Să facem lumea noastră mai bună, mai frumoasă

Să facem lumea noastră mai bună, mai frumoasă, gonind dintr-însa pizma cea rea și primejdioasă!
Să facem toți o lume mai bună zi de zi, în PACE și ARMONIE cu toți spre-a viețui!




1. O, biată omenire, nespus de mult cercată…, ce-a lumii patru colțuri, spre țeluri noi, străbați,
De ce te pierzi în vrajbe și-n pizma cea-nsetată… de sânge, și-n războaie soluții oarbe cați?!
O, tristă omenire, prin mii și mii ispite… purtată crunt pe-al Vieții greu drum anevoios,
De ce te pierzi în lupte de-orgolii  și greșite… idei adopți; și pacea gonești nespus, mânios ?

2. O, biată omenire, adesea mult smintită… de câți nelegiuirea o-mbracă-n false piei,
De ce te pierzi în setea de lupte, cea cumplită… și-n jocul de putere al multor farisei ?!
O, tristă omenire adesea îndoliată… de câți iubesc puterea, dar nu știu a iubi,
De ce crezi oare în teatre și-n măști, și-n vremea toată, consideri că-n RĂZBOAIE, un mai bine vei găsi?

3. O, biată omenire, adesea mult supusă… la greu și la durere și-ispite fel de fel,
De ce te pierzi, iubirea-ți cu ura cea nespusă… schimbând si PACEA-ți zilnic o stingi în acest fel?!
O, tristă omenire, mereu în căutare… de-acțiune și senzație și tot ce nou ar fi,
De ce te pierzi pe tine în aste vremi amare…, violența ca soluție crezând c-o-ai găsi?!

4. O, biată omenire, de mii de ani rănită… de mii și mii războaie și-a sângelui vărsare,
De ce și azi războiul în viața-ți ispitită… alegi, măcar că rodu-i cunoști extrem de tare?!
O, tristă omenire de mii de ori răpită… de-acei măreți la vorbe, dar goi la fapta lor,
De ce și azi, pe-aceștia i-asculți și, amăgită…,  devii păpușă-n mâna acelui răpitor?!

5. O, biată omenire, ades sacrificată… de cei ce sus se ‘nalță, uitând de-unde-au plecat,
De ce te pierzi în certuri și-n vrajbe și-nșelată… îți pierzi iubirea, PACEA și traiul așezat?!
O, tristă omenire, adesea tulburată… de cei ce vor RĂZBOAIE și moarte pe pământ,
De ce te pierzi și-n voia ce-o au ei: întinată,… frumoasa-ți armonie o pierzi, prin pizmă, crunt?!

6. O, biată omenire, ades mult exploatată…, de cei ce, în scop propriu, te calcă și-n picioare,
De ce te-abați spre RELE, sperând că-așa, vreodată…, vreun bine tu ți-oi face, și ești în grea eroare?!
O, tristă omenire, atât de mult muncită… de plânset, sărăcie și boală, zi de zi,
De ce te pierzi pe tine, prin tine, când, smintită…, urmezi ce-i rău, ca bine privindu-l, fără-a ști?!

7. De ce privești o, lume, de ce, fără păsare, privești cum fumul negru de arme tot umbrește?!
De ce gândești, o, lume, de ce gândești tu, oare, că-n lupte sau distrugeri vreun bine se clădește?!
De ce rămâi, o, lume, de ce, fără simțire…, rămâi, văzând toți morții lăsați de lupte grele,
De ce nu faci nimica, de ce, cu-a ta voire…, nu vrei s-oprești durerea și paguba din ele?!

8. Gândești că fi-va bine?! Gândești că-așa victorii… vei lua, sau chiar cã traiu-ți mai bun va fi așa?!
O, seama ia, privește; și-a lumii vechi memorii… privind, ia seama:  lupta, ce rod putut-a da…!
Privește-n urmă-n viața pe care-o a avut… ea, lumea sub războaie; mai mult, privește-așa,
Privește rodul groaznic pe care l-au făcut… violența lor… și crima ce aspru le-nsoțea!

9. Privește pruncii lumii, privește-i și-azi cum plâng… și mor, prin „cânt” de gloanțe cătând pe-ai lor părinți, 
Privește plânsul lumii,  privește-ngrozitor…, cum pier mai mulți prin arme, în negre suferinți!
Privește tu spre cerul albastru-ntunecat… de nori de praf de pușcă; și mai privește-apoi,
La mii de morți pe câmpul în sânge mult scăldat…, zăcând: victime mute în sumbrul, greu război!

