Categorie: „Din experiențele Sfinților”

Din experiențele Sfinților

Sfântul Cuvios Părintele nostru Siluan Athonitul | Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

                Ce-ți voi da în schimb, Doamne?
                Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate și mi-ai dat să cunosc mila Ta față de mine, inima mea a fost fermecată de Tine și neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.

                Ce-ți voi da în schimb, Doamne?

                Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine și pe aproapele meu și mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.

                Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui și s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârșită.

            
                Domnul e nemăsurat de milostiv.

                Sufletul meu cunoaște milostivirea Lui față de mine, și eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul și se va aprinde pentru El cu jarul pocăinței.

„Din experiențele Sfinților”

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul | Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

          Doamne, cum iubești Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău și întru frică și iubire îți mulțumește cucernic.

            Frații mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.

          Când sufletul cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreției și atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câștigat încă smerenia, ci numai năzuiește spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile și nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri și va vedea pe Domnul și va înțelege iubirea Lui. De aceea și zice Domnul: „învățați de la Mine blândețea și smerenia și veți găsi odihnă sufletelor voastre”
[Mt 11, 29].

         Și dacă omul nu învață smerenia, iubirea și nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui și nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-și aduce aminte mereu de boala lui, așa și sufletul care iubește pe Domnul își aduce întotdeauna aminte de El și de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc.

„Din experiențele Sfinților”

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul | Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

Dacă lumea ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: „învățați de la Mine smerenia și blândețea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească.

            Domnul ne-a dat Duhul Sfânt și noi am învățat cântările Domnului, iar de dulceața iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.

            Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare și nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.

“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua și noaptea și este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie și înfumurare, pentru dușmănirea și osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă și pentru un gând desfrânat, ca și pentru alipirea de cele pământești; pentru toate acestea harul pleacă și atunci, pustiit și abătut, sufletul tânjește după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.

            Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu așa: „Sufletul meu tânjește după Tine, Doamne, și cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea și luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”

            „Nu Te pot uita. Cum Te-aș putea uita? Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu și duhul meu se bucura în rai unde vedea fața Ta. Cum aș putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”

            Dacă lumea ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: „învățați de la Mine smerenia și blândețea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească.

            Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos și de aceea sunt atrași spre cele pământești. Dar omul nu poate cunoaște puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această știință, chiar dacă ar avea ca bogăție toate împărățiile pământului.

            Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălășluiască întru mine iubirea Ta și să fie vie întru mine sfântă frica Ta.

            Grea este viața fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat și posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputință de descris.

            Sufletul meu însetează să câștige smerenia lui Hristos și tânjește după ea ziua și noaptea, și uneori urlu strigând:

                        „Sufletul meu tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut!”

„Din experiențele Sfinților”

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Siluan Athonitul | Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

                Milostive Doamne, întru bogăția milei Tale, mântuiește toate noroadele!

                Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înțeleagă tainele lui Dumnezeu, și ea este tare prin cugetul ei sfânt și răbdarea ei.

                Sufletul ortodox e învățat de har să se alipească cu tărie de Domnul și de Preacurata Lui Maică, și duhul nostru se veselește văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaște.

                Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, și cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb și nebun.

                Cu mintea noastră nu putem cunoaște nici măcar cum s-a făcut soarele; și atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smerește-te și vei cunoaște nu numai soarele, ci și pe Făcătorul lui”.

                Dar când sufletul cunoaște pe Domnul, el uită de bucurie soarele și întreaga zidire și lasă grija pentru cunoașterea pământească.

                Dumnezeu își descoperă tainele Sale sufletului smerit.

                Toată viața lor sfinții s-au smerit și au luptat cu mândria. Și eu mă smeresc ziua și noaptea și, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învățăm de la El, și sufletul meu e atras spre El neîncetat.

                O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu și din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită și pământ, și cer, și toată dorința lui se avântă spre Dumnezeu.

                O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce și plăcută este ea. Dar se găsește numai în îngeri și în sufletele sfinților. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toți, și atunci Domnul ne va da și nouă să cunoaștem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

                Domnul, slava Lui și toate cele cerești se cunosc numai prin Duhul Sfânt.