Lumină

Lumină din lumină ce răsări atât de lină
Mireasă tainică, aleasă și sfioasă
Cobori încet, alunecând agale
Pe brațele ce se înalță-n ceas de sărbătoare
Dintr-un altar înmiresmat cu mir sfințit
Din care se prelinge un șuvoi nemărginit de lacrimi line
Spre candelele unor sfinte inimi.
Lumina mea, răsări în versul dulce
Și fă-mă să renasc și eu cu tine lângă cruce,
Iar lacrima ce se revarsă-n mine
Ca roua unor dimineți senine
Să-mi fie mană sfântă
Din care să răsară falnic slova nemuririi
Pe care s-o închin smerit Iubirii.

De Laura S.

Lasă un răspuns