psihologică în Naştere, sunt la originea unei expresii sau mai curând a unei serii de expresii ce înfloresc peste tot în Viaţă de îndată ce se vorbeşte despre ele: «mai adânc decât cugetul sau mai înalt decât cunoştinţa» (§§ , , şi ); «mai înalt decât cuvântul şi decât firea» (§ ); «mai adânc şi mai înalt decât firea omenească» (§ ); «mai înalt decât firile» (§§ , , , , şi ); «mai adânc decât firile» (§§ , şi ); «mai adânc decât orice fire» (§ ) şi, în sfârşit, în § : «strămutătorul firilor». Am transcris aceste referinţe pentru a insista asupra pluralului «Gri/e» pe care limba georgiană nu e deloc obligată să- folosească; ca atare, el trebuie să reflecte un plural al «firilor» găsit tocmai la Sfântul Maxim. în creştere deopotrivă, «unirea fi rilor s-a sălăşluit de îndată în El» (§ ). Remarcabilă e însă expresia fecioriei în § : «prin firea fecioriei el (sânul) a fost închis şi nu deschis, dar prin forma a aceea ce s-a născut, înaintea lui orice închidere a firii lor e deschisă şi supusă», aici apărând un citat neliteral din Evrei , . Pentru a conchide că «zămislirea şi naşterea sunt negrăite mai presus decât firile şi mai adânci decât cunoştinţa». Absenţa durerilor naşterii e consecvent pusă în legătură cu forma adormirii, unde sufletul moare printr-o rugăciune şi trupul e apoi înălţat (§§ , , ). Există un paralelism total cu dispariţia blestemelor aduse asupra lui Adam şi a Evei după cădere. Menţinerea unei învăţături atât de limpezi de la un capăt la altul al Vieţii nu ne permite să distingem în ea doi autori distincţi. Tratarea Scripturii relevă o dublă tehnică aplicată deopotrivă în întreaga piesă. Pe de o parte, autorul relevă în profunzime sistemele cu semnificaţie teologică ale diverselor episoade; pe de altă parte, e atent la coerenţa reciprocă a Evangheliilor, cu preţul eventual al unui concordism, regăsind astfel o preocupare mult mai modernă a exegezei textuale. Astfel, în § , dar mai cu seamă în § , el leagă pierderea autonomiei politice şi religioase a lui Israel, de caracterul binevenit al întrupării, trimiterii şi, în cele din urmă, a învierii lui Hristos. Ceea ce-i permite să exprime frumoasa frază sintetică din § : «recenzorul era recenzat» în sensul că realitatea spirituală a singurului recensământ definitiv aplicat de data aceasta tuturor popoarelor se efectuează graţie eşecului politic al unui recensământ efectuat de Roma asupra Noului-născut din Bedeem. Formulă hristologică cheie ale cărei semnificaţii sunt pe larg analizate de P. PlRET, Te Christ et la Trinité selon Maxime le Confesseur, Paris, , p. -. Remarcabilă deopotrivă e semnificaţia cultică în profunzime a masacrului pruncilor nevinovaţi, explicat prin Deuteronom , : jertfa la instaurarea noului legământ din §§ , . Nu mai puţin profundă e opoziţia Egiptului şi a Persiei, una ţinând idolatrie, iar cealaltă astrologie: cel dintâi este abolit prin venirea pmncului la fuga în Egipt, cea de-a doua prin închinarea magilor sub călăuzirea stelelor, net asimilată aici unui veritabil înger călăuzitor, a cărui reducere la un astru ar constitui o eroare exegetică (§ ). Printre alte convenienţe remarcabile, să cităm în § necesitatea în momentul Botezului ca Duhul Sfânt să nu fie văzut sub forma unui porumbel decât de Ioan, în timp ce glasul Tatălui e auzit de toţi. Prezenţa Fecioarei Măria în însăşi momentul învierii e cuvenită şi ea, dar evan-gheliştii n-au povestit-o pentru a nu lipsi de forţă mărturia Bisericii, prin aceea că ar proveni de la însăşi Mama Celui înviat (la sfârşitul § ). Mai încolo, Ioan pleacă în misiune cu Fecioara pentru ca aceasta să nu fie inferioară Apostolilor (nu este explicit la început dacă spre Efes), apoi Fecioara revine la Iemsalim pentru a rămâne superioară Apostolilor şi punctul de referinţă al acestora la un prim apostolat al lor (§ ). De asemenea, în § se cuvenea ca Toma să fie Apostolul absent în momentul îngropării Fecioarei, pentru că el fusese absent şi la prima reuniune şi arătare a lui Iisus în foişorul cel de sus. A In ce priveşte exegeza textuală, §§ şi atestă efortul autorului de a explica procedeele compoziţiei unui evanghelist sau a altuia spre a pune în acord relatările lor. Dacă e adevărat că, aşa cum fac mulţi dintre autorii creştini vechi, el îl confundă pe Irod cel Mare cu Irod Arhelau, nedistingând ca personaj diferit decât pe Irod Antipa, cu toate acestea autorul se referă la un pasaj din Iosif Flaviu pentru a sprijini ideea unei concordanţe între cele două relatări cu grija manifestă de a atinge coerenţa istorică în spatele semnificaţiei teologice. Tot aşa, deopotrivă, pentru a şti care anume femei au rămas lângă Cruce, autorul suprimă contradicţiile între diverşii evanghelişti măsurând distanţa şi momentele la care acestea s-au putut apropia şi cine anume s-a apropiat şi cine a rămas deoparte (§§ şi ). Cum se vede, nimic nu interzice considerarea cu bunăvoinţă a atribuirii formal înscrise în fmntea Vieţii Fecioarei.” A In studiul consacrat surselor Vieţii Fecioarei atribuite Sfântului Maxim, editorul belgian relevă unele aspecte şi detalii singulare întâlnite numai în această Viaţă, ca, de exemplu: vocea dumnezeiască auzită de Sfânta Fecioară la vârsta de doisprezece ani în Sfânta Sfintelor şi care îi spune: „Din tine se va naşte Fiul Meu!”, anticipând astfel vestea cea bună adusă de înger la Buna-vestire (aceeaşi secvenţă voce dumnezeiască-veste îngerească apare şi în relatarea Adormirii); mirii din Cana Galileii renunţă în urma minunii săvârşite de Iisus la căsătoria lor pentru a deveni unul ucenic al lui Hristos, celălalt ucenic al Măriei; insistenţa pe originea şi destinul casei lui Ioan din Sion; faptul că Zevedei din Galileea ar fi fost extrem de bogat, numai dintr-o parte a bunurilor sale cumpărându-se casa lui Ioan din Sion ce avea să devină prima Biserică; detaliul potrivit căruia Măria Magdalena ar fi suferit martirul la Roma; precum şi menţionarea, relativ rară în celelalte „vieţi” şi omilii mariologice, a vârstei Fecioarei în momentul Adormirii ei: optzeci de ani (§ ). Paragrafele — arată limpede că Viaţa a fost concepută şi redactată în vederea praznicului Adormirii Maicii Domnului. Data acestui praznic şi detaliile privitoare la celebrarea sa, precum şi la venerarea relicvelor mariale ale veşmântului, respectiv, brâului Maicii Domnului au cunoscut în istorie o fluctuaţie în care se oglindesc fidel tensiunile dintre comunităţile nechalcedoniană şi chalcedoniană de la mijlocul secolului V. Iniţial, cultul acestor relicve şi al Adormirii Maicii Domnului legat de Gheţimani se pare că s-a aflat în mâinile antichalcedonienilor. In centrul celebrărilor se afla o coborâre în procesiune simbolică de la Sion până la Gheţimani. O replică a acestei procesiuni a fost introdusă la Constantinopol de episcopul Timotei I (-) în plin triumf antichalcedo-nian în capitala bizantină pe vremea împăratului Anastasie, sub forma procesiunii de la Biserica Fecioarei din Vlaherne, unde se afla veşmântul Maicii Domnului, până la Biserica Fecioarei din Chalkoprateia, unde se afla brâul Maicii Domnului. In epoca următoare lui Iustinian are loc recuperarea bisericii şi praznicului Adormirii de către partida chalcedonie-nilor. Punctul culminant al acestui proces se înregistrează sub împăratul Mauriciu care în anul — a zidit o nouă biserică în Gheţimani schimbând ceremonialul şi mutând serbarea Adormirii Maicii Domnului de pe ianuarie (da î la care este prăznuită până astăzi în Biserica coptă) pe august, ziua consacrării noii biserici chalcedoniene în Gheţimani, dată la care este celebrată şi astăzi. Ulterior, în Constantinopol, relicva din Chalkoprateia şi-a pierdut importanţa, fiind adusă la Vlaherne unde cele două veşminte au fost reunite pentru tot restul perioadei bizantine. Datarea versiunii greceşti pierdute a Vieţii georgiene a Fecioarei atribuite Sfântului Maxim e întreprinsă de editorul belgian smdiind influenţa acestei vieţi asupra a trei compoziţii mariologice bizantine ulterioare: Viaţa Fecioarei scrisă de Ioan Geometrul în jurul anul (BHG g-c), Viaţa Fecioarei scrisă de Simeon Metafrast tot în secolul X (BHG ) şi, respectiv, cuvântarea marianică a sincelului Teodor (BHG ). Aceasta din urmă se încheie printr-un panegiric în care se exaltă rolul Fecioarei Măria în victoria militară a bizantinilor asupra unor asediatori (referire clară la asediul Constantinop olului din anii sau ). întrucât în cuvântarea sincelului Teodor se găsesc textual pasaje întregi din Viaţa atribuită Sfântului Maxim, iar, pe