10. Privește ce durere, ce haos mult amar, ce chin și cruntă moarte războiul des creează,
Privește sărăcia ce-n urma-i, iar și iar…, se-ntinde, lesne-omoară și vise ruinează,
Privește tu la-aceia de gloanțe-nsângerați… cu-a lor suspin si teamă de moarte-n luptă grea,
Privește tu la pruncii sărmani și-abandonați, ce plâng pe gropi de mame sau tați sfârșiți așa!

11. Privește la mormane de morți și de-oseminte, create de ciocnirea armată-ntre popoare,
Privește spre-ochii umezi ai celor ce cuvinte… nici au, pentru-a descrie durerea lor cea mare,
Privește tu-omenire, privește foarte bine… la răul de războaie și pizmă-ades făcut,
Ascultă tu-omenire, ascultă mii suspine: a celora ce-n lupte pe cei dragi au pierdut!

12. De mii de ani încoace, de mii și mii de ani…, se varsă roșu sânge pe solul Terrei crunt,
De mii de ani suspine se-‘nalță, și orfani… războaiele creează mereu  pe-acest pământ!
De mii de ani încoace, de ani de mii și mii… se pierd mii vieți în lupte și-n negre bătălii,
De mii de ani o, lume, îi pierzi pe-ai Tăi copii… prin bălți de roșu sânge vărsat pe plaiuri mii!

13. De mii de ani încoace se sting mai mulți și pier… uciși de gloanțe grele sau bombe, tancuri mari,
De mii de ani încoace e negru ‘naltul cer… de fum de praf de pușcă și nori de ceață-amari!
De mii de ani încoace se sting cumplit şi mor… femei, copii și-adesea bătrâni extrem de-expuși,
De mii de ani încoace un doliu-ngrozitor… marchează anii negri, de-un greu război supuși!

14. De mii de ani încoace, din ură naștem ură…, și tot așa, din vrajbă, războaie des creăm,
De mii de ani încoace, mulți n-au nici o măsură… spre-a face rău, și,-n lupte, pierdute vieți aflăm!
De mii de ani încoace se stinge-a lumii pace…, şi pleacă ’ncet prea tristă, văzând, grea, dezbinarea,
De mii de ani încoace, noi morți războiul face…, iar mafia-n umbra-i neagră își face și-ea lucrarea!

15. De mii de ani încoace se iscă sărăcii… ca rod după războaie și molimi mult amare,
De mii de ani încoace dispar în lupte mii… idealuri, vise, inimi și vieți, în zi oricare,
De mii de ani încoace, de foame, oameni mor…, în vreme ce-ai lor semeni se luptă pe putere,
De mii de ani încoace pământul roditor… distrus e prin războaie, iscate din rea vrere!

16. De mii de ani încoace, suspină trist pământul… sub lupte și distrugeri și ură nesfârșită,
De mii de ani încoace se-ngroapă în mormântul… zâzaniei mari iubirea cea pură și cinstită,
De mii de ani încoace se nasc oameni și mor… prea tineri: prin războaie, sau chiar de mafie-uciși,
De mii de ani încoace se pierde-ngrozitor… ea, pacea, din aceia în pizma lor închiși!

17. De mii de ani încoace ne stau morți mărturie… asupra consecinței create de război,
De mii de ani încoace, din ce-n ce mai pustie…, ea, inima, se-arată: prin ura cea din noi!
De mii de ani încoace tot pierdem vieți umane… în aste lupte care n-au sens și nici morală,
De mii de ani încoace, din cei cu voi tirane… tot calcă pe cadavre spre-a lua putere, fală!

18. De mii de ani încoace se trage-un semn de-alarmă… asupra-a ce rodește războiul pierzător,
De mii de ani încoace tot fac mai mare larmă… „butoaiele ce-s goale” * – deci omul impostor,
De mii de ani încoace, tot tind spre-a se ‘nălța… mai sus cei ce nimicuri ar fi, ca și valoare,
Și de-ani de mii, tot astfel, în umbra ce-o-ar avea… ei, toți nelegiuiții pe-oriunde-au mișunare! **

19. De mii de ani încoace, se iscă război mare… prin cei ce sunt de oameni vicleni manipulați,
De mii de ani încoace, aceeași grea eroare… amarnic se repetă prin anii greu cercați!
De mii de ani încoace, cu litere de sânge, sunt scrise-n cartea vieții erorile armate,
De mii de ani încoace, ea, lumea noastră plânge…, sub bombe si atacuri de arme detonate!

20. De mii de ani încoace făcut-am Terra noastră… o pistă pentru tancuri și-un viu mormânt deschis,
De mii de ani încoace, ea, marea cea albastră… vapoare mii de luptă-n adâncu-i a închis !
De mii de ani încoace, ea, arma cea CREATĂ…, întâi pentru APĂRARE,  în ATAC e folosită,
De mii de ani încoace, ea, lumea, tulburată…, în loc să cate PACEA, de VRAJBĂ-i crunt orbită!

21. De mii de ani încoace aflăm ce mari orori… făcut-a el, războiul, dar tot de mii de ani,
Nimic noi nu-nțeles-am;  ci-n zeci de mii de ori:  prin ură, unii cu-alții, ne facem ca dușmani!
De mii de ani încoace războiul vieți ZDROBEȘTE …și mii resurse-a lumii se pierd prin el cumplit,
Dar, vai, de-atâta vreme de când se-nfăptuiește aceasta, priceput-am:  nimic din ce-am privit!

22. E plină ea, istoria…, i o  clară mărturie asupra tragediei făcute de război,
Dar ce-nvățat-am oare din ea, din ce se știe?! Nimic! Fiindcă războiul urmat-am, iar, și noi!
… O, om din lumea toată, deschide mintea ta…, și vezi cât rău războiul de orice fel creează!
O, om, din lumea toată, alungă pizma grea… și vezi CINE, printr-însa, profitul recoltează!

23. O, om din lumea toată, deschide ochii tăi … și vezi ce chin și jale războiul naște, crunt!
O, om din lumea toată,  privește, în anii răi… cum suferă-n războaie copiii pe pământ!
O, om din lumea toată deschide-auzul tău …și-ascultă cum suspină câți pier în lupte crunte,
O, om din lumea toată, privește des ce-i rău, VICLEAN graind: că răul ar vrea cumva să-nfrunte!

24. O, om din lumea toată,  privește unde duc …cărările de ură- și ce rodire au,
O, om din lumea toată,  privește cum conduc cei lacomi: spre pieire,  și cât rău lumii dau!
O, om din lumea toată, trezește-te cât poți…, din moartea cea ‘nainte de moarte;  și zi: ”  Stop!”
Războiului și urii și vrajbei, ce pe toți …răpind, spre moarte-i duce și n-are vreun bun scop!

25.  O, stinge vrajba-n lume, iar ura grea, ce mușcă,  mii inimi tu, oprește-o, iubirea re-nviind!
O, stinge-n lume lupta, și-a vrajbei neagră cușcă o sfarmă, compasiunea în lume resădind!
O, haideți, fii ai lumii, voi, oameni armonioși, să facem iarăși lumea așa cum s-ar cădea:
O lume a iubirii, a pruncilor voioși… și-a păcii-n care pururi dreptatea s-ar afla!

26. O, haideți, fii ai lumii,  voi, oameni învățați…, să facem iar o lume a științei spre FOLOS!
O, haideți, fii ai lumii, voi, oameni educați…, să facem iar o lume a portului frumos!
O, haideți, fii ai lumii, voi, oameni visători…, să facem iar o lume de vis adevărat,
O lume-a inocenței; și-ai dragostei fiori …printr-însa răspândindu-i, să-avem un port curat!

27. O, haideți, fii ai lumii, voi, oameni talentați…, să facem iar o lume a artei spre ideal,
O, haideți, fii ai lumii, voi, oameni calculați, să-aducem iar în lume al PĂCII sfinte val!
O, haideți, fii ai lumii, o, voi, ce-n simplitate… trăiți, să facem lumea din nou ca la-nceput:
O lume unde omul și toate ce-s create: natura și frumosul, unire au avut!

28. O, haideți, fii ai lumii, o, voi, ce mânuiți cu dibăcie arma, să-i dați menirea sa:
Spre-a vieții APĂRARE, iar nu ca să zdrobiți …mii vieți, ci pentru viață de-acum lucrați cu ea!
O, haideți, fii ai lumii, cu funcții,  vă treziți, și seama luați:  răspunderi că-aveți, extrem de mari,
Cu ” BOMBA cea mai mare ” deloc NU VĂ FĂLIȚI…,ci mai degrabă-n știință vădiți că sunteți tari!

29. O, haideți, fii ai lumii  în CULTE sus ‘nălțați,  și NU călcați ce însuși al vostru cult ÎNVAȚĂ,
Ci-n PACE și-ARMONIE și DRAGOSTE-ndrumați, pe credincioși, pe care-i călăuziți  în  viață!
O, haideți, fii ai lumii, voi, cei ce judecați …pe alții, și-întâi portul ce-aveți îl cercetați,
Și-așa prin pilda voastră cea BUNĂ, REAL creați o lume mult mai BUNĂ, în anii cei cercați!

30. O, haideți, fii ai lumii, veniți cu mic, cu mare… și-n PACE și- n IUBIRE trăiți pe-acest pământ!
Să piară el, suspinul, iar cruda disperare …s-o-nlocuie surâsul frumos și-n ceasul crunt!
Să piară, ea, discordia, să piară NEDREPTATEA,  și-n locul lor UNIREA în BINE să se vadă …
O, lume, lume, haide, să-nvie bunătatea… iar blânda comuniune să-apară-n tine iară!

