Bucură-te Fecioară! Spiritual life

Bucură-te Fecioară!

„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Mariam, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.
Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie (25 octombrie) Spiritual life

Pătimirea Sfinţilor Mucenici şi notari Marcian şi Martirie (25 octombrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie Cînd s-a înmulţit necuratul eres al lui Arie, mari dezbinări au avut loc în biserica lui Hristos, încît aceasta a fost despărţită în două. Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioşilor din partea arienilor, întocmai ca şi de la închinătorii de idoli, căci erau urîţi, chinuiţi şi ucişi toţi cei care Îl mărturiseau…
„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune” Spiritual life

„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune”

Învățătură despre rugăciune de la Sfântul Siluan Athonitul - omul ajuns prin har la măsurile îndumnezeirii descrise în Filocaliile sfintelor nevoințeEste admirabilă frumusețea simplității și clarității unui adevărat Theolog cum este Sfântul Siluan Athonitul, care ne redă în scris experiența sa spirituală, reală, profundă, cu atât mai mult, cunoscut fiind faptul, că sfântul nu a urmat studii teologice nici altele…
Troparul Sfântului Cuvios Siluan Athonitul Spiritual life

Troparul Sfântului Cuvios Siluan Athonitul

Paraclisul Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, Mitropolia Clujului. România. Propovăduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite, între cuvântătorii de Dumnezeu cel prea duios, căci pe Cel smerit și blând ai văzut și inima Aceluia o ai cunoscut. Pentru aceasta, prin graiurile tale toți luminându-ne, proslăvim Duhul, Carele pe tine-au proslăvit.
Sfântul Cuvios Justin Theologul Spiritual life

Sfântul Cuvios Justin Theologul

Din cartea Sfâtului  „Biserica Orthodoxă și ecumenismul”În El să viețuiți! Aceasta este porunca poruncilor. Să viețuiți nuadaptîndu-L pe El la voi, ci adaptîndu-vă pe voi la El; nu schimbîndu-L pe Eldupă asemănarea voastră, ci schimbîndu-vă pe voi înșivă după asemănarea Lui; nurezidindu-L pe El după chipul vostru, ci rezidindu-vă pe voi înșivă după chipulLui. Numai trufașii de eretici și…
Doi psalmi ai ceasului al 3-lea  (ora 9 diminteața) Spiritual life

Doi psalmi ai ceasului al 3-lea (ora 9 diminteața)

Psalmul 16 Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie. De la fața Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte. Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat în mine nedreptate. Ca să nu graiască gura mea lucruri omenești, pentru cuvintele…
Despre avva Grigore Teologul Spiritual life

Despre avva Grigore Teologul

« Capitolul precedent 1A zis avva Grigore (Grigore de Nazianz.): pe acestea trei le cere Dumnezeu de la tot omul botezat: credinţă dreaptă de la suflet, adevăr de la limbă, curăţie de la trup. 2A mai spus: toată viaţa omului e o zi pentru cei munciţi de dor.Cuvinte cheie: avva Grigore, Dumnezeu« Urmatorul capitol »
„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune” Spiritual life

„Verbum orandi” sau „Cuvânt despre rugăciune”

Sfânta Mănăstire a Sfântului Panteleimon, Athos.  Mulţi se roagă cu buzele şi le place să se roage după cărţi, şi acesta e un lucru bun, iar Domnul primeşte rugă­ciunea şi-imiluieşte. Dar dacă cineva se roagă Domnului şi se gândeştela altceva, rugăciunea unuia ca acesta Dom­nul n-o ascultă. Cine se roagă din obişnuinţă, în acela nu sunt schim­bări în rugăciune, dar cine…
Sfântul Cuvios Justin Theologul Spiritual life

Sfântul Cuvios Justin Theologul

Simțămîntul acestei sobornicități, simțămîntul a-tot-răspunderii personale, este o trăsătură deosebitoare a fiecărui creștin. Creștinul știe: cînd cade, îi trage după sine și pe alții; cînd se ridică, îi ridică împreună cu sine și pe alții. Viața lui nu este doar a lui, ci este întrețesută cu viața celorlalți frați după credință, fiindcă toți alcătuim trupul cel unul al Bisericii.…
Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Iacob, fratele Domnului după trup             (23 octombrie) Spiritual life

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Iacob, fratele Domnului după trup (23 octombrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie Sfîntul Iacov a fost fiul Sfîntului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinereţele sale, iubind viaţa aspră, niciodată n-a mîncat bucate sau untdelemn, ci numai pîine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decît numai apă. În baie n-a intrat şi toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna…
Rugăciunile începătoare Spiritual life

Rugăciunile începătoare

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și…
Hristos a Înviat! Spiritual life

Hristos a Înviat!

Jerusalem, o poză de telefon mobil primită zilele trecute. Ne salutăm astfel și-n această zi a învierii, duminica din latină dominica - ziua Domnului. M-am gândit că ne este de folos un cuvânt despre înviere. Ar trebui să fim duminica de dimineață la Utrenie și să ascultăm cu atenție slujba care înclude canonul învierii. Mi-a plăcut o predică a Preafecitului…
Duminică la Utrenie Spiritual life

Duminică la Utrenie

   Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă cu dumnezeiască cuviință întru tărie s-a preamărit, că aceasta nemuritorule ca o puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le.    Cela ce cu mâinile cele preacurate din ţărână cu lucrare dumnezeiască din început m-ai făcut, mâinile Ți-ai întins pe Cruce, din pământ iarăşi chemând trupul meu cel stricat, carele…
Gheron Iosif Isihastul Spiritual life

Gheron Iosif Isihastul

Vom pune glasul cinci, care este vesel Capitolul 59Dragul meu parinte, doresc ca scrisoarea mea aceasta sa te gaseasca in sanatate deplina. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem potrivit de bine. Am primit scrisoarea ta si fotografia, care mi-au provocat multa emotie. Nu mai primisem de mult timp scrisoare de la tine si a fost ca si cand as…
Sfântul Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul Spiritual life

Sfântul Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Despre rugăciune Calea cea mai sigură este să cultivăm rugăciunea cu nobleţe, fără să existe voie proprie, ci doar jertfire de sine. Să cugetăm la marile binefaceri ale lui Dumnezeu şi totodată la marea noastră nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu. Făcând aşa, sufletul se va smeri singur şi va cere mila lui Dumnezeu cu durere. Astfel vom simţi din ce…
Despre Rugăciune Spiritual life

Despre Rugăciune

Bună dimineața fraților în Hristos, M-am gândit ca în această dimineață de sâmbătă, înainte de plecare la activitățile prin care îl slujim pe Dumnezeul nostru și întreaga administrație în care ne-a inclus, pe fiecare la locul lui sub bolta acestui cer,  să vă pun la dispoziție puțin din scrierile Sfântului Cuviosului Siluan Athonitul. Unii dintre noi s-au trezit de mult și…
Sfântul Preacuviosul Justin Theologul Spiritual life

Sfântul Preacuviosul Justin Theologul

                                     Biserica Ortodoxă și ecumenismul  Pentru ce sîntem toți credincioșii un singur trup în Biserică? Pentru ca să trăim prin cea una, sfîntă și sobornicească viață a Bisericii, prin sfînta și soborniceasca credință a Bisericii, prin sfîntul și sobornicescul suflet al Bisericii,…
Pomenirea Sfântului Mucenic Artemie                  (20 octombrie) Spiritual life

Pomenirea Sfântului Mucenic Artemie (20 octombrie)

Life as a Roman Soldier | St Albans Museums Vieţile Sfinţilor pe luna octombrieArtemie, mucenicul lui Hristos, fiind de neam din Egipt, a fost ostaş pe vremea marelui împărat Constantin şi a lui Constantie, fiul lui. Iar în vremea lui Iulian Paravatul, Sfîntul Mucenic Artemie a pătimit pentru Hristos. Dar ca să înţelegem mai bine viaţa şi pătimirea lui…
Rugăciune Spiritual life

Rugăciune

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.
Un psalm din slujba Miezonopticii Spiritual life

Un psalm din slujba Miezonopticii

Psalmul 120 Am ridicat ochii la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce te păzește. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzește pe Israel. Domnul te va păzi pe…
Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil        (19 octombrie) Spiritual life

Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil (19 octombrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna octombrieSfîntul Prooroc Ioil a fost din seminţia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfîntului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi. Apoi…
Teologii cei necuvântatori teologhisesc, frumoasele stânci și firea întreagă Spiritual life

Teologii cei necuvântatori teologhisesc, frumoasele stânci și firea întreagă

Preacuviosul Părintele nostru Iosif Isihastul Capitolul 57 Parinte draga, scrisorica pe care ti-am trimis-o am scris-o inainte de a primi scrisoarea ta. Se grabeau sa ajunga la Dafni. Scrisoarea ta mi-a produs multa emotie. Imi scrii ca iti amintesti de frumoasele si linistitele stanci, care nu se ingrijesc de nimic ! Dupa scrisoarea cea lunga in care ti-am scris…