Mândria și pericolele ei pentru sănătatea minţii

Mândria și pericolele ei pentru sănătatea minţii

Un articol de: Ciprian Voicilă; Ziarul Lumina, 21 Iul, 2017

Sfinții Părinți ne învață că mândria este o boală spirituală, de sorginte luciferică. O întâlnim și în tulburările psihice, în comportamentul isteric sau paranoic, în nevroza ipohondrică sau depresivă. Ea se manifestă atât în relația cu ceilalți, cât și în raportul nostru cu Dumnezeu.

Omul mândru este conștient de o serie de calități fizice sau sufletești pe care le posedă, de poziția socială pe care o ocupă, de bogăția și puterea sa, dar pe toate le consideră a fi merite personale. Spre deosebire de omul smerit, care crede că toate atributele pozitive ale personalității sale sunt daruri primite de la Dumnezeu.

În viața de zi cu zi mândria se exprimă în exterior ca trufie și ca iubire de slavă deșartă. Trufașul își satisface imaginea de sine, lăudându-se singur; se arată foarte sigur pe sine, atotștiutor, fiind totodată suspicios, critic, ironic față de opiniile sau faptele celorlalți; este într-o dispoziție sufletească negativă; nu își conștientizează defectele, tinde să le justifice, să și le îndreptățească; se simte bine în rolul de învățător al semenilor săi, neratând nici o ocazie de a-i dăscăli sau chiar de a le da directive; nu îi place să se supună în fața superiorilor și adesea se mânie dacă cineva încearcă să îl corecteze.

Devenim mândri și pentru că suntem învățați de mici să ne comparăm cu cei de lângă noi. Societatea concurențială în care trăim exacerbează această ten­dință, sugerându-ne nu doar să ne evaluăm în comparație cu semenii noștri, ci să încercăm să îi devansăm. Această atitudine este, adesea, una fariseică. Procedând așa, greșim în fața lui Dumnezeu, la fel ca fariseul care a confundat rugăciunea cu lauda de sine: „Nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș” (Lc. 18, 11).

Psihoterapeutul ortodox Jean-Claude Larchet scrie: „Cel ce se înalță pe sine negreșit scoboară pe aproapele său”. Mândria este o patimă cu efecte în plan social: conduce la vrajbă, ură sau chiar la război.

Omul mândru își perturbă de multe ori relația cu Dumnezeu, nerecunoscându-L ca origine a vieții, ca Atotțiitor și țintă ultimă a existenței. Cel mândru Îl înlătură pe Dumnezeu și se pune pe sine în centrul creației: toate lucrurile devin mijloace de satisfacere a patimilor. „Se face pe sine însuși un mic dumnezeu”, spune Larchet. Omul menit să intre în comuniune cu Dumnezeu prin cultivarea virtuților, prin iubire și cunoaștere, odată acaparat de mândrie, ratează scopul pentru care a fost creat și începe să ducă o viață nefirească.

Mândria ne împiedică să progresăm duhovnicește. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Precum întunericul este potrivnic luminii, tot astfel și mândria se opune oricărei virtuți”. Tot el ne arată că din mândrie se nasc alte patimi: mânia, vorbirea de rău, răutatea, ura, asprimea în cuvinte, hula, fățărnicia, pizma, neascultarea. Cuvântul evanghelic este clar: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” (Iacob 4, 6).

Omul mândru se chinuie pe sine. Trufașul se teme să nu piardă recunoașterea celorlalți. Este într-o cursă continuă și stresantă a confirmării de sine, prin oglindirea în opiniilor semenilor săi. Trăiește dedublat: se arată mai bun, mai capabil, mai virtuos decât este în realitate.

Fiind o patimă a duhului, mijloacele de vindecare a mândriei sunt duhovnicești. Sfinții Părinți recomandă mai multe metode: să conștientizăm că bunurile vieții noastre pământești sunt stricăcioase și pieritoare; să acceptăm că toate calitățile fizice și spirituale sunt daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu și să Îi mulțumim pentru ele; să facem efortul de a vedea în semenul nostru chipul lui Dumnezeu, prețuindu-l; să ne străduim să iubim. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „dragostea risipește mândria”. Să ne smerim pentru păcatele și defectele noastre. Să îndurăm răbdător încercările și necazurile zilnice și astfel vom reintra în limitele firescului, împăcându-ne cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Despre prietenie și duhovnicie

Altceva este prietenia și altceva este duhovnicia.
Sfântul Nectarie de Eghina a scris o carte întreagă despre prietenie, dar nici unde nu a confundat-o cu duhovnicia. Și nici Sfinții Părinți nu au numit duhovnicia să fi prietenie. Sunt două lucruri cu totul diferite.

Exista prieteni și exista părinți duhovnicești.

Scrisori | Despre lucruri care dăunează vieții duhovnicești

Sora A.

Astăzi s-a petrecut un lucru dăunător duhovnicește.
Maica B. a sunat-o pe dna C. din Satul Mare șa serviciu, insistând să vorbească cu ea, și a intervenit în binecuvântările primite din parte mea, spunând că voi nu sunteți dispuse să vorbiți cu dna C.
Probabil nici cu maica D. și cu celelalte fiice duhovnicești nu veți fi dispuse să vorbiți, ș.a.m.d.

Dar, totuși, dacă este binecuvântare, oare nu este de la Dumnezeu?
Însă, mie mi-a arătat Dumnezeu, de multe ori, că binecuvântările sunt de la El.


Cu respect și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia

Sfânta Evanghelie după Matei

Capitolul 4

1.Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
2.Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
3.Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
4.Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
5.Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
6.Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
7.Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
8.Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
9.Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
10.Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
11.Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.
12.Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
13.Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14.Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15.„Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
16.Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”.
17.De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
18.Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
19.Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
20.Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
21.Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
22.Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
23.Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
24.Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca.
25.Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Faptele Sfinților Apostoli

Capitolul 4

1.Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei preoţii, căpetenia gărzii templului şi saducheii,
2.Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi.
3.Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară.
4.Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.
5.Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,
6.Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc,
7.Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?
8.Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9.Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10.Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!
11.Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului;
12.Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.
13.Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus;
14.Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă,
15.Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16.Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută şi nu putem să tăgăduim.
17.Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om.
18.Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19.Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.
20.Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.
21.Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22.Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani.
23.Fiind sloboziţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii.
24.Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele,
25.Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat cele deşarte?
26.Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui,
27.Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, şi Irod şi Pontius Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel,
28.Ca să facă toate câte mâna Ta şi sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie.
29.Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30.Întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni, prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.
31.Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.
32.Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
33.Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34.Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,
35.Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.
36.Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru,
37.Având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 13-a 

Am primit scrisoarea ta, fiul meu, si iti dau raspuns la cele ce mi-ai scris.

Ma intrebi care din doi primeste harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fara indoiala ca ucenicul ascultator. Acesta primeste si harul mai repede si este si in afara de orice pericol. Nu se teme nici ca o sa cada, nici ca o sa arda. Numai sa nu se lase cuprins de neglijenta. Si sa mai stii ca, atunci ca omul are intauntrul sau pe Hristos, atunci fie ca este singur fie ca este impreuna cu multi semeni ai sai, el isi afla linistea si are pace mereu.

Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul in care vietuiesti si de mila Domnului. Experienta se dobandeste, intr-adevar, o data cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu – se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi.

Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste o data cu cresterea zelului. Experienta cere nevointa indelungata.

Inainte de orice lucru, cei care cere har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.

Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca pnn acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa vada pe Dumnezeu.

Altfel Dumnezeu nu poate fi vazut, decat numai prin intermediul cunostintei. Iar cunoasterea este vederea duhovniceasca ( theoria ). Adica atunci cand simti ca Dumnezeu este langa tine si ca te misti inlauntrul lui Dumnezeu si ca orice faci Acesta vede si esti atent sa nu-L superi cu ceva – pentru ca vede si cele dinlauntru si cele din afara – atunci nu pacatuiesti. Deoarece Il vezi, Il iubesti si te ingrijesti ca sa nu-L intristezi.

Asadar, oricine pacatuieste, nu vede pe Dumnezeu, este orb.

Scrisori

Salutări Filothei-ule, frate de Dumnezeu iubitor,

Consider că suntem datori să vorbim adevărul unii cu alții și să ne sfătuim; articolul din ziarul cotidian pe care mi l-ai trimis, l-am citit. Dar noi să nu ascundem unii de alții ce gândim. Eu păcătosul, călugăr fiind și îndrumător duhovnicesc, am datoria să-ți spun cu smerenie că nu cred în acelea.

Pace și bucurii duhovnicești.
Salutări din Rusia
Ierom. Nectarie

Sfânta Evanghelie după Matei

                       

                       Iubiților,

                      Vă propun să citim zilnic câte un capitol din Evanghelie și din Faptele Apostolilor. Deoarece acest lucru la arătare mic, peste câțiva ani se va arăta prin roadele aduse, mare.

                        Dacă ne gândim la aceste evenimente petrecute în vremea aceea, cum sunt ele prezentate: „În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii;  Spunând: Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”; cum va fi sunat aceasta pentru poporul de atunci, sau cum ar suna pentru noi acum? Dacă Profetul „S-ar arăta în Pustia Iordanului, în îmbrăcămintea lui din păr de cămilă și fiind încins cu cingătoare de piele”, cum ar arăta?
 
                        Cuvintele sale profetice despre intrarea în Împărăția Cerurilor, nu altfel decât prin pocăință de la faptele rele, pe mult care se consideră pe sine drepți, i-ar neliniștii, precum atunci așa și astăzi.

                        Și asta nu este totul ce Prorocului avea de spus. El adaugă încă un fapt important pentru el, anume, că după el vine unul mai puternic decât el, unul în fața căruia el nu este vrednic chiar să se arate, să se plece și să-i dezlege cureaua sandalelor sale…

Ierom. Nectarie de la Sfânta apostolic-egala Maria de Magdala



Capitolul 3

1.În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii,
2.Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.
3.El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
4.Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.
5.Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului.
6.Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
7.Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8.Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă,
9.Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
10.Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
11.Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
12.El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.
13.În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14.Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15.Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16.Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
17.Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Faptele Sfinţilor Apostoli

Capitolul 3

1.Iar Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea.
2.Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu,
3.Care, văzând că Petru şi Ioan vor să intre în templu, le-a cerut milostenie.
4.Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte noi;
5.Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei.
6.Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!
7.Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi tălpile picioarelor lui s-au întărit.
8.Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în templu, umblând şi sărind şi lăudând pe Dumnezeu.
9.Şi tot poporul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.
10.Şi îl cunoşteau că el era cel care şedea pentru milostenie, la Poarta Frumoasă a templului, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i s-a întâmplat.
11.Şi ţinându-se el de Petru şi de Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon.
12.Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru, sau de ce staţi cu ochii aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?
13.Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri a slăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-aţi predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze.
14.Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş.
15.Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi.
16.Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului, înaintea voastră, a tuturor.
17.Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău ca şi mai-marii voştri.
18.Dar Dumnezeu a împlinit astfel cele ce vestise dinainte prin gura tuturor proorocilor, că Hristosul Său va pătimi.
19.Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre,
20.Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos,
21.Pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac.
22.Moise a zis către părinţi: „Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va spune.
23.Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi nimicit din popor”.
24.Iar toţi proorocii de la Samuel şi cei câţi le-au urmat au vorbit şi au vestit zilele acestea.
25.Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: „Şi întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile pământului”.
26.Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale.

Cum devine mintea numai lumina, numai transparenta

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 12-a 

Cat despre rugaciune, in legatura cu care imi scrii, atata timp cat duhovnicul stie de ea, nu exista riscul sa te ratacesti. Tu sa faci asa cum iti spune duhovnicul, si daca harul vine si pleaca sa nu te nelinistesti, pentru ca in felul acesta il invata pe om sa gandeasca smerit si sa nu se inalte pe sine.

