„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Roadele rugăciunii

Nu uitaţi că nu trebuie să ne mărginim la o simplă repetare a cuvintelor rugăciunii lui Iisus. Acest lucru nu ne va duce la nici un rezultat afară de o deprindere mecanică de a repeta această rugăciune cu limba, chiar fără să ne gândim la ea. şi aceasta fără îndoială, nu e rău. Dar alcătuieşte cel mai depărtat hotar din afară al acestei lucrări. Esenţa lucrării este să stai cu cugetul de sine treaz în faţa Domnului întru toată frica, credinţa şi dragostea Această stare sufletească este cu putinţă să se împlinească în noi şi fără cuvinte. Este chiar de trebuinţă s-o statornicim din nou mereu în inimă, mai înainte de orice.

Cuvintele vor veni mai târziu, după aceasta, ca să ţintuiască luarea aminte şi stările sufleteşti.

Canonul Sfintei Împărtășanii | Povățuiri din Liturghier

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

( Următoarele cinci piedici arătate în Liturghier sunt: )

În afară de cele arătate mai sunt și alte îndrumări și povățuiri cuprinse în Liturghier, despre cum ne pregătim în zilele înainte de împărtășanie, în ziua împărtășaniei și îndrumările după împărtașanie. Sunt amintite slujbele la care suntem datori să participăm, vecernia serii precedente, utrenia – slujba dimineții în ziua împărtașaniei. La fel și acatistele și paraclisele pe care trebuie să ne silim să le săvârșim.

Alte prevederi ale Povățuirilor din Liturghier sunt cele referitoare la rugăciunile ce se cuvin a se face de către cei care se pregătesc a sluji și de către cei care voiesc a se împărtăși cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine.

Săvârșindu-se slujba Dupăcinării în biserică, sâmbătă seara, se citește Canonul Domnului Iisus și Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor și Canonul zilei. Iar pe alocuri se citesc și rugăciunile spre somn. După aceea: Cuvine-se cu adevărat să te fericim…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, și, după Tatăl nostru…, troparele: Miluiește-ne pe noi, Doamne…, iar pe alocuri condacul praznicului și rugăciunile: Nespurcată, neîntinată… Și ne dă nouă Stăpâne… și: Pe cei ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate… A doua zi dimineața, cei care slujesc Sfânta Liturghie, se cuvine să citească Ceasul al treilea și al șaselea și, după rugăciunea: Dumnezeule și Doamne al puterilor…, Canonul și rugăciunile Sfintei împărtășiri. Iar după citirea rugăciunilor, să facă apolisul Ceasurilor. Cei care au să se împărtășească, să asculte Ceasurile în biserică, mai înainte de Liturghie. Și când cineva se va împărtăși cu Sfintele și făcătoarele de viață Taine, după primirea Sfintelor Taine, să citească rugăciunile de după împărtășire. Iar în celelalte zile ale săptămânii, rugăciunile, care se citesc de cei care se pregătesc a sluji și de cei care voiesc a se împărtăși cu Sfintele Taine, sunt acestea: Duminică seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor și, dacă va vrea cineva, și al Îngerului păzitor. Luni dimineața: ca și în toate celelalte dimineți, să facă după cum s-a scris mai sus. Este bine să se citească însă și rugăciunile de dimineață. Luni seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Sfântului înaintemergătorului Ioan și Canonul îngerului păzitor. Marți seara: Canonul cinstitei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și Canonul îngerului păzitor. Miercuri seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor, Acatistul Sfinților Apostoli și, cine va vrea, și al Sfântului Nicolae. Joi seara: Canonul făcătoarei de viață Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și Canonul îngerului păzitor. Vineri seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul Născătoarei de Dumnezeu, negreșit, apoi Canonul îngerului păzitor și al Tuturor Sfinților. Oamenii temători de Dumnezeu, care nu zăbovesc în gânduri deșarte, ci sunt stăpâni pe sine, se îndeletnicesc cu citirea Psaltirii, a rugăciunilor după hotărâre, a cărților Legii Domnului și ale Sfinților Părinți și dascăli ai Bisericii [35].

34 Pr. Prof Dr. Braniște Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București, p.238

35 Liturghier, Povățuiri, p. 524 – 525

Către același: Scrii despre mânia față de cel cu inimă împietrită

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 6-a 

Ascultă-mă iarăşi ! pune temelie bună. Zideşte-ţi palat frumos în ceruri. Curăţeşte paharul pe dinlăuntru, aşa cum ne învaţă Domnul, pentru ca să fie şi pe dinafară curat. Toate cele care sunt săvârşite cu trupul sunt ca frunzele care acoperă omul pe dinafară. Acestea sunt bune şi frumoase. Cele despre care ţi-am scris mai înainte, acelea curăţesc omul pe dinlăuntru. Acelea vor deschide ochii sufletului. Din acelea se va curăţi inima şi va putea vedea pe Dumnezeu în ziua aceea. Fără lucrarea minţii, este puţin folosul celor din afară. Dacă nu vezi lacrimile curgând la fiecare aducere aminte de Dumnezeu, boleşti de necunoaştere, din care se naşte mândria şi se învârtoşează inima. Să-ţi fie ţie smerenia ca îmbrăcăminte în toate mişcările tale. Să fii ca un burete în obşte, luând asupra ta orice ocara sau umilire. Hrăneşte-ţi sufletul nu cu cinstiri şi laude, ci cu ocărî şi învinuiri, ca un fără de minte. Nu căuta să afli totdeauna ceea ce este drept, pentru că atunci eşti în nedreptate. Învaţă să rabzi cu bărbăţie ispitele, oricare ar fi cele îngăduite de Domnul. Fără multe explicaţii, să spui : „Binecuvântează”. Şi, fără să fi greşit, să te căieşti ca şi cum ai fi greşit. Cu tot sufletul să faci această, nu numai pe dinafară, pentru a fi lăudat; să spui că ai greşit, iar în sinea ta să te judeci. Nu cere în necazurile şi întristările tale mângâiere de la oameni, pentru ca să fii mângâiat de Dumnezeu. Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Dacă nu-l ierţi pe cel care cade, strici podul şi nu mai ai cum să treci. Să fii exemplu bun celorlalţi prin faptele tale cele bune şi bineplăcute la Domnul şi să nu cauţi ca prin limba ta să biruieşti pe toţi. Să nu te simţi bine atunci când, vorbind, cauţi să afli dreptatea. Dreptatea înseamnă să înduri cu bărbăţie ispita care vine asupra ta şi să ieşi biruitor, dacă ai fost vinovat, şi chiar dacă nu ai fost vinovat. Dacă zici : „Păi de ce ?” , lupţi împotriva lui Dumnezeu, care îţi trimite cele spre întristare pentru starea supusă patimilor. Dumnezeu ne pedepseşte pentru a ne conduce la nepătimire. Şi dacă te împotriveşti celor ce vin asupra ta şi nu le înduri, cu adevărat, împotriva lui Dumnezeu lupţi. Îmi scrii despre mânia faţă de cel cu inimă împietrită. Mânia, în sine, este firească. Precum nervii în corp, aceasta este nerv al sufletului. Fiecare suntem datori să o folosim împotriva demonilor, a oamenilor eretici şi împotriva a tot ce ne împiedică în calea spre Dumnezeu. Dacă te mânii împotriva fraţilor tăi sau, ieşindu-ţi din fire, strici toată lucrarea mâinilor tale, să ştii că suferi de slava deşartă şi faci abuz de acest nerv al sufletului. Eliberează-te de aceasta prin dragoste faţă de toţi şi prin smerenie adevărată. Când îţi vine mânia, strânge din dinţi cu tărie şi să nu vorbeşti în nici un fel celui care te ocărăşte sau te necinsteşte, te ceartă sau te ispiteşte în multe feluri fără vreun motiv. Atunci şarpele se va răsuci în inima ta, se va ridica până în gât, dar dacă nu-l laşi să iasă se va înăbuşi şi va crăpa. Dacă acest lucru se va repeta de câteva ori, se va împuţina şi în cele din urmă va înceta. Deoarece omul este zidit cu minte şi blând, se îndreaptă neasemuit mai bine cu dragoste şi cu blândeţe decât cu mânie şi cu sălbăticie. Acest lucru l-am descoperit şi eu în multă şi mare încercare. Cu binele şi cu dragostea poţi îmblânzi pe mulţi. Şi dacă cineva este bine intenţionat, îl faci foarte repede să se îndrepte şi chiar să devină ca un înger al lui Dumnezeu. Deci, aceasta îţi spun ţie şi tuturor. Nu căutaţi niciodată să îndreptaţi pe cineva cu mânie, deoarece ispita pe ispita nu poate vindeca, ci cu smerenie şi cu dragoste sinceră. Dacă vezi că se apropie mânia, lăsa pentru mai târziu îndreptarea. Când vei vedea că a trecut mânia şi a venit pacea, iar duhul deosebirii lucrează nepătimaş, atunci să vorbeşti cele de folos. Eu niciodată nu am văzut să fie cineva îndreptat cu mânie, ci totdeauna cu dragoste.

