Scrisoare

Adevărat a înviat Domnul!

Sora M.,
Îmi ceri binecuvântare pentru a posti „cu pâine și apă, după ora 15.00” sau cum spuneau Sfinții Părinți „după ceasul al 9-lea al zilei”. Gândul este bun, dar ca postul să fie de mai mult folos, va trebui să ne apropiem de înțelegerea Sfinților, care au rânduit aceste posturi. Ei au avut mult experiență în aceste lucruri și după ce le-au trăit, au lăsat și învățături lor pentru noi. Dar ca să devină o binecuvântare pentru noi aceste învățăturile ale sfinților despre post, și să nu fie doar, așa cum noi acum le înțelegem, „asprime și postire dură”, ce nu ar corespunde adevărului, va trebui să ne pregătim. Deoarece pentru Sfinții Părinți postul cu „pâine și apă” era bucurie, era binecuvântare. Pâine lor era altfel decât cea pe care o cumpărăm noi astăzi la magazine, și apa era proaspătă de la izvor mai bună decât sucurile carbogazoase-colorate. La fel va trebui să vedem de ce spuneau ei despre pâine și nu despre altceva ca bază a alimentației. Să vedem ce recomandau ei pe lângă pâine și apă… Așadar, va trebui să ne apropiem întâi de înțelegerea, de gândirea lor.

Îți voi lăsa mai multe materiale pe care să începi să le asculți și să le citești și te vei îmbogății mult în cunoștințele duhovnicește. Odată ce vei înțelege aceste lucruri, nu vei mai vrea niciodată să le lași. Vor deveni învățături pentru toată viața, care au rolul să ajute mântuirea și sfințirea omului…

Vom începe de aici:
I. Conferințele ierom. Iustin de la mănăstirea Sfântului Casian despre alimentație sănătoasă în învățăturile Sfinților Părinți:

Part. 1. https://youtu.be/4cn1sv7bBTE
Part. 2. https://youtu.be/1lpn17OC-uk
Conf. https://www.youtube.com/watch?v=WXFdhhoxO48&feature=emb_logo

și alte conferințe ale lui, pe care le găsești pe you-tube.

II. O carte bună pe care o poți comanda pe net sau la direct la o librărie,  a unui medic japonez-american gastroenterolog, dr. Hiromi Shinya, 
https://www.librarie.net/p/187270/enzima-miracol-cum-sa-ajungi-sanatos-la-100-de-ani, care și-a dedicat toată viața tratării bolilor gastrointestinale. El nu este creștin ortodox ci un învățat, un om de știință. Descrierile sale și concluziile sale surprind în privința hranei. El ajunge la aceleași concluzii la care au ajun și Sfinții Părinți despre alimente. Atenție: acele capitole de la final cu învățăturile omului trupesc, adică păgâne, despre fericirea legată de sexualitate, nicidecum nu le recomand. Pentru noi deja de mai bine de două mii de ani, aceste lucruri au devenit clare. Nu mai avem nevoie de ele, cu toate că societatea contemporană se reîntoarce la învățături păgâne, noi creștinii știm și ținem ce este bine. Noi recomandăm calea dreptă: Prima și cea mai bună fiind Fecioria, aleasă de Domnul, de Maica Domnului și de majoritatea sfinților, sau a două, nașterea de copii, care diferă de prima dar poate să fie tot o cale de mântuire și trăire fericită. Și tocmai abstinența conjugală și nu sexualitatea a acelor sfinți, mai ales după nașterea de copii, arată calea ortodoxă prin care se ajunge la mântuire, fericire, sfințenie. Aceasta în vechime știam chiar și domnitorii, care după ce-și ridicau copii, pleacă la o altă treaptă a vieții pământești, intrând în viața monahală, care dădea un nou sens mai deplin viețuirii lor. Dar omul modern, a uitat toate acestea, și-a pierdut sensul și, fără nici o pregătire duhovnicească, la 65 de ani îl așteaptă televizorul, plictiseala, neștiința, o lipsă de sens a vieții, care încearcă să fie recompensată prin nădejdea în nepoți. Aceasta se poate întâlnii la creștini și la necreștini, dar sensul vieții creștine este trăit altfel…
În orice caz,  concluziile unui medic, care a tratat peste 300’000 de pacienți, merită să fie văzute (cu discernământ creștin). El susține că toate bolile încep de la o lipsă de cultură în a ne alimenta și indică alimente potrivite omului ca să nu se îmbolnăvească. Cum spune: să trăiască până la 100 de ani, sănătos.

Astfel, învățând din toate acestea, vei putea să postești nu doar „cu asprime” ci vei vedea câtă bucurie este în această postire de mâncăruri, la care se adaugă rugăciunea și citirea. Astăzi ai binecuvântarea mea să postești cum ai cerut cu pâine și apă după ora 15.00. Și pentru viitor, după ce ai văzut aceste materiale, vom putea să vorbim, dacă dorești, despre postirea până la ora 15.00 în zile de luni, miercuri, vineri, sau uneori chiar luni – vineri, dezlegând sâmbătă și duminică. Dar toate la vremea lor.
Bucură-te!

ierom. Nectarie

Lasă un răspuns