Imagini pentru gheron iosif isihastul

La inceput asa face pruncul. ” Vai tie, cetate care ai rege prea tanar ” – spune Scriptura. ” Vai tie, suflete a carui minte este incepatoare in astfel de lucruri ! „

Mintea, fiul meu, nu poate ramane intr-o singura stare; cu atat mai mult mintea celui care este slab in cele duhovnicesti. Ea vrea o data lectura, alta data cantare, alta data tacere. Cand omul tace, mintea gaseste timp pentru a se desfata cu diferite imagini din Scriptura, pe care le-a citit mai inainte. Cand ii oferi ceea ce ii place, isi ia puteri, asa cum se intampla cu trupul cand primeste hrana sanatoasa. Cand ii oferi insa ceea ce iti vine la indemana, atunci, in loc sa se lumineze, se intuneca. De asemenea, atunci cand oboseste, are nevoie de odihna.

                               Asa invata sa distinga binele de rau. Asa devine mintea numai lumina, stravezie. Vede curatenia sufletului. Asa vede si ghimpii. Rabda ispitele. Se inmulteste harul. Curata trupul de patimi. Aduce pace sufletului. Si, la sfarsit, vin toate una dupa alta, ca un lant, fara oboseala multa si fara asteptare, deoarece toate sunt aduse de ascultare. Si asculta sa vezi : cel care face ascultare desavarsita ajunge ca mintea lui sa nu aiba nici-o purtare de grija. Mintea este iconomul sufletului, caruia ii da hrana pe care tu i-o oferi. Cand are pace si ii dai ceea ce doreste, ea le da inimii. Mai intai insa, se curata pe sine de toate prejudecatile deprinse in lume. Se elibereaza de grijile vietii si, spunand continuu rugaciunea, inceteaza de a mai rataci precum meteoritii. Atunci intelegi ca s-a curatit. Deoarece nu se mai apleaca spre lucruri viclene si necurate, despre care auzise si vazuse in lume. Dupa aceea, intrand si iesind din inima prin rugaciune, curateste drumui si inlatura orice uraciune, viclenie sau necuratie. Astfel, mintea declara razboi patimilor si demonilor care hranesc patimile ce se cuibaresc in inima de ani multi, nestiute si nevazute pana atunci. Acum insa, cand mintea si-a redobandit curatenia dintru inceput, le vede pe toate si ca un caine latra, se lupta cu ele ca un stapan si pazitor ai sufletului. Avand ca arma numele lui Iisus, ii loveste pe dusmani pana reuseste de-i scoate afara, in afara inimii, de unde acestia urla ca niste caini salbatici. Iar mintea trece apoi la curatirea murdariei si necuratiei pe care au lasato in urma demonii, prin compromisurile pe care ne-au impins sa le facem, la curatirea raului si pacatului. In continuu se lupta cu demonii pentru a-i scoate definitiv in afara, indepartandu-i atat de mult incat acestia, sa nu mai poata in nici un fel sa faca rau. Si se tot lupta sa arunce afara murdaria pe care acestia continuu o arunca inlauntru. Dupa aceea, ca un bun iconom, aduce sufletului hrana care se cuvine si care il conduce la iluminare si la sanatate.

                               La toate acestea, mintea are impreuna lucrator harul curatitor. Cel ce se roaga se afla ca sub umbra acoperisului ascultarii. Este pazit de harul care este dat de Dumnezeu pentru paza sufletului. Si dupa ce, putin cate putin, sunt alungati afara demonii, se curateste deplin inima si inceteaza orice murdarire. Se intronizeaza mintea ca un rege in inima si se bucura ca mirele ce se afla in camara nuntii cu mireasa lui. Aduce bucurie sfanta, curata, pasnica. Spune rugaciunea fa-ra osteneala. Atunci harul lucreaza fara  nici o stanjeneala si arata mintii toate fagaduintele pe care urmeaza a le primi ca rasplata daca isi implineste datoriile sale fara lipsa. De acum, fiind in liniste si pace, venind harul, mintea este condusa la vederea cea duhovniceasca, pe masura posibilitatilor pe care i le ofera temelia ce a pus.

                               Asadar, este mai intai frica de Dumnezeu, credinta, ascultarea desavarsita, lepadarea de sine, si apoi vin toate celelalte. Astfel, omul ajunge la dragostea desavarsita si la nepatimire. Ajunge la starea de a nu mai umbla in nici un fel raul in mintea sa si de a striga din adanc : ” Insetat este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeul meu ! Cand voi vedea si cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere ? ” si : ” Astept moartea cu cea mai mare bucurie. Cand se vor inchide ochii acestia pentru ca sa se deschida ceilalti, care vor vedea totul, veselindu-se pentru toate ? ” Deci sileste-te, fiul meu, siliti-va spre supunerea cea fericita, intru care exista toate aceste bunatati si petrece ca un singur suflet in diferite trupuri. Atunci se va odihni si duhovnicul vostru si se va usura ruganduse pentru voi cu tot sufletul in bucurie si dulceata. In timp ce, daca voi sunteti in neascultare si va lipsiti de toate cele bune, atunci duhovnicul are permanent sufletul greu si de multa intristare slabeste, inaintand pas cu pas spre moarte.

Toate acestea le-am trait eu. Am gustat din fructul lor si am aflat cat este de dulce ! Nu am aflat mai mare odihna decat aceea pe care ti-o da ascultarea desavarsita. Am ingropat pe bunul meu duhovnic si am aflat linistea prin rugaciunile lui.

Lucrati acum, cat sunteti tineri, pentru a culege roadele nepatimirii la batranete. Nu lucrati numai la batranete. Daca va straduiti, in douazeci de ani veti vedea ceea ce va spun eu acum. Iar daca nu va straduiti, chiar varsta lui Matusalem daca veti trai, tot nu veti ajunge sa va bucurati de aceste daruri duhovnicesti.

Straduiti-va, urmati indemnul duhovnicului, indemnati-va unul pe altul la bine. Si veti vedea o asa nelucrare a patimilor si atata pace a sufletului, ca si cand ati fi in Rai.

Bunele relații ale Federații Ruse cu toate țările lumii

Image

Photos Президент России https://twitter.com/KremlinRussia

Vă prezint puțin, un eveniment frumos și de prietenie, din viața Federației Ruse și a Președintelui Vladimir Putin pe care pentru meritele sale, efortul, responsabilitatea și credința creștină îl respect în mod osebit.
                               By ierom. Nectarie de la Sfânta apostolic-egala Maria de Magdala,
                               Transilvania, România.



Președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a acceptat acreditările a 23 de noi ambasadori din diferite țări ale Uniunii Europene, Asiei, Africii, Australiei…

Ceremonia – de înmânare a documentelor oficiale care atestă calitatea unui diplomat de a-și reprezenta statul în raporturile sale cu un alt stat – a avut loc în Sala Alexander a Palatului Marelui Kremlin.

Video http://kremlin.ru/events/president/news/62732

„Lucrarea minții”

Sbornicul – Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Culegere din învăţăturile Sfinţilor Părinţi
şi din îndrumările oamenilor încercaţi,
care au pus rugăciunea în lucrare…

Iubiților,
În privința lucrării rugăciunii minții&inimii subliniază autorul acestui sbornic (colecție) de învățături despre rugăciunea lui Iisus:

Dumneata îmi ceri să-ţi lămuresc lucrarea rugăciunii. Dar nu este nimic de lămurit aici; stai cu mintea în inimă înaintea feţei Domnului şi cheamă-L: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. „Lămurirea o va da osteneala rugăciunii.

Roadele rugăciunii

Imagini pentru fotografii lucrarea minții"

Pe limbă să ai rugăciunea lui Iisus, în minte vederea Domnului, Care se află în faţă, iar în inimă – setea de Dumnezeu sau legătura cu Domnul. Când toate acestea vor avea loc şi se vor petrece necurmat, atunci Domnul, văzând cum sileşte, îţi va da ceea ce ceri.

 Orice rugăciune trebuie să ţâşnească din inimă, şi oricare altă rugăciune ce nu porneşte de la inimă, nu este rugăciune. Atât rugăciunile citite cât şi rugăciunile proprii, sau rugăciunile scurte, trebuie să suie de la inimă la Dumnezeu Cel care este văzut înaintea noastră. Cu atât mai mult aşa trebuie să fie rugăciunea lui Iisus.

                Dumneata îmi ceri să-ţi lămuresc lucrarea rugăciunii. Dar nu este nimic de lămurit aici; stai cu mintea în inimă înaintea feţei Domnului şi cheamă-L: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. „Lămurirea o va da osteneala rugăciunii.  ţinând seama de felul cum se va osteni fiecare, Domnul când vede o aşa osteneală, îi va da rugăciunea duhovnicească, care este roada darului Sfântului Duh. Iată tot ce se cade să spunem şi să înţelegem despre rugăciunea lui Iisus. Iar toate celelalte născociri nu se potrivesc cu lucrarea. Prin aceasta vrăjmaşul ne abate de la adevărata rugăciune.

                               Aşa trebuie să ne statornicim cu luarea aminte în inimă şi să stăm acolo fără să ieşim de la faţa Domnului. Despre aceasta ţi-am vorbit de multe ori. Numai aşa vei băga de seamă şi fiecare fir de praf. Roagă-te şi Dumnezeu îţi va da cele cerute.

                               Atâta vreme cât este râvnă, este prezent şi Darul Sfântului Duh. El este foc. Focul se întreţine cu lemne. Lemnele duhovniceşti sunt rugăciunile. De îndată ce darul va atinge inima, se naşte îndată întoarcerea minţii spre Dumnezeu şi care sămânţă rugăciunii este. După aceasta vine cugetarea de Dumnezeu.

                               Darul lui Dumnezeu întoarce aţintirea mintii şi inimii noastre către Dumnezeu şi le ţine asupra Lui. şi cu mintea nu stă fără de lucru, fiind astfel, îndreptată spre Dumnezeu, la Dumnezeu se şi gândeşte. De aici vine aducerea aminte de Dumnezeu, tovarăşa de călătorie, care de-a pururi însoţeşte starea harică. Pomenirea de Dumnezeu nu este deşartă, ci duce negreşit la contemplarea desăvârşirilor şi lucrărilor dumnezeieşti, cum sunt: bunătatea, dreptatea, creaţia, providenţa, răscumpărarea, judecata şi răsplata. Toate acestea adunate într-un tot, formează lumea lui Dumnezeu sau domeniul duhovnicesc, cei râvnitori în această regiune fără să mai iasă de acolo. Dar aceasta este însuşirea râvnei. De aici în chip răsturnat: petrecerea în această stăpânire sprijină şi dă viaţă râvnei. Doriţi să păziti râvna?, ţineţi toată starea prescrisă.

                               Căutaţi să aveţi întotdeauna la îndemână astfel de lemne şi îndată ce observaţi că focul râvnei slăbeşte, luaţi la întâmplare o bucată din lemnele duhovniceşti şi înoiţi focul duhovnicesc. şi totul va merge bine. Din întrunirea unor asemenea mişcări duhovniceşti iese frica de Dumnezeu, starea evlavioasă în inimă faţă de Dumnezeu.

                               Aceasta este străjerul şi păstrătorul stării harice . Pătrundeţi în toate acestea, judecaţi-le bine, făceţi- le loc în conştiinţă şi în inimă, învioraţi-vă neîncetat, şi veţi fi vii.

                               Turnul dumitale este asemenea cu o chilie de pustie. Acolo poţi să nu vezi şi să nu auzi nimic. Citeşte câte ceva şi apoi meditează. Iată, totul în aceasta se cuprinde. Numai de ţi-ar da Dumnezeu căldură în inimă, care să nu mai plece! Conştiinţa curată şi întoarcerea către Dumnezeu cu rugăciunea neîncetată ar trebui să nască tocmai căldura de care e vorba. Dar toate vin din mâna lui Dumnezeu.Îndeplinind cu osârdie pravila, păstraţi trezvia minţii şi căldura inimii. Când va începe să se micşoreze cea din urmă, grăbiţi-vă să o aprindeţi din nou, ştiind bine că dacă nu va veni degrabă, asta înseamnă că aţi trecut de jumătatea căii ce vă depărtează de Dumnezeu. Frica lui Dumnezeu este deşteptătoare şi păstrătoare căldurii lăuntrice. Dar e nevoie şi de smerenie şi de răbdare şi de pravila îndeplinită cu credincioşie şi, mai mult decât orice, de trezvie. Luaţi aminte de voi înşivă, pentru Domnul. Păstraţi-vă în starea de alarmă prin toate mijloacele ca să nu adormiţi, sau dacă aţi aţipit, treziţi-vă.

Sfânta Evanghelie după Matei

Capitolul 2

1.Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2.Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
3.Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
4.Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
5.Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:
6.„Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”.
7.Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
8.Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
9.Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
10.Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
11.Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
12.Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.
13.După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
14.Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
15.Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.
16.Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
17.Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
18.„Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.
19.După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt,
20.Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.
21.Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel.
22.Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
23.Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Faptele Sfinţilor Apostoli

Capitolul 2

1.Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2.Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3.Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
4.Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.
5.Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.
6.Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.
7.Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni?
8.Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?
9.Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,
10.În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi,
11.Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!
12.Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?
13.Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must.
14.Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele;
15.Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi;
16.Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil:
17.„Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.
18.Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci.
19.Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum.
20.Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.
21.Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”.
22.Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi,
23.Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât,
24.Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea.
25.Căci David zice despre El: „Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26.De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde.
27.Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune.
28.Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie”.
29.Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.
30.Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui,
31.Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.
32.Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori.
33.Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.
34.Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
35.Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.
36.Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos.
37.Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?
38.Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.
39.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.
40.Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: Mântuiţi-vă de acest neam viclean.
41.Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.
42.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43.Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi.
44.Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.
45.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.
46.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.
47.Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.

Am aflat multi dintre Parinti in lucrare si in contemplatie

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 11-a 

Cand dragostea Domnului nostru copleseste sufletul omului, acesta nu mai este tinut de masurile lui, ci iese din limitele sale. De aceea, ” frica de Dumnezeu te scoate afara ” si orice scrii, orice vorbesti, este mai curand fara masura. Dar, in clipa aceea a harului, orice ai spune despre stralucirea dragostei dumnezeiesti, este putin. Apoi, dupa ce inima se strange si norul se retrage la ale sale, atunci intervine simtul masurii, care cere masura pentru a distinge lucrurile.

Toate acestea vi le-am scris pentru un singur scop : sa incalzesc sufletele voastre, sa indemn la dorinta si zelul dupa dulcele Iisus. Asa fac comandantii cu ostile lor, le povestesc ispravile vitejilor si-i obliga astfel sa lupte cu barbatie. Acelasi scop au si vietile si invataturile sfintilor care au fost scrise si ne-au fost lasate. Dar si sufletul asa a fost plasmuit de Dumnezeu – daca nu aude des astfel de lucruri inalte si minunate, este coplesit de somn si de nepurtare de grija. Atunci numai cu astfel de lucruri, adica cu lecturi si istorisiri vrednice, se alunga uitarea si se innoieste vechiul edificiu.

Eu, cand am venit la Sfantul Munte, am aflat aici multi dintre Parinti in ” lucrare ” si in contemplatie. Oameni sfinti, venerabili. Era Parintele Gheron Kalinikos. Desavarsit nevoitor. A stat izolat de toti ceilalti timp de patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea mintii si hranindu-se cu dulceata dragostei dumnezeiesti. A fost de mare folos multora. Acesta s-a bucurat de rapirea mintii.

Mai jos de acesta era un alt parinte, Gheron Gherasimos. Isihast neintrecut, lucrator al rugaciunii mintii. Avea nouazeci de ani. Luptat de demoni si lovit de vremuri grele, a ramas stalp neclintit de rabdare. Acesta avea darul lacrimilor neincetate. S-a savarsit din aceasta viata lipsit de orice grija lumeasca si indulcit de cugetarea la Hristos.

Mai sus era Gheron Ignatios. Nevazator de multi ani. Duhovnic foarte multi ani, a ajuns la varsta de nouazeci si cinci de ani, rugator neincetat cu rugaciunea mintii. In timpul rugaciunii gura lui raspandea mireasma, incat se bucura nespus cel care vorbea cu el.

Mai era un alt parinte, mai minunat decat toti, la Sfantul Petru Atonitul, Parintele Daniil, urmator al Marelui Arsenie. Iubitor de tacere, izolat de toti ceilalti, slujitor permanent. Saizeci de ani nu s-a gandit ca poate lasa macar o zi Sfanta Slujba. In timpul Postului Mare savarsea in fiecare zi Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. A trait pana in ultima zi in trezvie, savarsindu-se fara sa fi fost vreodata bolnav. Sfanta Liturghie savarsita de el tinea trei ore si jumatate, uneori chiar patru ore, deoarece intarzia, afundat in  priveghere, sa spuna ecfonisurile. Lacrimile sale erau atat de multe incat uda pamantut acolo unde statea.

De aceea nu vroia ca vreun strain sa fie de fata cand slujea Sfanta Liturghie, pentru a nu vedea lucrarea sa. Pe mine m-a primit dupa multe rugaminti. De fiecare data cand mergeam, trebuia sa merg pe jos in miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora inceperii acelei cu adevarat infricosatoare dumnezeiasca lucrare. Imi spunea un cuvant doua de invatatura, iesind din Sfantul Altar, apoi disparea imediat si nu se mai arata toata ziua. Intreaga lui viata a avut rugaciunea mintii si priveghere de toata noaptea.

De la el am luat si eu aceasta randuiala si am avut mare folos. Manca numai cateva faramituri de paine pe zi, de aceea era la Sfanta Liturghie ca un fulg. Si pana nu uda cu lacrimi locul unde slujea nu incheia.

Au mai fost multi alti parinti vazatori, pe care eu nu m-am invrednicit sa-i vad, pentru ca se savarsisera cu un an – doi inainte de venirea mea. Lucrarile lor minunate mi le-au povestit ceilalti. Eu cu acestea ma desfatam. Umblam din pestera in pestera, masurand pas cu pas Muntele pentru a-i afla.

Duhovnicul meu era bun si, dupa ce il pregateam mancarea, imi dadea binecuvantare sa plec in cautarea parintilor pustnici, pentru folosul sufletului. Iar dupa ce s-a savarsit acesta si l-am ingropat, atunci am cercetat tot Sfantul Munte.

Era un parinte intr-o pestera, care plangea de sapte ori pe zi. Aceasta era lucrarea sa. Noaptea toata o petrecea in lacrimi. Perna lui era totdeauna uda de lacrimi. Ucenicul sau, care mergea la el de doua-trei ori pe zi, – pentru ca nu-l lasa sa stea cu el pentru a nu-i intrerupe plansul – il intreba:

– Parinte, de ce plangi ?
– Cand omul vede pe Dumnezeu, fiul meu, din multa dragoste ii curg lacrimile si nu le poate opri.

Mai erau si altii, mai mici. Parintele Kosmas si altii si altii mai mari, despre care daca ar fi sa scrie cineva ar trebui sa consume multa hartie. Toti acestia au murit si traiesc acum in veci in ceruri. Astazi nu se mai aude ca s-ar intampla astfel de lucruri. Deoarece atat de mult a pus stapanire pe oameni grija cea lumeasca, materiala, si atata nepasare fata de privegherea duhovniceasca, incat multi nu numai ca nu mai doresc sa cerceteze, sa afle sau sa savarseasca acestea, ci, mai mult decat atat, atunci cand aud pe cineva vorbind despre ele se impotrivesc cu rautate acestuia, considerandu-l absurd si nebun, deoarece viata lui nu seamana cu a lor.

Se intampla ceva asemanator cu timpurile idolatre.

Atunci, cand vorbeai impotriva idolilor, te bateau cu pietre pana te omorau. Astazi orice patima tine loc de idol. De aceea, atunci cand mustri sau te arati impotriva vreunei patimi, toti striga : ” Loviti-l cu pietre, pentru ca rosteste blasfemii la adresa dumnezeilor nostri ! ” In fine; pentru ca eu nu accept nici o patima si nu scutesc absolut pe nimeni si nici nu vreau sa aud cum traieste si ce face lumea, calugarii sunt mereu tinta atacurilor. Si nu incetez a ruga noapte si zi pe parinti si a spune ca ei au intru totul dreptate. Eu nu am dreptate atunci cand sunt mahnit de acestia. Deoarece vad cu ochii pe care li i-a dat Dumnezeu. Nu sunt nedrept daca spun : de ce nu vad asa cum vad eu ?

Fie ca Dumnezeul tuturor sa ne mantuiasca pe toti pentru rugaciunile Cuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri.

Canonul Sfintei Împărtășanii, Capitolul II., Structura

Ierom. Nectarie | Canonul Sfintei Împărtășanii, Studiu Theologico – Liturghic

                     Canonul Sfintei Împărtășanii și conținutul său cuprinde în primul rând rugăciuni de cerere. În prima parte a canonului Sfintei Împărtașanii predomină rugăciunile de cerere. Ele sunt adresate către Domnul Iisus Hristos și către Maica Domnului. Cântarile, condacele și stihurile au toate caracterul rugăciunilor de cerere.

                     De asemenea, Canonul de Împărtășanie are și părții latreutice. Astfel, preamărirea lui Dumnezeu se găsește în prima parte a canonului în formele de : Slavă… și Și acum…; Axionul Maicii Domnului. În partea a doua a canonului, cea care după indicațiile pentru preoți, din Liturghier se citește dimineață, după obișnuita slujbă a ceasurilor sunt cuprinși psalmii 22. și 23. și 115 ca și texte cu caracter de preamărire a lui Dumnezeu.

                     Actele liturgice sunt o altă componentă a Canonului Sfintei Împărtășanii. După psalmii de introducere, în partea a doua a canonului, după Slavă la Aliluia, ca acte liturgice asunt indicate trei metanii. De asemenea, după troparele următoare și Doamne miluiește de 40 de ori, găsim indicația- cu metanii, câte vom putea.

                     Funcția didactică apare și este dezvoltată în Canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Această funcție o are scurtul stih care precede cele 12 rugăciuni : “Trupul Stăpânului vrând să-l primești spre hrană, fii cu frică să nu te arzi că foc este…mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă și așa îndăznește de ia hrană sfântă”…

                     Rugăciunile de mulțumire apar de asemenea și ele foarte bine dezvoltate în acest Canon. În partea a treia a canonului sunt cuprinse rugăciunile cu caracter de mulțumire și preamărire a lui Dumnezeu.

                     Locul predominant din punct de vedere cantitativ îl ocupă rugăciunea, în diferitele ei variante : de iertare, de cerere și de mulțumire. Ca temă principală, canonul urmărește conștientizarea păcatelor, mărturisirea lor către Dumnezeu, exprimarea părerilor de rău pentru neputința personală, din cauza căreia acestea au fost săvârșite și cererea harului lui Dumnezeu pentru a le putea depăși. În partea a treia a canonului, cea de mulțumire, ca temă principală avem mulțumirea către Dumnezeu și punerea încrederii totale, a nădejdii depline în ajutorul harului lucrător pe care l-am primit prin Sfintele Taine.

Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire

Mărturii din viața monahală | Sfântul Iosif Isihastul

Scrisoarea a 10-a 

Lucrare ( praxis ) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.

icoana-cuviosului-iosif-isihastul-la-sfantu-gheorghe-cu-cinstite-moaste

Să mai ştii că întotdeauna harul vine întâi, ca o prevestire de pregătire. Îndată ce simţi harul, să te strângi în tine şi să spui : ”lată, a venit vestea războiului. Păzeşte-te, pământule, ai grijă din ce parte va lovi vicleanul”. De multe ori vine repede, alteori după două sau trei zile. Oricum vine. Apărarea să fie întărită : spovedanie în fiecare seară, ascultare de părintele stareţ, smerenie şi dragoste faţă de toţi. În felul acesta îţi uşurezi întristarea.

Dacă harul vine înainte de curăţire şi de altele asemenea, este nevoie de multă atenţie şi de minte curată. În trei categorii se împarte harul : curăţitor, luminator şi desăvarşitor. În trei şi vieţuirea : după fire, mai presus de fire şi împotriva firii. În aceste trei categorii se urcă şi se coboară. Trei sunt şi darurile cele mari pe care le primeşte omul : contemplaţia (theoria), dragostea şi nepătimirea.

Deci, la ”fapta” ( praxis ) conlucrează harul curăţitor, cel care ajută la curăţire.Orice om care s-a căit trebuie să ştie că harul l-a îndemnat la pocăinţă. Şi tot ceea ce face este de la har, deşi acela care are harul nu ştie. Harul însă îl hrăneşte şi îl îndrumează şi,în funcţie de progresul pe care îl realizează, urca sau coboară sau rămâne în aceeaşi stare. Dacă are zel şi lepădare de sine, ajunge la contemplaţie ( theoria ), care este urmată de luminarea cunoştinţei dumnezeieşti şi, în parte, de nepătimire. Dacă se răceşte zelul, dorinţă, se restrânge şi lucrarea harului. Cel care se roagă fiind în cunoştinţă este cel care ştie pentru ce se roagă şi ce cere de la Dumnezeu. Cel ce se roagă conştient, nu spune cuvinte de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaşte şi locul, şi modul, şi timpul potrivit, şi cere cele ce sunt potrivite şi folositoare sufletului său. Comunică la nivelul minţii cu Hristos. Îl află şi Îl are pe Hristos, şi ”nu-L va lăsa în veci”.

Cel care se roagă cere iertarea păcatelor, cere milă Domnului, deoarece Dumnezeu le da cu rânduiala. Şi dacă tu Îl plictiseşti cu cererile tale, îngăduie duhului rătăcirii, care se preface a fi harul, să te amăgească arătându-ţi altceva în locul celor adevărate. De aceea nu este folositor să cerem lucruri peste măsură. Chiar dacă nu sunt auzite, dacă se întâmplă înainte de curăţire, acestea devin şerpi vătămători. Tu să ai pocăinţa curata şi să faci ascultare la toţi, şi harul va veni fără ca tu să-l ceri.

Omul, ca un copil gângurind, cere de la Dumnezeu voia Lui cea sfântă. Dumnezeu, ca Părinte Atot bun, îi dă harul, dar îi da şi ispite. Dacă indura fără să murmure ispitele, primeşte adaos de har. Dar cu cât primeşte mai mult har, în aceeaşi măsură primeşte şi adaos de ispite.

Demonii, când se apropie să atace cu lupta lor, nu se îndreaptă spre locul unde tu ai, fără discuţie, tăria să-i învingi, ci încearcă acolo unde ai slăbiciuni. Acolo unde tu nicidecum nu-i aştepţi, acolo escaladează zidul cetăţii. Şi, când găsesc un suflet slab şi o parte mai slabă a noastră, totdeauna acolo ne înving şi ne fac răspunzători.

Ceri har de la Dumnezeu ? În schimbul harului îţi trimite ispită. Nu rezişti luptei, cazi ? Nu-ţi mai da adaos de har. Iarăşi ceri ? Iarăşi ispită. Iarăşi înfrângere ? Iarăşi vei fi lipsit. Trebuie, deci, să biruieşti. Opune rezistenţă ispitei până la moarte. Până cazi ca şi mort nu părăsi luptă, şi atunci strigă de jos : ”Iisuse preadulce ! Nu te voi părăsi. Rămân nedespărţit de Tine şi pentru dragostea Ta îmi dau sufletul pe câmpul de luptă”. Şi deodată se va arăta pe câmpul de luptă Iisus şi îţi va spune : ”Sunt aici. Încinge-ţi mijlocul tău şi urmează-Mi Mie !” Tu, plin de lumină şi de bucurie :”Vai mie, jalnicul !

Vai mie nevrednicului şi netrebnicului ! Auzul Tău am auzit mai întâi, acum Te văd cu ochii mei”Atunci te umpli de dragoste dumnezeiască şi arde sufletul tău ca şi cel al lui Cleopa. Şi în vreme de ispita nu mai părăseşti îmbrăcămintea pentru a fugi gol, ci ai să rabzi în necazuri, gândind : aşa cum a trecut o ispită şi încă una, aşa va trece şi cea de acum.

Când însă nu ai răbdare, te, răzvrăteşti şi nu poţi îndura ispitele, atunci, în loc să biruieşti, trebuie continuu te căieşti pentru greşelile din timpul zilei, pentru nepurtarea de grijă din timpul nopţii. Şi în loc să primeşti har peste har, se înmulţesc şi cresc necazurile tale.

De aceea, nu trebuie să te îndoieşti. Nu te teme de ispite. Chiar dacă vei cădea de multe ori, scoală-te. Nu-ţi pierde calmul tău. Nu deznădajdui. Sunt nori care vor trece.

Şi atunci când, cu împreună lucrarea harului, care te curăţeşte de toate patimile, vei depăşi toate acestea care ţin de ”fapta” (praxis), atunci mintea ta va gusta din iluminare şi se va mişca spre contemplare ( vederea cea duhovnicească ).

Prima vedere duhovnicească ( theoria ) este cea a fiinţelor : vei vedea ( înţelege ) că tot ceea ce există a fost creat pentru om de către Dumnezeu. Chiar şi pe îngeri i-a pus în slujba oamenilor. Câtă vrednicie, câtă măreţie, cât de mare este destinaţia ( chemarea ) omului, aceasta suflare a lui Dumnezeu ! El a fost creat nu pentru a trăi aici puţinele zile ale exilului său, ci pentru a trăi veşnic, alături de Creatorul său. Să vadă pe dumnezeieştii îngeri. Să asculte doxologia lor cea de negrăit. Ce bucurie ! Ce măreţie ! Numai ce se sfârşeşte această viaţă de aici şi se închid ochii aceştia pământeşti, şi imediat se deschid ceilalţi ochi şi începe viaţa cea nouă. Bucuria cea adevărată, care nu are sfârşit. Toate acestea contemplându-le, mintea se cufundă într-o pace şi o linişte fără de margini, care se răspândeşte în tot corpul, şi uită întru totul că există în această viaţă.

Astfel de contemplări se succed una după alta. Nu pentru a se naşte imaginaţii în mintea lui, ci starea determinată de lucrarea harului, este aceea, care aduce înţelesuri noi şi face că mintea să se desfete în vederea cea duhovnicească ( theoria ). Nu le plăsmuieşte omul însuşi, ci vin singure şi răpesc mintea în contemplaţie. Atunci mintea se extinde şi devine alta. Este luminată. Toate sunt deschise pentru ea. Se umple de înţelepciune, şi ca un fiu deţine toate cele ale Tatălui. Ştie că este nimic, pământ, dar în acelaşi timp fiu ai Împărăţiei. Nu are nimic, dar deţine totul. Se umple de teologie. Strigă fără încetare, în deplină cunoştinţă, mărturisind ca existenţa lui este nimic. Originea lui este ţărână, iar puterea de viaţă este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.

Atunci, sufletul se urcă la cele cereşti.”Sunt suflare a lui Dumnezeu ! Toate celelate sau desfăcut, au rămas pe pământ, dintru care au fost luate. Sunt fiu al Împăratului veşnic ! Sunt dumnezeu după har ! Sunt nemuritor şi veşnic ! Sunt, într-o clipită, alături de Tatăl ceresc ! „

Aceasta este cu adevărat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plăsmuit şi aici trebuie să ajungă atunci când va părăsi această lume. Acestea sunt contemplări care desfată pe omul cel duhovnicesc. De aceea, acesta aşteaptă cu nerăbdare clipa în care va părăsi ţărâna şi se va ridica cu sufletul la ceruri.

Îndrăzneşte deci, fiul meu, şi cu această nădejde indura orice durere şi orice necaz. Din moment ce după puţin timp ne vom învrednici de toate acestea, cu toţii. Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Pe Acesta Îl strigam ziua şi noaptea şi pe dulcea noastră Maică, Stăpâna tuturor, care nu lasă fără răspuns pe oricine o roagă ceva.

Faptele Sfinţilor Apostoli

Capitolul 1

1.Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,
2.Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3.Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4.Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:
5.Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6.Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7.El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8.Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
9.Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
10.Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11.Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
12.Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.
13.Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.
14.Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.
15.Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:
16.Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.
17.Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.
18.Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19.Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.
20.Căci este scris în Cartea Psalmilor: „Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul”.
21.Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,
22.Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.
23.Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.
24.Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,
25.Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.
26.Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Sfânta Evanghelie după Matei | capitolul 1

Capitolul 1

1.Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2.Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;
3.Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4.Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5.Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;
6.Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
7.Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8.Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
9.Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;
10.Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
11.Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
12.După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
13.Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
14.Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
15.Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
16.Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.
17.Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
18.Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
19.Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
20.Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21.Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.
22.Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23.„Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”.
24.Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
25.Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Scrisori de la credincioși

„Deşi vezi multe, să vorbeşti puţine! Deşi auzi multe, să nu le bagi în seamă. Cel mai bine este să fii tăcut, să rosteşti mereu sfânta rugăciune, să faci orice ascultare cu bucurie şi dragoste şi să aştepţi în pace pe Hristos!”

Arhim. Ioanichie Bălan



Sănătate, pace si bucurii  duhovnicesti Părinte !
Sora M.



Scopul acestui Blog

Iubiților,
Avem datoria și responsabilitatea să vorbim adevărul unii către alții, căci timpul pe pământ este scurt și totul va trece așa în repeziciune.

Acest blog sau site personal nici de cum nu este un portal de știri și de aceea este organizat astfel cum se vede. Cei care mă cunoașteți și căutați material de citit care real să vă ajute spre a vă îndrepta viața și a trăi creștinește, citiți ce vă las zilnic. Dacă amânăm de azi pe mâine, timpul trece, trec și postările cu materialele, pe care le puteți accesa și mai târziu, ceva în ce nu cred.

Este un loc gândit spre accesare zilnică și citire a materialelor pe care vi le pun la dispoziție. Din păcate timpul pe pământ ne este limitat și nu voi avea cum fiecăruia personal să-i vorbesc despre toate acestea. Mântuirea sau Salvarea noastră, precum și creșterea duhovnicească sunt procese care durează. Prin urmare, se înțelege că acest site personal (blog) aceasta menire are – împreună lucrarea. De acea pe cei care vin la mine îi integrez întru un proces de lungă durată care include și citirea învățăturilor pe care i le las și pe acest blog.

Eu pot să dau direcția, învățături prin aceste materiale puse spre citire, dar mai de departe rămâne conlucrarea credincioșilor cu mine. Că nimeni nu vă crește duhovnicește, nu-și va curății firea, nu se va sfinții (sau măcar mântui) fără libera participare și fără efort depus din partea sa.

Desigur că nu scriu aici pentru că nu aș avea ce altceva să fac, aș putea măcar să merg la o plimbare dacă nu altceva, dar din acestea ce am scris se înțeleg intențiile mele și ce urmărește acest site personal (blog).

Dacă vreunul care se mărturisește la mine, se consideră pe sine fiu duhovnicesc, și pe mine mă consideră a fi duhovnicul care am responsabilitate în fața lui Dumnezeu pentru îndrumarea sa și pentru rezultate duhovnicești, în același timp abordează acest blog ca și un portal de știri, unde privește puțin ce se mai întâmplă, alte noutăți etc. prin aceasta atitudine săvârșește o greșeală nu mică, pentru care eu nu voi fi responsabil. Deoarece pentru succes în orice domeniu se cere mai puțin sau mai mult efort, oare creșterea duhovnicească și salvarea omului să fie așa – noutăți, relaxări?

Nu voi mai corecta scrisoarea aceasta, las așa cum am scris, deoarece îmi ia mult timp…




Cu respect 
și dragoste în Hristos,

ierom. Nectarie de la Sfânta cu Apostoli-egala Maria de Magdala, Romania
Sfânta Lavră a Preasfintei Treimi – a Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Serghie de Radonezh, Rossia

Ierom. Petru (Pruteanu): Când și cum ne împărtășim?

Ierom. Petru (Pruteanu) de Cascais, Portugalia, LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ


Iubiți fii duhovnicești,

Din textele pe care le citesc și eu, și din care consider că ar fi folositoare și pentru voi ca învățătură duhovnicească, vă las și vouă.
Ierom. Nectarie


Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!1 Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa-zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, ne întrebăm care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?

Ieromonahul Petru de Cascais, Portugalia „Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 277-308. CÂND ŞI CUM SĂ NE ÎMPĂRTĂŞIM?

Continuare aici Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate – ediţia II-a (2013), revizuită şi completată