Aşa să faceţi. Ia exemplu de la tine însuţi. Tu cum te îmblânzeşti ? Când ţi se aduc ocărî, sau când ţi se arata dragoste ? Nu te minunezi de cuvântul acela din Pateric, când zice sfântul acela că : „omul mânios şi furios, chiar dacă va învia vreun mort, nu va fi primit în Împărăţia lui Dumnezeu ?” Spui că cinsteşti cuvintele mele. Încearcă dacă se adevereşte ceea ce îţi scriu. Înăbuşă tu patimă atunci când vine să te înăbuşe ea pe tine. Ţine şarpele închis bine o dată, de două ori, de multe ori şi vei afla repede calea bucuriei şi a biruinţei. Atunci vor lucra şi rugăciunile mele pe care le fac pentru tine. Şi dacă va fi biruita mamă, va fi aruncată şi mulţimea fiicelor pe care aceasta le naşte. Pentru că cele dintâi patimi, care dau naştere la toate celelalte, sunt mânia şi pofta. Aşadar, înăbuşă cu toată puterea ta mânia în fiecare clipă când apare şi o vei afla data viitoare mai slăbită. Şi iarăşi continua să o loveşti şi să-i tai capul – când vezi că-l ridică – şi-n puţin timp, îndelunga răbdare va rodi netulburarea. În aceasta vei afla pace şi har şi toate celelalte bunătăţi. Cealaltă mama este pofta, care dă jos pe cel care urcă. Când dobândeşti în toate înfrânare şi nu devii un adaos al materie, nu ai sânge prea mult. Şi când nu este sânge prea mult, nu poate poftă să doboare pe om. Împotriveşte-te cu tărie. Nu lasă gândurile să vină, ci luptă-te prin rugăciune. Luptă-te cu bărbăţie, nu ca un molatec. Şi vei birui. Făcând aceasta, va înflori floarea curăţeniei şi a neprihănirii, care va bucura sufletul tău cu bucurie de negrăit şi vei cunoaşte că de-acum ţi s-a gătit ţie loc de odihnă. Aşa vei îndepărta şi răutatea acestei patimi şi răutăţile tuturor fiicelor ei.

„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Roadele Rugăciunii

Prin ce anume se vădeşte această lucrare a darului, nu vă pot spune; un lucru este neîndoios, că darul nu poate veni mai înainte de a se arăta toate roadele rugăciunii pomenite mai sus.

Roadele rugăciunii sunt concentrarea atenţiei în inimă şi căldură. Aceasta este o lucrare firească. Oricine poate ajunge aici şi oricine poate face această rugăciune, nu numai monahul, ci şi mireanul. Aceasta nu e un lucru prea înalt; ci un lucru simplu. Iar rugăciunea lui Iisus, ea în sinea ei, nu este vreo rugăciune făcătoare de minuni, ci e ca orice altă rugăciune scurtă, grăită şi prin urmare, din afară. Dar ea poate trece la rugăciunea minţii şi a inimii , tot pe cale firească. Ceea ce vine de la dar, trebuieşte neapărat aşteptat, iar ca să luăm acest dar, asta n-o putem face prin nici un mijloc de acest fel.

Ceea ce v-am scris, că mai întâi trebuie să vă curăţiţi de patimi, asta se referă la rugăciunea înaltă, contemplativă; pe când aceasta e o simplă rugăciune, în stare totuşi, să vă aducă la înalta rugăciune. Ca această îndeletnicire să meargă cu spor, trebuie ca ori de câte ori ne apucăm de ea, să părăsim totul pentru ca inima să fie liberă absolut de toate, pentru ca luarea aminte să nu fie legată nici de vreo faţă, nici de vreo treabă, nici de vreun lucru. Cât timp ţine ea, trebuie să alungaţi toate. Îndeplinind această pravilă, nu trebuie să lăsaţi această rugăciune, ci in orice vreme, de îndată ce aveţi timp liber, să vă şi apucaţi de ea.

La vremea slujbelor trebuie să fiţi treji, aţintiţi la slujbă, stând cu luarea voastră aminte tot acolo, unde se face şi rugăciunea lui Iisus. Iar de se citeşte şi de se cântă ceva de neînţeles, atunci săvârşiţi această mică rugăciune.

Canonul Sfintei Împărtășanii | Povățuiri din Liturghier

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

( Următoarele cinci piedici arătate în Liturghier sunt: )

A doua este tulburarea cea dinlăuntru sau întristarea. Preotul și credinciosul să aibă nădejde că o va îndepărta de la sine, prin stăruința de a primi harul lui Dumnezeu, adică de a se împărtăși cu Sfintele Taine. În rugăciunile Sfintei Împărtășanii, precum vedem și într-a doua observație din Liturghier, că nimeni nu se desăvârșește de la sine, din propriile puteri, ci se va împărtăși ca să primească ajutorul dumnezeiesc care îl va ajuta să ajungă desăvârșit. (In 15. 1-17)

A treia este mâhnirea și trândăvia, care, cu deșteptarea, cu privegherea și cu împuținarea somnului, de asemenea se înlătură.

A patra este tulburarea sau zburdarea trupească, care se face în vis și care, dacă se va întâmpla, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, decât numai la mare nevoie. Iar dacă el singur a dat pricină acestei piedici, cu vorbele sau cu gândurile cele necurate de cu seară, sau cu mâncare și cu băutură, sau cu lungimea somnului, nicidecum să nu îndrăznească a liturghisi, până ce nu se va mărturisi la părintele său duhovnicesc și va lua de la dânsul canon și dezlegare. Mai presus de toate, însă, prin rugăciunea cea fierbinte, prin lacrimile cele de durere și cu inimă înfrântă, atât mai înainte de slujire cât și în timpul slujirii, să căutăm să dezrădăcinăm de la noi aceste păcate.

A cincea piedică la vrednica slujire și împărtășire cu Sfintele Taine este și aceasta: de a ocărât preotul sau diaconul pe cineva și l-a amărât sau l-a nedreptățit și știe că acela este mânios și supărat pe el; sau dacă însuși preotul sau diaconul, fiind nedreptățit sau scârbit de cineva, ține mânie și se supără, să nu îndrăznească a sluji Sfânta Liturghie, ci, mergând mai înainte, după porunca Domnului, să se împace cu fratele său și așa să slujească. Iar dacă va fi cel jignit undeva departe, și va fi nevoie să slujească, măcar gând bun să aibă că, dacă se va întâlni cu dânsul, negreșit se va împăca și în inima sa să-i pară rău de acestea și așa, de nevoie, să slujească. Așadar, preotul și diaconul, mai înainte de pregătirea spre Dumnezeiasca Liturghie, sunt datori, mai întâi, să se păzească de piedicile cele ce s-au arătat mai sus [34].