31. Să piară orice zgomot de gloanțe ucigașe,  și-n locul lui să-apară viu cânt de păsărele,
Să piară ea, DUREREA, din lupte pătimașe …și-n locu-i ARMONIA să vină-n vremuri grele!
Să piară sărăcia din viața celor care …nici pot să mai trăiască de-atâtea lupte grele,
Să piară tulburarea și teama-ngrozitoare, din mintea celor care-au văzut atâtea rele!

32. Să dăm la pruncii noștri,  la-ai noștri dragi copii, o lume a iubirii și-a dulcii armonii,
O lume-a Păcii Sfinte și-a binelui ce-ar fi de noi, de toți clădită în orice ceas ori zi!
Să dăm la toți copiii din lumea asta mare:  ocazia să viseze și visul să-și plinească!
Să facem toți strămoșii ce-avem noi toți, oricare, de noi mândri să fie  și-n pace să-odihnească!

33. Să fim noi, fiecare, o mică temelie, pe care echilibrul naturii să se-axeze!
Să fim noi, fiecare, prin port, o pildă vie …în care ea, iubirea, noi țeluri să lucreze!
Să fim noi toți, de-oriunde,  să fim ce fost-am când… am fost creați, și-anume: stăpâni peste creații,
Dar stăpânind în pace; și-n dragoste creând a noastre mari voiri și-a noastre aspirații!

34. Să fim întâi de toate să fim: nu laureați …cu titluri mii, pompoase sau de-orice fel măriri,
Ci cum se cade-n viață să fim:  real arătați …ca OAMENI, prin gândire și voie și rodiri!
Și-așa, pe-ntreg pământul, duios să răspândim cu-a noastre mâini de pace,  frumoși, albi porumbei
Spunând așa spre Ceruri, pe când îi slobozim:” O, fă-ne, DOAMNE BUNE,  CURAȚI și BLÂNZI ca ei!

35. Ne fă Tu, Doamne Sfinte, ne fă Tu, o, Divine, CURAȚI cum PORUMBEII la suflet sunt mereu
Și puri precum sunt dânșii;  și-n vremi de mari suspine, o, fii cu noi și sprijin dă nouă-n ceasul greu!
Dar dă-ne Tu, tot astfel cum spus-ai TU cândva: nespusă-NȚELEPCIUNE; ca, fiind la duh CURAȚI (precum sunt porumbeii)- să știm a ne-APĂRA: ca ȘERPII, care CAPUL FERESC, când sunt călcați!

36. Și astfel blând ne-nvață cu mare mila Ta, întâia lecție-a vieții, și-anume: să uzăm
Și știința, dar și arma: NU vrând a ataca, ci numai pentru BINE, sau vrând să ne-APĂRĂM!
Căci TU Ești Cel ce nouă ne-ai dat ÎNȚELEPCIUNE pentru-a CREA și ARMA, dar NU pentru-a-ATACA,
Ci NUMAI spre-APĂRARE, precum, din rosturi BUNE, ai dat și OII dinții să poată și MUȘCA!

37. Și, tot așa cum oaia NU mușcă DIN SENIN,  ci numai când primejdia încearcă-a evita,
La fel cu arma nouă ne fă, o, Domn Divin, să fie spre-APĂRARE, iar nu spre-a ataca!
Căci omul nu domnește REAL  când ar voi s-o facă prin teroare- precum gorila face,
Ci  trainic el conduce: când știe-a ocroti pe cei mai slabi ca dânsul și rău văzând, nu tace!

38. Conduce: nu gorila ce-și bate pieptul său, spunând că e mai mare și poate vieți zdrobi,
Ci eficient conduce acel ce-n timpul rău pe-ai săi supuși consultă, vrând binele-a plini!
De-aceea, Bune Doamne, Tu, Cel ce blând veghezi pe toate și de care nimic nu este-ascuns,
Te pleacă lin spre oameni, și vino să lucrezi prin cei sus puși,  și-alungă din inimi negrul plâns!

39. Și fă o lume nouă,  o lume-a bucuriei, a lucrului de-echipă și-a dragostei curate,
Și fii din Cer, o, Doamne, Stăpânul Turmei, Viei umane- și ne scapă de greu și vremi cercate!
Și varsă-n lumea noastră iubirea cea de frate, și-n loc de cer cu bombe, dă pururi cer senin,
O, Doamne, vino-n lume, și-n PACEA TA, Împărate, lin scaldă tot pământul și omu-n veci. Amin! „

By Ana-Georgiana Grigore

* citat-Sofocle
**Psalmul 11(12).

One Comment

  • Felicitări pentru poezie. Doamne ajută.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: