Suflet de taină

Doamne ajută.
Am o poezie, Părinte:


Suflet de taină

Alerg desculț pe o pajiște infinită
De amintiri și cuvinte rostite
Cu ardoare și candoare.
Am început Primăvara
Era în luna Marte
Când zorii se-împleteau cu lumina
Care cu o nonșalanță nebănuită
A început umbrele să le risipească
La început condeiul aluneca agale
Țesând mreje și noduri de punți șovăielnice
Care treptat s-au transformat,
Cu fiecare șoaptă dezvăluită a nopții,
Într-un șirag de perle luminoase
Ce uneau tainic
Două suflete risipite prin zările lumii.
Cine poate spune
Ce taină măiastră e aceasta?
Cum niște semne infime pot pătrunde și schimba totul în tine?
Îți închid rănile, îți deschid sufletul
Îți închid umbrele, îți deschid visurile.
De departe sau de aproape
Din tine sau de la sine.
Când zorii se-împleteau cu lumina unor dimineți senine
Să-mi spui ce taină e aceasta?
În care noaptea este ziuă
Iar întunericul lumină?
Să-mi spui cum de departe-mi ești aproape?
Fără să pot rosti măcar nedeslușite, tainice, duioase șoapte.

One Comment

  • Hristos a înviat!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: