Sfânta Euharistie

Doamne ajută, iubiților!,

am primit un material de la un prieten, sau mai bine spus, frate în Hristos – Părintele Siluan, duhovnicul maicilor de la Sfânta Mănăstire „Sfânta Elisabeta”, din Cluj. Deocamdată, am ajuns să urmăresc jumătate din materialul prezent, despre care mă întreabă Părintele Siluan, cum mi-se pare …

Probabil, că motivul pentru care mi l-a trimis ar putea fi elementele din Biserica Orthodoxă Rusă, care predomină în acest video. Ne leagă o dragoste și prietenie comună față de Rusia și Biserica Orthodoxă Rusă, precum și pelerinajele făcute la Sfinții lui Dumnezeu din Moscova, St. Peteresburg …

Mie îmi place în mod deosebit acest video explicativ, din care aflăm mai multe despre Sfânta Liturghie și aș dori să vi-l recomand cu multă încredere. Așadar, iubiților, atunci când veți dori să urmăriți un asemenea material de calitate, din care putem să aflăm și să cunoaștem mai mult, mai profund, despre Sfânta Dumnezeiasca Liturhigie – „cea care mai ține lumea” – amintiți-vă de acest articol scurt, scris cu gândul la voi, și, cu dragoste pentru voi …


cu bucurie și cu mulțumiri către Dumnezeu,
cu binecuvântări, chiar și în aceste vremuri grele pe care le trăim,
ierom. Nectarie, de la Sfânta Apostolic-egala Maria de Magdala, România.

Lasă un răspuns