Societatea umanistă și cea Dumnezeiesc-omenească

Sfântul Justin Noul Theolog, Biserica Orthodoxă și ecumenismul

Photo: Orar diaconesc, Atelierul artistic Artodox.studio, haine preoțești modele secolele I – IV, Sankt-Petersburg

         Nu vi se pare că prin această lege evanghelică universală Dumnezeu-Omul dezleagă într-un chip ideal și real totodată și problema omenirii, dar și problema societății? Pentru că și omul, și omenirea, și persoana, și societatea, nu numai că sînt din una și aceeași „materie” psihofizică, ci și toate sînt străbătute de unul și același scop și unul și același fel de fi curge prin mijlocul a tot ce alcătuiește esența lor. Dacă cumva nu ar avea același scop, atunci între ele ar fi o prăpastie fără punte deasupra și ar fi sfîșiate de deosebirea de cantitate cu neputință de împăcat. Numai unitatea scopului și sfîrșitului dă putința unei dezlegări ideale a problemei omenirii, precum și a problemei persoanei și problemei societății. Dar care ar putea să fie oare scopul acesta? Desigur că el nu va fi un scop trecător și temporal, oportunist, întîmplător, interesat, un scop care să hotărască soarta omului și să însoțească ființa omenească în lumile în care aceasta se găsește. Este vorba de acel scop nemuritor, pe care l-a pus Dumnezeu-Omul, scoțîndu-l din ființa asemănătoare cu Dumnezeu a firii omenești. În ce constă scopul acesta? Iată în ce: să se întrupeze Dumnezeu și toate desăvîrșirile Dumnezeiești în om și în omenire, în persoană și în societate. Este, oare, cu putință acest lucru? Cum că, într-adevăr, este cu putință o mărturisesc două pricini cărora nu te poți împotrivi: mai întîi faptul că omul este o ființă după chipul lui Dumnezeu; iar al doilea, faptul că Dumnezeu-Cuvîntul S-a întrupat în om, și ca Dumnezeu-Om a arătat că este în chip Dumnezeiesc desăvîrșit, și, omenește, om adevărat și firesc, în care S-a întrupat Dumnezeu cu toate Dumnezeieștile desăvîrșiri ale Lui. și, ceva mai mult, Dumnezeu-Omul a adus și împarte oamenilor faptele bune Dumnezeiești și puterile Dumnezeiești, în așa fel ca fiecare om să poată, dacă voiește, să întrupeze în sinea lui pe Dumnezeu și desăvîrșirile Dumnezeiești. Împlinind scopul acesta, oamenii se preschimbă în ființe nemuritoare și ajung mădulare ale împreună-unirii Dumnezeu-omenești nemuritoare, adică ale Dumnezeu-omenirii. După cum din om, în chip rațional și firesc, se naște și crește omenirea, tot astfel și din Dumnezeu-Omul, iarăși în chip rațional și firesc, se naște și crește Dumnezeu- omenirea. În părtășia aceasta a Dumnezeului-Om, oamenii trăiesc și se poartă ca ființe nemuritoare, și anume după legile evanghelice, care au putere și în lumea aceasta, și în cealaltă. Această părtășie, neasemănată pe astrul nostru, a celor cu adevărat nemuritori și cu adevărat purtători de Dumnezeu și a celor ce se străduiesc cel puțin să ajungă astfel, nu este nimic altceva decît trupul Dumnezeu-omenesc al lui Hristos, Sfînta Lui Biserică.

         Răsuflați puțin: iată că ne găsim deja în „sfînta sfintelor” filosofiei societății Dumnezeu-omenești. Aceasta este o societate nouă, Dumnezeu- omenească, întru nimic asemănătoare cu acelea pe care vi le dă, în chip teoretic și practic, sociologia umanistă a omului european. În această societate Dumnezeu-omenească, toate se restrîng la Persoana purtătoare de viață a Dumnezeu-Omului Hristos. El este cea mai înaltă valoare și bunul cel mai înalt. Toate celelalte valori – și individuale, și sociale – izvorăsc din ea, întocmai ca razele din soare.

         Înțelegeți că vorbesc de Biserica sobornicească Ortodoxă, ca societate Dumnezeu-omenească. Care este temeiul ei? Dumnezeu-Omul Hristos. Pentru aceasta tot ce este ortodox are fire Dumnezeu-omenească: și conștiința, și simțirea, și voința, și gîndirea, și viața, și societatea. Dumnezeu este pretutindeni cel dintîi, iar omul al doilea; Dumnezeu conduce, omul este condus; Dumnezeu lucrează, omul împreună-lucrează. Aici nu este vorba de un dumnezeu supranatural, abstract, închipuit, ci de Dumnezeul celei mai nemijlocite realități istorice, de Dumnezeu care S-a făcut om, a trăit în marginile propriei noastre vieți omenești și S-a arătat pretutindeni în chip pipăibil și vizibil, cu desăvîrșire fără de păcat, cu desăvîrșire sfînt, cu desăvîrșire adevărat. De aceea și societatea pe care a întemeiat-o este atît de adevărată și atît de reală. și Biserica, într- adevăr, ca societate, nu este altceva decît un desăvîrșit organism Dumnezeu- omenesc, în care, prin împreună-lucrarea darului Dumnezeiesc și a lucrării libere omenești, se unește și se în-dumnezeu-înomenește totul, afară de păcat. În acest organism Dumnezeu-omenesc al Bisericii, fiecare credincios este întocmai ca o celulă, care ajunge parte alcătuitoare a lui și care trăiește din puterea Dumnezeu- omenească purtătoare de viață a lui.

Sursa: Sfântul Justin (Popovici), Biserica Ortodoxă și ecumenismul. Societatea umanistă și cea Dumnezeu-omenească.

hierom. Nectarius
  • hierom. Nectarius

Lasă un răspuns