[32] Starețul, în slavonă, în gr. Gheronda, iar în lb. română ar putea fi tradus și prin cuvântul „ bătrânul” fiind vorba despre sensul de bătrân duhovnicește și neavând legătură cu anii omului ci cu experiența îndelungă în lucrarea harului Sfântului Duh. De exemplu: Starețul Siluan Athonitul, cu toate că știm că Sfântul Siluan nu era superiorul mănăstirii sau Starețul Iosif Isihastul

[34] Pr. Prof Dr. Braniște Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București, p.238

„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Roadele Rugăciunii

Rugăciunea inimii nu-şi arată niciodată roadele înainte de vreme, Ea este începutul lucrării. Prin întărirea ei în inimă, lucrarea Domnului capătă pârg şi coacere de rod. Ea trebuieşte dezvoltată fără să cruţăm osteneala. Dumnezeu, văzându-ne osteneala, ne dă cele ce căutăm. Adevărata rugăciune nu este de sine însăşi lucrătoare; ea este un dar de la Dumnezeu. Căutaţi şi veţi afla! Că n-aţi întrebuinţat mijloacele neobişnuite pentru altoirea rugăciunii, nu este nici o pagubă. Aceste mijloace nu sunt de neapărată trebuinţă; se poate şi fără ele. Principalul este poziţia trupului, ci orânduirea lăuntrică. Toată lucrarea se cuprinde aici: „să stai cu luare aminte în inimă şi să priveşti la Dumnezeu ca să-L chemi”. Eu n-am întâlnit încă pe nimeni care să încuviinţeze metodele meşteşugite. Prea Sfinţitul Ignatie şi Părintele Macarie de la Optina de asemenea nu le aprobă.
Lucrarea meşteşugită a rugăciunii lui Iisus, săvârşirea ei în modul cel mai simplu cu luare aminte în inimă, sau umblarea cea cu aducere aminte de Dumnezeu, sunt chiar osteneala noastră însăşi, îşi au prin ele înşile rodul lor firesc, dar plin de dar. Rodul acesta este adunarea cugetelor, evlavia şi frica lui Dumnezeu, pomenirea morţii, liniştirea dinspre gânduri şi o anumită căldură a inimii. Toate acestea sunt roadele fireşti ale rugăciunii lăuntrice. Trebuie să ne pătrundem bine de aceasta, pentru ca să nu facem zvoană mare faţă de noi înşine şi faţă de alţii şi să nu ne înălţăm dintru una cu aceasta. Atâta timp cât în noi nu suntem numai roade fireşti, până atunci noi nu preţuim doi bani, atât după ceea ce este fiinţa lucrului în sine, cât şi după judecata lui Dumnezeu. Preţ nu avem decât numai când va veni darul. Fiindcă de va veni el, asta va însemna că Dumnezeu a privit spre noi cu un ochi milostiv.

Către același: Nu te acoperi cu frunze

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 5-a 

Fiul meu iubit în Domnul, născut de la Duhul Cel dumnezeiesc. Mă bucur şi eu dacă tu te bucuri. Se bucura Începătoriile şi Stăpânirile, Heruvimii şi Serafimii şi toate puterile Îngereşti, cetele Apostolilor şi ale Profeţilor, ale Martirilor şi ale Drepţilor. şi Preacurată Maica noastră, Împărăteasa şi Doamna tuturor. Astăzi s-a veselit sufletul meu de cele ce mi-ai scris. Mă voi bucura foarte şi mă voi veseli dacă până la sfârşit se vor adeveri cele ce îmi scrii astăzi. Pentru că războiul vrăjmaşului începe abia după trei-patru ani. Atunci, harul se retrage spre încercare şi făclia se stinge. Iar cele ce se văd acum frumoase – care sunt într-adevăr frumoase – atunci se văd urâte, negre şi întunecate. Cele ce ţi se întâmplă acum să nu le iei nicidecum drept ispite. Întrucât este altcineva care păzeşte. Şi dacă, iubitul meu fiu, ceri de la mine umilul sfat, iată-l, ascultă-l : nu te acoperi numai cu frunze, ci întinde-ţi rădăcinile adânc pentru ca să afli izvor, aşa cum fac platanii. Pentru ca să te hrăneşti mereu cu apă şi mereu să creşti. Pentru că atunci când vine peste tine secetă să nu păţeşti vreo înstrăinare, întrucât ai aflat izvor. Şi când se va stinge făclia pe care o ai acum, vei fi aprins deja alta prin faptele tale. Şi nu vei suferi nicidecum din pricina întunericului. Iar modul de a dobândi aceasta este următorul : Întâi de toate, ascultarea desăvârşita şi fără deosebire faţă de toţi. Din aceasta se naşte smerenia. Semn al smereniei sunt lacrimile nemăsurate, care trei- patru ani curg ca un izvor. Din acestea se naşte rugăciunea neîntreruptă, care se numeşte rugăciune a minţii, când, numai ce spui : „Iisuse al meu preadulce !”, lacrimile curg; numai ce spui : „Maica Domnului !”, nu te mai poţi abţine de la lacrimi. Atunci se naşte din lacrimi o linişte în tot trupul şi o pace desăvârşită. Un frate a vrut odată să se abţină – deoarece îndată ce lacrimile se porniseră, alt frate a deschis uşa – dar nu a fost cu putinţă până ce acela a plecat. Atâta putere au. Dacă vei dobândi aceasta, să nu te mai temi de înstrăinare, pentru că ai dobândit alta fire. Nu că se schimbă firea ta, ci pentru că trăsăturile ei caracteristice sunt schimbate de har, prin energiile cele dumnezeieşti. Lucrurile aşa-zis formale trebuie să aibă conţinut, aşa cum frunzele pomilor ascund în spatele lor roade. Cântărea să se facă smerit. Mintea să urmărească înţelesul troparelor. Cugetul să fie purtat în lucrul cel înţeles de către minte şi să ajungă la contemplarea acestuia. Citirea, de asemenea, să se facă cu multă atenţie. Prin toate acestea sufletul creşte. Se stinge, moare omul cel vechi şi se naşte cel nou. Şi se îmbogăţeşte în dragostea lui Hristos. Apoi nu se mai mulţumeşte nicidecum cu cele pământeşti, ci pofteşte mereu la cele cereşti. La fel pentru trup. Trebuie să te lupţi continuu, cu toată puterea, să fie totdeauna robit duhului. Să nu-ţi fie nicidecum milă de el. Şi, fie că mănânci, fie că lucrezi, rugăciunea să nu o încetezi. În toate rugăciunile, mintea să urmărească şi să înţeleagă ceea ce rosteşti. Deoarece dacă tu nu înţelegi ceea ce spui, cum te vei putea înţelege cu Dumnezeu, pentru ca să dobândeşti ceea ce ceri ? Dacă toate acestea vei păzi, bine îţi va fi. Te vei mântui şi pe mine mă vei bucura. Iar dacă din nepurtare de grijă nu faci ascultare, atunci vei deveni pricină de întristare pentru mulţi.

Timpul

Nimic nu trece așa de repede ca timpul…

Ispite și nădejde

Uneori pot unii oameni să-ți creeze atâtea ispite ca să nu mai știi unde le este capătul și să ajungi să gândești: „Când oare se vor termina odată toate acestea?”.

Dar nădejdea noastră în Domnul să nu piară că îndurând Domnul se va ridica și va răsplăti celor răi; pe viclean și pe cel urât îl va mustra. Iar pe aleșii lui, pe cei ce cauta cinstea și slava lui Dumnezeu, îi va binecuvânta.

Slava ție Doamne, căci Tu ești nădejdea noastră, salvarea și ocrotirea. Rușinarea celor răi o vom vedea și de puterea ta cea mare peste tot ne ne vom bucura.

Din nou în Rusia

Doamne ajută,

Zilele astea am fost ocupat cu pregătirile și călătoria în Russia. De aceea nu am mai ajuns să vă las scrisorile și textele de la Sfinții Părinți.

Timpul petrecut în România și în Serbia a fost frumos și binecuvântat de Dumnezeu.

Slavă Domnului pentru toate.