de altă parte, în Viaţa atribuită Sfântului Maxim nu se găseşte nici cel mai mic ecou cu privire la rolul protector militar al Fecioarei în apărarea Constantinopolului, Jean-Michel van Esbroeck conchide că, „fără a pretinde că Eftimie Ivireanul a reprodus în traducerea sa georgiană sută la sută originalul grecesc, există multe şanse ca această viaţă să reprezinte destul de exact o operă de tinereţe a lui Maxim”. Cu alte cuvinte, editorul belgian modifică sugestia cu privire la datarea şi motivaţia Vieţii Fecioarei atribuite Sfântului Maxim de savantul gruzin Kekelidze. Plecând de la § al Vieţii greceşti a Sfântului Maxim (PG , D), unde în urma procesului său din august-septembrie de la Byzia, Sfântul Maxim e adus la Salembria şi e prezentat soldaţilor de acuzatori ca blasfemiator al Născătoarei-de-Dumnezeu, savantul georgian a sugerat că Viaţa Fecioarei ar fi putut fi scrisă de Maxim ca răspuns direct la acuzaţia de dispreţ faţă de Fecioara Măria formulată împotriva Mărturisitorului de anchetatorii imperiali în scop de discreditare a acestuia. în aceste condiţii, Viaţa Fecioarei Măria ar urma să fie datată în ultimii ani de viaţă ai Sfântului Maxim Mărturisitorul, constituind astfel ultima sa operă. Faptul în sine este dificil de acceptat, date fiind condiţiile dure de detenţie la care a fost supus Sfântul Maxim în ultimii săi ani de viaţă, care au precedat martiriul şi exilul său ultim (). De aceea, este mult mai probabil ca Viaţa Fecioarei Măria, în cazul în care i se acceptă paternitatea maximiană, să fie datată în jurul anilor —, caz în care ea ar constitui cea mai timpurie operă a Sfântului Maxim. Aşa cum ne arată Viaţa siriacă descoperită şi publicată în de profesorul Sebastian Brock, Sfântul Maxim era de origine palestiniană. El şi-a început viaţa monahală într-una din lavrele palestiniene, ajungând la Cons-tantinopol în anul , în urma invadării devastatoare a Palestinei din acel an de către persani. pentru o vreme (înainte de a se refugia în Africa în urma asediului avaropersan al Capitalei din , respins de bizantini printr-o intervenţie miraculoasă a Fecioarei comemorată liturgic prin generalizarea în cult de către patriarhul Serghios a faimosului Imn acatist dalizându-ne pe nedrept». Şi punând metanie, awa Maxim s-a sculat şi întinzându-şi mâinile spre cer a zis cu lacrimi: «Cel ce nu spune că Doamna noastră, preasfântă, preacurată şi cinstită de toată firea îngerească, nu a fost cu adevărat şi Maică naturală a lui Dumnezeu Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele, să fie anatema şi katathema de la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treime cea de-o-fiinţă şi adorată, de la corul Puterilor cereşti, al Apostolilor şi Proorocilor şi de la nesfârşitul popor al Mucenicilor, şi de la tot duhul cel săvârşit întru dreptate, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin». Şi plângând s-au rugat pentru el zicând: «Dumnezeu să-ţi dea putere, Părinte, şi să te învrednicească să săvârşeşti drumul acesta fără poticneală»”. compus anterior, probabil de Roman Melodul), încă tânărul monah palestinian Maxim s-a stabilit la mănăstirea Fecioarei din Chrysopolis (cum arată Viaţa grecească, § ). Aici a putut scrie probabil originalul grecesc pierdut al Vieţii Fecioarei pe care versiunea georgiană care a ajuns până la noi îl atribuie „fericitului părintelui nostm Maxim filozoful şi mărturisitorul”. diac. Ioan I. Ica jr. Cuprins Viaţa Maicii Domnului (Sfântul Maxim Mărturisitorul)


Prolog ……………………………………………………………………….
Copilăria……………………………………………………………………
Buna-vestire……………………………………………………………….
Naşterea …………………………………………………………………….
Aducerea la Templu a Pruncului Iisus……………………………..
Botezul şi arătarea lui Iisus……………………………………………. Patima………………………………………………………………………… învierea……………………………………………………………………….. Adormirea…………………………………………………………………… Epilog………………………………………………………………………….
Note ……………………………………………………………………………
Stibirile Sfântului Maxim…………………………………………….
O biografie doxologică a Fecioarei Măria în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul?
(diac. Ioan I. Ică jr.)

Sursa: Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, diac. Ioan Ică, Editura Deisis, Sibiu – 1998

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns