Despre alimentație

Iubiți cititori,

Vom avea în viitor o categorie nou a blogului Culturaduhului, pe care o vom denumi „Alimentația”, unde vom publica și citi despre alimentația sănătoasă sau cum să ne hrănim ca să trăim bine duhovnicește.

Alimentația, sau cum și cu ce ne hrănim, nu este deloc de neglijat pentru că de ea se leagă mișcarea patimilor, / adică folosirea în mod greșit (păcătos) a energiilor sufletești / și care, după cum avem astăzi suficiente indicații medicale, cauzează multe îmbolnăviri și boli.

Postirea stă la baza vieții duhovnicești. Putem să ne amintim că Domnul Iisus Hristos îți începe activitățile prin 40 de zile de post, precum și că sfinții părinți au scris mult despre această activitate necesară a postirii.

Intențiile blogului „Culturaduhului” sunt să citim și să învățăm împreună
Vă propun să ascultăm această conferință din 2016 de la mănăstirea Sfântului Casian susținută de ierom. Justin, starețul sfintei mănăstiri, un om duhovnicesc care este preocupat de studiul alimentației sănătoase după învățăturile Sfinților Părinți. și pe care intenționez să-l vizitez și să-l cunosc în viitor…

ierom. Nectarie (R.)
de la Sfânta Apostolic-Egala Maria de Magdala, România.






2 Comments

  • Hristos a înviat!

    Va multumim foarte frumos, ne bucurăm de aceste informații prețioase!

    Spor duhovnicesc si bucurii!

  • Adevărat a înviat Domnul Iisus Hristos!

    O salutare frumoasă!
    Ai dreptate, sunt informații prețioase. Cred că avem posibilitatea sau chiar obligația să le studiem în viitor și noi mai bine…

    Bucurii Monica!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: