Începutul Anului Bisericesc / 1 septembrie

Troparul Începutului de An Bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:

A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.

Icoana Mineiului Anului Bisericesc

La 1 septembrie este Începutul Anului Bisericesc. Acest lucru s-a stabilit, în mod oficial, la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. La acest Sinod au participat 318 Sfinți Părinți, care s-au bucurat de sprijinul Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu apostolii. Această zi este și un prilej pentru noi, de a pune cu adevărat un bun și creștinesc început vieții noastre. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii ” (2 Corinteni 6,2).

L. S.
  • L. S.

Lasă un răspuns